„Cand schimbi intrebarea, schimbi rezultatul” -(Harville Hendrix)

Frica, Neputinta, Mahnirea, Indoiala, Tristetea, Banuiala, Deznadejdea toate sunt conditiile existentei umane atunci cand spatiul nostru emotional, sufletul, este interzis Bucuriei, Sperantei, Credintei, Increderii, Vointei, Curajului, Iertarii, Ingaduintei, Daruirii si Bunavointei. Nu avem scapare nici de unele, nici de altele. Viata ramane o taina pentru fiecare dintre noi si doar prin descoperirea acelui „ceva” care ne ajuta sa invatam a impleti fin si armonios Tristetea cu Bucuria, Deznadejdea cu Speranta, Neincrederea cu Credinta, Curajul cu Frica ne vom simti mai aproape de sensul vietii. Acel „ceva”, acea forta tainica daruita discret fiecaruia dintre noi odata ce am primit suflul vietii, dar, din nestiinta si frica, incatusat cu mii de lacate si zabrele in inima unora dintre noi este Iubirea.

Minunea cea mai mare, scria N.Steinhardt, este ca exista legi statornice si ca universul functioneaza dupa ele, minunile fiind exceptia. Iubirea este singura dintre aceste legi statornice care face posibila prezenta si lucrarea minunilor oriunde si oricand fara exceptie. Doar ca noua ne este foarte greu sa credem in acest firesc al lucrurilor. Unora dintre noi poate le este relativ usor sa creada in existenta miracolelor chiar si la orice colt de strada, dar ne este infinit mai greu sa acceptam o farama din prezenta lor in propria noastra viata. Avem prea multe ganduri coborate in inima si prea putin suflet urcat in ganduri!

Singuratatea, asa cum ne spunea V.Hugo, poate fi insasi Infernul pe Pamant, dar mai poate fi, pana la o anumita frontiera, sansa mosirii lucrarii noastre interioare. O parte din aceasta lucrare trebuie sa o facem singuri, prin introspectia sincera a sinelui nostru ascuns profund in haul memoriei. Asa vom da putin la o parte pâcla vălului ce atarna peste noi. Cati dintre noi, se intreba I.Yalom, vom mai putea ramane la fel dupa ce vom fi aruncat o privire in strafundurile noastre? Dar nu singuri vom putea afla si limitele noastre. Pentru a merge mai departe si pentru a-ti  descoperi noi si noi limite ai nevoie de acel „cineva” care este la fel de dornic, ca si tine, sa zboare liber in largul deplinatatii sale interioare, dar tinandu-te pe tine, la fel de libera, de mana. Acel „cineva” este Omul Tau!

„Suflet-pereche” sau „Persoana potrivita” folosite uzual si pragmatic in literatura de specialitate pentru a denumi partenerul de viata, mi se par, in acest caz, niste sintagme subtiri, incapabile sa ne transmita toata incarcatura emotionala ce se presupune a fi in actul iubirii neconditionate. Cerebralitatea lor semantica goleste Iubirea de miracol! De ce iubire neconditionata si nu doar iubire?! Asa cum singura noastra sansa in a ne afla limitele este uniune cu cineva, iubirea neconditionata este singura cale a desavarsirii noastre spirituale in aceasta uniune. In ce consta sensul desavarsirii spirituale? Cineva spunea:”Izbuteste a iesi din sine pentru a te vindeca”. Recunoasterea si alungarea din noi a Iubirii exagerate de sine, a Mandriei, a Judecatii, a Dispretuirii si a Mandriei, fara a uita insa sa ne putem ierta, sa fim ingaduitori si binevoitori cu noi insine, ne vor deschide larg ochii inimii ca sa il putem vedea mai bine pe celalalt caruia vrem sa-i daruim cu incredere Dorinta (Eros), Prietenia (Philia) si Compasiunea (Agape) noastra.

Bineinteles, iubirea neconditionata nu presupune sa fim naivi sau orbi. Atunci cand celalalt nu-ti primeste iubirea, chiar daca tu crezi ca-l iubesti, inseamna ca tu trebuie sa-ti continui drumul singur/-a in cautarea Omulul Tau! O iubire neconditionata este imposibila, vor carti scepticii! Noi oamenii, fara sa stim, suntem construti intr-un asemenea mod incat aceasta iubire dezinteresata, totala este cu putinta. Sa privim curiosi si sinceri mai adanc in noi insine, sa credem in Iubirea noastra, avand alaturi Vointa, Speranta,  Increderea si … „sa daruim din ceea ce nu avem!” (Handrix, Steinhardt). Esenta iubirii neconditionate este prin urmare aceasta: a da din ceea ce nu ai. Sau altfel spus: a da din ceea ce inca nu stii ca ai: Iubirea ce ni s-a dat odata cu viata.

Mult mai pernicioasa mi se pare insa sintagma „Jumatatea ta”. O trasatura esentiala a omului este ca fiecare persoana este Unica si Completa de la nastere. Avem totul in noi, nu ne lipseste nimic. Trebuie doar sa ajungem sa descoperim comorile din noi si sa le daruim mai departe, celorlalti. Iubirea adevarata nu presupune sa ne simtim „incompleti” atunci cand persoana pe care ti-o doresti alaturi de tine pentru toata viata nu este inca prezenta. A fi „completat” de celalalt, scria H. Hendrix, este de cele mai multe ori un paravan frumos ornat dupa care ne ascundem golul din noi. „Am nevoie de tine pentru ca sa-mi oferi …” este primul nostru pas gresit in cautarea Iubirii. Atunci cand cautam satisfacerea unor nevoi ale noastre in celalalt, devenim in mod deliberat neputinciosi si incapabili sa daruim si sa primim Iubire. In fapt, cautam o zona de confort emotional! Este trist atunci cand Iubirea capata conturul formei nevoilor noastre si nu chipul persoanei iubite. Cercul vicios al cautarii intra in derapaj … Inima „cautatorului” este inchisa, iar creierul activat la maxim. „Cautatorul” isi doreste in acest caz nu pe „Omul Sau” ci pe „Jumatatea Sa”, pe „Persoana Potrivita” visand la „Sufletul- Pereche”. Iubirea are nevoie … de Iubire, iar intr-o relatie de iubire nu poate lipsi decat ceea ce tu nu dai!

Adevarul e ca „jumatatea ta” … nu exista! Setea noastra de Tandrete si Securitate ne subjuga dorintei de uniune cu cineva pe care, uitam, doar cu ochii inimii il putem recunoaste, iar prin aceasta uniune sacra, fiecare dintre noi isi va descoperi si dezvolta esenta sa profunda de persoana unica. Nimeni nu are nevoie de cineva care sa-l completeze. Sa fim insa atenti la cel/cea care ne accepta complet, asa cum suntem. La randul nostru, sa nu uitam sa facem acelasi lucru: sa-l acceptam si sa-l pretuim pe celalalt. Creierul nostru, inchis in limitele sale rationale, asa cum spunea M. Yourcenar, nu poate lamuri tot ce-i necunoscut si tot ce nu-i explicabil. In Iubire doar inima cunoaste adevarul, iubirea tinand doar de un simtamant si o traire launtrice.  Unicitatea ne confera fiecaruia farmecul atractiei! Iar ce cauti poate fi foarte aproape. Ai rabdare! „Omul Tau” va veni la tine intr-o buna zi, pe neasteptate insa la timpul potrivit.

Trebuie doar sa ai rabdare! Intre timp, nu uita sa-ti pregatesti inima ca pe o casa in care vrei sa primesti pe cel/cea care-ti va aduce Iubirea si nu va dori sa plece de acolo niciodata. Fii tu mai intai pentru Ea/El „Omul Ei?Lui”!

Galina Turtureanu

(2044)