Cand cresc barbatii, sărmanul Dionis nu mai este o nuvelă fantastică, Alexandrina Gavrilescu nu mai este Otilia Cazimir iar în Moartea căprioarei ar trebui presărat arsenicul, ca în romanele lui Agatha.

Daca îmi fac o retrospectivă proprie, n-am prea auzit/citit/urmărit femei smiorcaindu-se mieros, întrebându-se unde-s Rhett Buttler-ii de-altădată, unde-s mușchetarii cu mănuși care ascund mâini aspre, gata sa le salveze de amenințătorul angajat de la E-On care vine sa le taie gazul. Să se întrebe unde-i copia lui Arthur, să le invite si pe ele măcar odata la masa rotundă?Oare lor, femeilor, nu le-ar călători sufletul în alte veacuri de-s multumite cu bărboși, chelioși, grăsunei, epilați, diverși actori îmbrăcați mai mereu cu trening sau la costum? Cu veșnicii blugi purtați de 122 de ori? Cu soțul care nu le-a sărutat mânuțele niciodata (peste mănușă, nu așa, erotic)? Cu amantul care nu parlește franceza si nici nu-i trimite porumbei dresați s-aducă scrisoareaîn care anunță că nu l-a călcat trenul, ci mama soacră atunci când a coborât din tren si de-aceea zaceîn pat de-o săptămână, înțepenit de iubire și de 3 atele? Oare vreo gagică sexy nu si-ar fi dorit vreodată să-si înșele partenerul cu Ștefan cel Mare si nu cu Stefănuț de la regia autonomă de oricechestiepublică?

NU. Femeile asteapta sa creasca barbatii.
Ele știu că Clark Gable este un ciot, pardon, m-am lovit de el pe wikipedia romanească, nu de Rhett.Vreau sa spun că ele stiu eventual faptul că numai la a treia nevastă s-ar fi simțit actorul pe aripile vântului, om normal, ce naiba. Si-au dat seama de mici copilandre că Arthur reprezintă idealul cavaleresc si-l plac acum la nebunie în 3D, pe la Multiplex- dar meșterul brunețel care-a cioplit masa din living, e chiar sexy! Femeile adoră să fie îmbrățișate măcar odată pe zi, așa, strâns, ca să primească mesajul mi-ai lipsit cum nu se poate mai mult, n-ar prefera să-i pupi doua degete dupa ce se întorce proaspăt ojată de la manichiurista aceea scumpă!

Femeile fac crize pe bune.
De-alea sănătoase. Dupa ce-au crescut. La 29 te poate părăsi dânsa de spaimă că bate-n treizeci si tustai ca prostul si-asculți „Take me to church“ dar n-a gasit nici un inel în dulapul care oricum, ți-e vraiște. La 35 fac crize pentru că-și văd cele 3 riduri si nu mai sunt „de expresie“, sunt de „poartă-lesănătoasă“ în timp ce răsfoiești Cosmopolitane. La orice vârstă, găsesc ele un motiv să te determine să crezi că e mai ușor de scos Excaliburul din piatră decât sentimentele minunate care te-au apropiat de ea.
Pe unii bărbați, atunci „când cresc“, parcă-i tăvălește Freud într-un mixer- decuplându-le identitatea si readucându-i la stadiul anal. Analitic. Ei nu uită c-au trecut vremurile în care încălecau mârțoage si mergeau la drum 3 zile, ei încă fac practică fără să se plângă, dar ar pune șaua numai pe iepe cu sânge albastru. Sigur, dacă au deja o perișoară atribuită, vom afla curând că-i Cleopatra reîncarnată, altfel știu dânșii că-i paște scolioza pe canapei pentru c-au bătut câmpii sau taste.
M-am uitat oleacă prin niste grupulețe virtuale, unde se ling pe bot sărmanii: s-au topit adevăratele femei, au rămas ei, cei vechi si mereu tineri, brăzdați de vise cu fecioare, lipsiți de frumuseți misterioase care să le sincopeze pe vreun pectoral cand le întreabă drăgăstos „suflețel, cardul meu e cumva la tine?“.

Le e dor de Vivien Leigh, ființa al cărei păr n-ar fi fost deranjat nici de taifunul din Atlanta la 5 dimineata, da, da, cea care se trezea în combinezon lucios, fără nici-o cută! Unde-s femeile care surâd ca Marylin Monroe? ( Surprizăăă, ca să vezi cât te iubesc, am imitat-o, de-aceea-ți lipseste jumătate din salariu, rujul e Yves Saint Laurent rezistent la scuba diving). Femeile adevărate care după ce au tras o iarbă și-o coca, si-au concediat servitoarea nesimțită, si-au păruit bine stilista și-apoi au revenit în trupul minunat, așezandu-se ca oul moale pe divan, nu ca Stone cu instinctele ei primare, unde s-or fi ascuns? Cât îți lipsesc „acele exemplare“ în societatea asta deșirată, ordinară, murdarită de gospodinele șleampete cărora le-ai recitat cu intonație, de zeci de ani, că dragostea trece prin stomac… . Ele, divele care leșină când le spui „te iubesc“, care se-aruncă sub tren daca te uiți la meci, care-au voce de privighetoare dulce, lezându-te cu-n maxim „ honeeeeey, as i knew u… you were not an alcoholic, but would you like some wine?“

Maturizați-vă. Majoritatea-au murit după supradoze pentru c-ați fost prea drăguți cu ele, prea sinceri, prea întelegători. Minoritatea s-a stins de bătrânețe luptând cu stil pentru supravietuirea iepurilor de Angora, în timp ce citeau prin tabloide prin ce spitale sau spații de detenție se află nepoteii, dragii de ei.

Am rămas doar noi… cele reale!

(320)