Ce-si doresc femeile-Într-o poveste germană culeasă de fraţii Grimm, fata de împărat găseşte tuturor pretendenţilor câte un cusur. „Pedeapsa” pe care o primeşte este sa se mărite cu primul venit la palat a doua zi după ospăţul la care şi-a bătut joc de peţitori. Primul venit este un menestrel cerşetor care nu este ce pare a fi; după ce trec prin multe încercări şi el îi apare sub mai multe înfăţişări (fără ca ea să-l recunoască), cerşetorul se dovedeşte a fi chiar unul dintre împăraţii refuzaţi iniţial.

Fata de împărat află că e important să priveşti oamenii în lumina naturală, cu umbrele ei schimbătoare şi să nu se grăbească să eticheteze trăsăturile accentuate ca defecte (în cazul nostru, împăratul „cioc-de-sturz” nu era probabil prea amuzant la petrecerea la care este ridiculizat, dar se dovedeşte un bun camarad pe un drum lung şi greu).
Se pare că succesul în buna alegere a partenerului depinde de acordul fin între cele trei sisteme principale de “scanare” a aparenţelor: vizual, auditiv, tactil. Informaţiile vizuale pot genera cele mai multe ambiguităţi.

Un studiu condus simultan în Scoţia şi în Japonia a aratat că linii mai rotunjite şi forme mai ovale ale feţei sunt preferate de femei daca e sa aleagă pentru o relaţie de durată, în schimb bărbaţii cu figuri mai colţuroase sunt percepuţi ca mai virili, cu o mai mare forţa de atractie fizică, doriti pentru o relatie scurta, pentru o aventura.
Vocea poate comunica mai mult decât cuvintele, şi anume e un indiciu foarte fidel al raporturilor de dominare/supunere care se stabilesc din primul moment al unei conversaţii.
În fine, contactul tactil devine, deşi adesea ne amăgim cu contrariul, un stabilizator emoţional esenţial într-o relaţie de durată.

Să facem puţină ordine. Se pot descrie trei axe care determină alegerea partenerului:
1. Încrederea. Pot sa vad că potenţialul partener vine dintr-o lume care imi este, măcar în parte, familiară. Probleme apar atunci când experienţele anterioare nu sunt satisfăcătoare şi ajung la concluzia mai bine alege varianta cea mai îndepărtată de ceea ce îmi e familiar. Tot privindu-l pe celălalt aflu răspunsul la întrebarea “cât de mult însemn pentru el?”. Ochii şi mâinile lui spun despre asta mai mult decât cuvintele.
2. Nevoia ca partenerul să fie o persoană autonomă, care sa aducă în relaţie valori proprii, să adauge culoare. Aici intervine auzul fin. Tonul vocii, modul în care intră în vorbă, modul în care ştie să tacă şi să asculte sunt lucruri care pot spune dacă începe un război de treizeci de ani, o relaţie care te va îmbogăţi spiritual, sau o lungă singurătate în doi.
3. Nevoia de securitate. A fi ţinută în braţe nu este o simplă mecanică a apropierii ci poate comunica mesaje diametral opuse (de la “eşti prinsă” până la “sunt pavăza ta” ); nu ignoraţi miile de nuanţe ale mângâierii, ale sărutului, ale celorlalte moduri de contact tactil.

Scanarea este reusita daca nu e bruiata. Cel mai frecvent bruiajul provine chiar din fantasmele mele despre barbatul ideal, care se interpun intre mine si barbatul pe care as putea sa-l vad, sa-l aud, sa-l pipai si sa spun „Este!”

psihiatru Dan Ghenea

(2804)