Femeile se cred de pe Venus, barbatii nu se mai simt de pe Marte

–       sex, dans si prejudecati –

“Nu am probleme cu jobul, am o problemă cu merigiul”. Job este deja aclimatizat în vorbirea românească; eu aş paria şi pe viitorul strălucit al merigiului ( scris chiar asa, dupa modelul match  – meci)în lexicul de bază al generatiei următoare.

Noile cuvinte arată că oamenii care le folosesc se află pe o linie de fractură între lumea veche şi lumea nouă; pe lângă conflictele inerente cu ceilalţi, ei trăiesc o un conflict intern al valorilor. Femeia inteligentă din faţa mea voia să-şi definească mariajul în termeni de contract psihologic între doi adulţi care formează o echipă (cea mai larg difuzată versiune a căsătoriei în stil american), dar nu avea abilităţile necesare pentru a gestiona o astfel de relaţie, mai ales în privinţa gestionării conflictului. Ea ar fi vrut să fie într-un merigi, dar fusese crescută pentru o căsătorie (căsător, termen învechit pentru soţ derivă de la casă; a fi căsătorit trimite deci la a ţine o casă – de unde şi obiceiul trecerii soţiei peste prag, precum şi binecunoscuta urare „Casă de piatră!”).

Un contract e un compromis. Asa cum va spuneam data trecuta, „compromis” e, la origine, un cuvant frumos. Inseamna „a promite impreuna”. Numai ca fiecare partener vine cu un scenariu de acasa. Despre care crede ca „trebuie” sa se realizeze, mai devreme sau mai tarziu, integral. Alegerea partenerului devine o cautare a unui actor potrivit pentru propriul meu scenariu, care sa joace dupa indicatiile mele regizorale (de fapt, sa „intuiasca” scenariul si sa nu fie nevoie sa-i spun ce are de facut!). Problema e ca nu exista partenerul potrivit, iar noi avem de gasit contractul care sa ne ajute sa ne potrivim.

Fiecare dintre noi are o multime de reactii automate, care par sa faca parte din „firea” noastra. De fapt, sunt elemente ale unui scenariu construit prin invatare in functie de mediul si evenimentele la care am fost expusi.

Unul dintre testele de potrivire pe care si-l dau cuplurile este cel de compatibilitate sexuala. Si adesea presupun ca e aici un fel de „chimie” ceva ce e scris in corpurile lor. De fapt, placerea sexuala depinde mult de asteptari si scenariu.

Asa cum unora le plac vacantele in locuri exotice, iar altora vizitarea ruinelor civilizatiilor disparute, exista si in relatia de cuplu diferite scenarii.  Ca o precuvantare, insir mai jos trei variante schematice, fiecare dintre ele privilegiind una dintre cele trei axe principale: pasiunea, implicarea, implicarea.

1. Nava care rezista valurilor (relatia stabila). Partenerii valorizeaza mai ales implicarea si solidaritatea. Varianta incompleta este relatia stagnanta: partenerii raman legati de un proiect comun dar nu reusesc sa treaca de la stadiul de echipa la cel de cuplu. Refugiu in caz de esec: munca (cea mai apropiata satisfactie de substitutie).

2. Casa construita, copacul sadit, copilul nascut (relatia durabila). Partenerii au o mare nevoie de intimitate. Raul care pandeste acest tip de relatie este oboseala. Refugiul in caz de esec: confortul (masina, casa, robotii furnizeza un fel de siguranta si devin substitute pentru metafora intimitatii).

3. Comoara ascunsa (relatia profunda). Pasiunea este axa privilegiata in acest scenariu. Daca nu reusesc, incep sa confund profunzimea relatiei cu tumultul, dragostea cu indragostirea. Sunt iarasi si iarasi la inceputul unor infloriri spectaculoase care nu ajung pana la fruct.

Cum ajungem sa potrivim scenariile? E ca la dans. Ca intr-un dans in trei timpi, fie el vals, tango, sau rock, in dinamica relatiei sexuale putem distinge trei miscari (departare – apropiere – contact) si trei ritmuri (teritorial, emotional, fizic).

 Combinatia ritmurilor si a miscarilor formeaza matricea satisfactiei de cuplu. Sa privim mai de aproape elementele acestei matrice.

1.      Dorinta presupune existenta unui obiect greu accesibil; daca obiectul e tot timpul la indemana e posibil sa nici nu il mai observam. Am mai spus ca intarirea legaturii slabeste dorinta; intarirea legaturii inseamna in acest context stabilizarea modurilor de comportament agreate in primii doi ani de convietuire. Solutia pentru intretinerea dorintei este reinnoirea periodica a relatiei. Vacantele petrecute departe de casa ar putea favoriza atingerea acelui punct al dansului in care distanta invita la apropiere. Dorinta inseamna a fi impreuna departe.

2.      Stilul de viata al cuplului se defineste simetric prin a fi impreuna aproape; expresia ar putea parea pleonastica daca nu am sti ca se intampla adesea in cuplu sa stam amandoi in aceeasi camera fara sa ne simtim aproape. S-ar mai putea obiecta ca stilul de viata are destul de putina legatura cu sexualitatea. Are, pentru ca genereaza sentimentul de securitate, foarte important savurarea placerii. Mentinerea unei bune comunicari este metoda prin care fiecare va simti ca nu e nici un pericol sa lase lucrurile sa curga firesc.

3.      Convivialitatea defineste capacitatea de a trai bine contactul zilnic cu celalalt intr-un teritoriu comun – a manca impreuna, a dormi impreuna, a folosi lucruri comune. Este intalnirea cu o persoana reala, nu fictiunea unei relatii fantasmatice de tipul „e minunat sa ne intalnim din cand in cand, dar n-am putea trai impreuna”.

4.      Respectul se manifesta si prin acceptarea ritmurilor emotionale diferite, a autonomiei emotionale a celuilalt.

5.      Respectul si tandretea sunt cei doi poli intre care se creeaza sfera intimitatii de cuplu despre a carei importanta am vorbit in  episodul dedicat scenariilor erotice. As mai spune doar ca modul in care un cuplu danseaza ilustreaza tipul de echilibru atins in relatia intima.

6.      Tandretea este prima victima colaterala in razboiul rece sau cald care apare in cuplu la iesirea din faza de indragostire daca nu reuseste sa gaseasca un echilibru intre nevoile de fuziune si nevoile de autonomie ale fiecaruia. Arta sarutului da seama despre atentia acordata contactului emotional.

7.      In afara de perioada de indragostire, cand simtim mai ales dorinta de a fi lipiti, intr-o relatie de lunga durata se formeaza un ritm fizic in trei timpi: departare (de obicei, mersul la munca) – apropiere (petrecerea impreuna a timpului liber) – contact (sexual). Miscarea de indepartare este perceputa ca libertate personala.

8.      Unele cupluri ajung la dispute pe tema faptului ca unul dintre parteneri nu se simte sprijinit suficient, sau ca partenerul nu este suficient de prezent in spatiul convietuirii. De obicei e vorba despre o proasta distribuire a rolurilor si solutia este atentia la nevoile celuilalt si comunicarea nevoilor proprii.

9.      In fine, am ajuns in al nouălea cerc: contactul (fizic) sexual. Dar placerea si neplacerea nu se fac si se desfac doar in acest cerc. A calatori impreuna, a face lucruri impeuna, a dormi impreuna, a dansa, a ma dezbraca in fata celuilalt, a-l mangaia pe celalalt, a avea incredere in partener, a-l simti alaturi sunt trepte necesare pentru obtinerea placerii sexuale.

Temele conflictului de mai tarziu se pot presimti deja in dinamica relatiei sexual, dar ele vor fi constientizate in etapa de criza timpurie prin care trec toate cuplurile: criza autonomiei. Vom vorbi data viitoare despre asta si despre cum a ajuns “compromis” un cuvant pentru neimplinire. Pana atunci, astept cu interes scrisori de pe Venus sau de pe Marte, daca mai treceti pe acolo.

 Dan Ghenea, psihiatru

(1450)