Concubinajul iluzia iubirii? – Cele mai pronuntate spaime ale noastre sunt legate de schimbare. Schimbarile sunt bune pana la un punct anume. Prea multe si frecvente schimbari nu inseamna decat un singur lucru: nu stim ce vrem de la viata. Avem nevoie de stabilitate pentru a putea mai usor sa trecem de la un nivel al vietii la altul fara a ne rataci.

Stabilitatea noastra fizica si emotionala se bazeaza in cea mai mare parte pe certitudini. Certitudinea credintei in sanctitatea casatoriei legale, sau respectul fata de casatorie, este parghia forte care face ca o casatorie sa reziste. Sentimentul stabilitatii, al protectiei si al sensului sunt filoanele prin care casatoria traseaza o linie clara de diferentiere pentru noi a lucrurilor importante de lucrurile obisnuite. Concubinajul nu face parte din acele putine, dar foarte importante lucruri din viata fiecaruia dintre noi.

In concubinaj suntem panditi de cel mai mare dusman al omului: Iluzia. Iluzia Iubirii, Iluzia increderii, Iluzia devotamentului, Iluzia certitudinii etc. Studiile (din SUA in cea mai mare parte) arata ca incepand cu anii 60’ a secolului trecut concubinajul a capatat teren tot mai vast, fiind intrepretat comod ca o alternativa de a nu fi singur, ca un preludiu inaintea casatoriei sau si mai transant, ca o alternativa a casatoriei legale. Incercarea de a justifica psihologic concubinajul pare insa mai curand, asa cum iarasi ne arata Jung, o incercare a omului modern de a simplifica ceva ce este cu adevarat si iremediabil greu asa cum este casatoria bazata pe iubire.

Nu pot fi refuzate episoade de stabilitate nici in cazul concubinajului, doar ca atunci cand stii ca poti oricand iesi dintr-o relatie ce crezi ca nu-ti mai aduce satisfactie, – care de cele mai multe ori se concentreaza in zona sexualitatii – fara prea multe probleme, „evadezi” mult mai usor decat in cazul casatoriei legale. Constiinta lipsei oricarei constrangeri influenteaza in mod direct reactiile noastre de abandon sau de angajament in fata primului obstacol aparut.

Pe masura ce angajamentul marital incepe sa patrunda in constientul nostru, atitudinea si comportamentul nostru suporta mari schimbari de optica. „Tu” devii parte dintr-un proces important in care „vreau” sa transforma in „trebuie”, „tu” devii partea unui monolit numit „noi”, iar cresterea ta exterioara devine posibila in buna parte doar pornind de la cresterea ta interioara prin efortul depus pe altarul ocrotirii fericirii si sigurantei celuilalt in spatiul sacru al casatoriei.

Fortele tale spirituale, emotionale, intelectuale sunt ghidate pe fagasul crearii si mentinerii unei spatiu intim numit Familie in care doi oamenii invata sa daruiasca si sa primeasca Iubirea in care bucuria si tristetea pot fi traite si intelese in doi. Sa nu vorbim aici despre „ daca nu te mai iubesc, te parasesc!” caci este de cele mai multe ori o scuza pe cat de superficiala pe atat de falsa pentru a ne masca nedorinta sau retinerea in fata necesitatii oricarui sacrificiu. Iubirea adevarata si profunda este un sacrificiu!

Asa cum declaratiile de dragoste eterna nu sunt si nici nu pot fi garantul soliditatii unei uniuni, asa si casatoria legala nu prezinta o garantie suplimentara, o promisiune de siguranta a unui mariaj de durata. A te casatori legal cu persoana iubita este in primul rand o dovada a iubirii si increderii fata de cel ales, a credintei in propria ta iubire. „Te iubesc atat de mult, ca sunt in stare sa ma si casatoresc cu tine”.

Romanciera Elizabeth Gilberg a trait propria experinta a pendularii intre casatorie legala si concubinaj pana a ales sa se casatoreasca: „o ocazie de dezvoltare interioara cat se poate de interesanta”. Istoria a acumulat nenumarate exemple ale cuplurilor care multi ani au trait nestingheriti in concubinaj si care, la un moment dat, unii chiar spre apusul vietii, se intorc unul cu fata catre celalat, iar cel mai curajos il intreaba cuprins de emotii pe celalalt: ”Vrei sa te casatoresti cu mine?!” Oare de ce?!
Galina Turtureanu

(3480)