“Nu, n-am nevoie de scuze. Mi-era dor de iubire… Un dor vechi şi cumplit.”
― Cella Serghi, Cartea Mironei

Nascuta in toamna lui 1907, tanara a carei existent avea sa-i fie marcata de un monstru sacru al literaturii romanesti, isi are originile in Constanta, chiar pe strada Marii.Dornica de a se intoarce permanent in bratele valurilor frecventeaza constiincios strandurile din Bucuresti. Il intalneste aici chiar pe «Scriitorul, Camil Petrescu !» dupa cum aveau sa sune prezentarile. Ochii sai de un albastru intens au debusolat-o instant pe tanara cu parul de aur, iar la auzul vorbelor : « Tu stii sa inoti ? » tanara Cella se arunca fericita in strand, simtindu-se in centrul atentiei. Insa, Camil nu face altceva decat sa se intoarca si sa plece. La el avea sa-i ramana inima Cellei pentru totdeauna, fara ca ea sa realizeze.

Se reintalnesc dupa un an, la acelasi strand, Cella este proaspata studenta la Drept, maritata acum cu un inginer. Se vor relua prezentarile, iar pe fata lui Camil nu se poate deslusi nici de data aceasta vreo emotie. „Inginer? Tocmai de un inginer aveam nevoie”, s-a bucurat scriitorul. „Fac acum corecturile in şpalt la romanul meu si mi-ar trebui cateva amanunte tehnice”. Cei doi colaboreaza incantati timp in care, tanara cu parul nisipiu se indragosteste iremediabil de barbatul scund, surd de o ureche, din luptele de pe front, dar cu ochii de culoarea marii.

Doamna T si Ela Gheorghidiu

Urmeaza o perioada in care Cella va face si imposibilul pentru a fi alaturi de Camil. Ea este cea care il va insipira pentru personajul feminin din Patul lui Procust, scrisorile Doamnei T sunt creatiile exclusive ale Cellei, la fel cum hainele purtate de Ela Gheorghidiu vor fi tot produsul imaginatiei sale. Tanara va lua parte la intalnirile scriitorului cu prietenii sai, unde deseori, se abordau teme filosofice: „Eu traiesc intre doua certitudini: m-am nascut si am sa mor”. Astfel de comentarii facute de Cella, il fortau pe scriitor sa o considere sub nivelul sau. Isi va juca ireprosabil rolul de sotie, mistuita de minciuna in care traia, autoarea marturiseste : « Ne întâlneam la curse, la teatru, la cinematograf, cînd erau premiere cu actriţe elegante şi actori de renume, şi chiar la noi acasă, unde accepta sa joace nesfarsite partide de table cu sotul meu, ca sa fie aproape de mine. Dar mie nu-mi ajungea. As fi vrut ca acest barbat (…) sa inchida deodata cutia de table cu un zgomot care sa darame zidurile şi sa-i spuna: “Aşa nu se mai poate! Vreau să fie a mea, nevasta mea!” Daca nu e în stare de un gest definitiv, hotarat, inseamna ca nu ma iubeste! Si totusi de cate ori ramaneam singuri o clipă, se apropia de mine si cu o tandrete intensa, rascolitoare, imi soptea: „Moft!” »

« Mi se părea de neconceput să mă despart de Camil, dar la fel de inuman să mă despart de Michi. »

Acesta este momentul in care Cella ia prima decizie importanta a vietii sale ; primul divort de Alfio Seni, la care se va intoarce, insa iubirea pentru Camil nu-i va permite sa-si accepte soarta. Prietenul scriitorului, Mihail Sebastian, este cel care ii va deschide ochii tinerei, explicandu-i ca unirea destinelor, dintre un scriitor si o femeie inteligenta, poate fi fatala.
Cella renunta la visul ei de a deveni doamna Petrescu si isi propune ca obiectiv sa devina scriitoare, doar pentru a-i demonstra lui Camil ca ar putea vorbi aceeasi limba : « Pastreaza-ţi personalitatea! Fii mai calculata! E un siretlic al naturii intime aceasta nevoie de discutie, de confidente, de prea numeroase prietenii. Disciplineaza-te! Ai un fel de grizerie verbala, care te satisface pe moment, dar ce ramane? Trebuie sa aduni in tine tot. »

Panza de paianjen – « un roman mediocru prin incultura ei » C.P.

„Emanciparea mea, nu numai sentimentala, dar si curajul de a o marturisi in public, l-a infuriat in asa masura pe Camil, incat a incercat sa ma impiedice sa public romanul si, daca inaintea lui nu l-ar fi citit Sebastian si Liviu Rebreanu, poate ca n-ar fi aparut”.
Povestea zbuciumata de dragoste a celor doi nu a avut un final fericit pentru Cella, cea care va mai trai inca 35 de ani dupa moartea scriitorului, pentru ea, Camil era Universul, iar acum, lumea ei s-a micsorat considerabil. Ceea ce viata avea sa-i rezerve Cellei, ar putea surprinde chiar viata insasi.

Ana Maria Iancu

(1888)