Coreea de Nord, izolare în secolul XXI

23 views
0

Cum ar fi fost dacă Republica Socialistă România ar fi „dăinuit” până în zilelenoastre, iar un Tovarăş bine intenţionat şi maestru în toate cele lumeşti şi nu numai ar fi rămas la „cârmă” caşipreşedinte, prim-ministru, prim-secretarşi la urma-urmei, ca şi sumă a tuturor „prim”-ilor la un loc? Nu cred că există un răspuns la această întrebare, iar scenarii, mai mult sau mai puţin plauzibile s-ar putea scrie cu miile, dar, este probabil ca una dintre posibilităţi să fi fost şi aceea caRomânia să fi devenit soră geamănă a Coreei de Nord.

Este greu de imaginat astăzi, mai ales pentru o persoană care are înjur de 30 de ani şi nu a trăit din plinperioada socialismului în România, cum este viaţa înCoreea de Nord. Nu voi denigra perioada comunistă, care a avut şi părţile e ibune, dar şi rele, nu acesta este scopul acestei înşiruiri de rânduri. Voi încerca, foarte pe scurt, să îl fac pe cititor să-şi imagineze cum este viaţa în, posibil, cel mai izolat şi cel mai misterios stat din lume aflat pe cel mai dens populat continent de pe planetă.

Lăsând faptele istorice la o parte şi cum s-a ajuns la condiţia actuală, Coreea de Nord este un foarte mare „parc al stalinismului”, singura necrocraţie consemnată în prezent, unde „Marele şi mult iubitul” Kim-Ir-Sen, cel care a fost primul conducător al Coreei de Nord de la formarea sa în 1948 este şi după moarte „Preşedinte Etern” cu reşedinţa în mausoleul Kumsusan. Cum este viaţa acolo pentru un om de rând? Greu de răspuns la această întrebare, pentru că cei care locuiesc acolo sunt fericiţi la nivel declarativ, asta dacă un străin are ocazia să obţină o declaraţie de la el, iar cei care reuşesc să „evadeze” vin cu poveşti cutremurătoare despre viaţa de zi cu zi în ţara din peninsulă.

Cum ar fi să vă trezească în fiecarere dimineaţă telvizorul sau radioul cu muzică patriotică? Dar dacă ar continua şi pe parcursul întregii zile? Cei care au trăit vremurile acestea în România îşi amintesc cum era să vadă conducătorul făcând vizite oficiale şi în ţară şi în afară, dar în rest televizorul nu prea difuza nimic altceva. Conducătorii nord-coreeni nu fac vizite oficiale, astfel locuitorii de acolo nu văd nici măcar aeroporturile altor state unde liderul „mult iubit” le este întâmpinat cu pâine şi sare. Din plin la acest fapt contibuie şi faptul că televizoarele şi radiourile „legale” au doar frecvenţe presetate, ceea ce înseamnă că pot fi urmărite doar canalele oficiale, fără să poată să-i „prindă” pe „bulgarii” şi „sârbii” lor, întruchipaţi de sud-coreeni sau chinezi. Sunt şi oameni care au foarte bine ascunse televizoare şi radiouri aduse cu foarte mare chin de după graniţă. Pe lângă eventualele „turnătorii” din parte vecinilor, dacă nu sunt prudenţi, ei pot fi „prinşi” de către autorităţi că folosesc asemenea dispozitive în urma aşa numitelor „inspecţii sanitare” efectuate o dată pe lună – o foarte bună scuză pentru percheziţii la domiciliu. Totuşi, fiind un stat în care corupţia este în floare, cu 100 de dolari americani, posesorul unui asemenea aparat poate eluda închisoarea şi chiar pot primi aparatul înapoi. Cu tote acestea 100 de dolari este o sumă enormă în Coreea de Nord, dacă nu există şi un alt tip de venit, un muncitor de rând având în medie un salariu oficial echivalent cu 2 – 4  dolari americani pe lună.

Internetul, acest mijloc de comunicare şi informare atât de mult folosit în prezent în toate domeniile, este total inaccesibil locuitorilor din Coreea de Nord. Statul este izolat de „pânza” informaţională ce învăluie lumea, dar, se bucură totuşi de un sistem intern, numit  Kwangmyong, care funcţionează precum internetul şi permite accesul doar la informaţiile publicate de către reprezentanţii statului.  Foarte puţini locuitori de rând au acces la intranetul naţional, în mod special institutele de cercetare şi întreprinderile sunt beneficiarii de bază ai sistemului. Acces la internet au doar foarte puţini membri de încredere ai biroului politic şi vârful nomenclaturii de la Phenian. Un oficial al puterii nord-coreene făcea recent referire la accesul la internet într-un interviu accordat la postul tv „Russia Today” şi zicea că „internetul, deşi are foarte multe părţi bune, este un mijloc de propagandă americană şi noi încercăm să ne protejăm cetăţenii de influenţe nefaste”.

Telefonia mobilă, devenită banală astăzi, mulţi dintre noi având şi câte două sau mai multe telefoane, este un lucru foarte restricţionat pentru nord-coreeni. La o populaţie de 24 de milioane de locuitori există în jur de 1.5 mil de aparate folosite de populaţie, în mare parte de către nomenclatură. Telefoanele mobile, dar şi fixe, nu pot iniţia apeluri internaţionale, dar un fapt interesant, oficialii străini şi turiştii aflaţi în vizită în Coreea de Nord pot apela numere internaţionale, dar nu pot apela numere de telefonnaţionale. Unii nord-coreeni sunt posesori de telefoane aduse ilegal în ţară de care se folosesc în apropierea frontierelor cu China. Riscând închisoare aceştia se conectează la reţelele chinezeşti pentru a-şi suna rudele „fugite” după graniţe, rude care le şi suplimentează cu fonduri conturile preplătite din ţările în care se află.

Toate cele de mai sus, televizoare, radiouri, telefoane şi computere, au nevoie de curent electric pentru a funcţiona, în cazul în care familiile şi le pot permite, este foarte posibil să nu le poată alimenta, deoarece curentul electric, chiar şi la Phenian este sporadic primit de către populaţie, uneori numai câte două ore pe zi. Turiştii relatează că de multe ori curentul se întrerupea, dar localurile speciale, pentru turişti, aveau generatoare, pentru a-şi servi clienţii.

Despre alte „realizări” ale socialismului nord coreean şi despre realitatea deloc amuzantă a unui locuitor mediu al acestei ţări cu adevărat exotice voi scrie foarte în curând.

 Nicolae Lupu  

sursa foto: cnn.com

(677)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *