Trei animale de casa: frica, frustrarea, durerea

“Nu vreau sa-i lipseasca nimic…” “Nu vreau sa treaca prin ce am trecut eu…””Vreau sa fiu sigura ca fac tot ce trebuie pentru copil…” Ei bine, tocmai asta e lectia zero la scoala parintilor: nu-i puteti da “totul” copilului. Si, in primul rand, nu poti goni departe de copil aceste animale amenintatoare care au bantuit propria ta copilarie – frica, durerea, frustrarea – si care te urmaresc inca .

Ceea ce poti face si pentru tine si pentru copilul tau e sa domesticesti aceste animale; sa inveti si sa-l inveti sa traiasca (si sa traiasca bine) cu ele.

Plange copilul. L-ai schimbat, a mancat, nu ii este somn, continua sa planga, nu mai stii ce sa faci mai faci, incepi sa devii tensionat, copilul plange in continuare, ti-e frica sa nu aiba copilul ceva si tu sa nu-ti dai seama, copilul plange, te simti neputincios, copilul plange, esti furios pe tine, si copilul pare furios pe tine, plange, tipa, iti vine si tie sa tipi…

Acum incearca sa te pui in locul lui. Esti intr-o lume mare, uriasa chiar, necunoscuta si neprimitoare. Foarte neprimitoare in raport cu lumea din care vii – pe masura ta, cu temperatura constanta, unde nu ai nevoi care sa nu fi fost deja indeplinite. Tot ce ti se ofera in lumea asta mare te costa – ca sa mananci trebuie sa faci efort, de exemplu. Dupa un timp ajungi sa apreciezi suptul ca o placere, oricum e clar ca e preferabil acelei senzatii de gol dureros pe care o simti cand refuzi prea mult sanul. Copilului ii e frica, e frustrat, simte durere. Nu poti sa il feresti cu totul de aceste trairi. Poti insa sa il ghidezi in lungul sir de alegeri care duc la adaptare si dezvoltare. Vorbeste-i si vorbeste-ti. Chiar daca ti se pare ca nu intelege, vocea ta ii este cunoscuta in lumea haotica din jur. In plus, vorbind iti recunosti si poti sa imblanzesti cat de cat propriile frici, frustrari, dureri. Si asta se simte, dincolo de cuvinte.

Ai responsabilitati in ceea ce priveste sanatatea, siguranta si dezvoltarea copilului tau. Dar durerea, frica sau frustrarea nu sunt inamici absoluti. Dimpotriva, atunci cand sunt bine domesticite ajuta la adaptare.

Durerea nu e boala, e un semnal adesea foarte util pentru depistarea precoce a unei tulburari de functionare a organismului. Si adesea e parte a unui proces de invatare. Atunci cand copilul invata sa alerge, de pilda, exista riscul sa cada si sa se loveasca. Poti lua masuri de protectie, dar nu poti sa eviti orice julitura. Daca spui ceva de genul “ daca ma ascultai, nu pateai asta” ii sugerezi copilului ca exista posibilitatea unei invatari cu zero durere, ceea ce ii va scadea toleranta la durere si va reduce comportamentele de explorare normale.

Frustrarea e parte a procesului de invatare. Oricat de mult ne-ar placea ideea ca se poate invata doar in joaca, adevarul e ca nu exista invatare fara frustrare. In plus, daca obtin fara efort tot ce imi trebuie, care ar mai fi miza oricarui efort?

“Nu trebuie sa-ti fie frica, sunt cu tine”, sugerand ca tie nu iti este frica, nu e o formula care sa-l ajute pe copil. Mai ales ca toate masurile de siguranta pe care i le impui, le traduci in termeni care evoca frica (copilul va incerca sa le incalce tocmai pentru a-ti arata ca nu-i e frica!) L-ar ajuta stie ca si tie ti-e frica si ar vrea sa stie ce faci tu cand ti-e frica.

Despre frica am avea mai multe de vorbit. Data viitoare.

Dan Ghenea psihiatru

(697)