Pantofii cu toc inalt sunt un însemn al feminitatii? Ia sa privim putin un tablou de Hyacinthe Rigaud reprezentandu-l pe Ludovic al XIV-lea: Regele Soare poarta tocuri si vrea sa isi puna in evidenta linia piciorului pana la mijlocul coapsei (in aceeasi perioada, rochiile feminine haute couture ascund totul: gambele, gleznele, tocurile!). Pe atunci, tocurile inalte sugerau pintenii, deci dominare, deci masculinitate.
Modele s-au schimbat, dar, timp de cateva secole, au subliniat contrastul si inegalitatea dintre o masculinitate dominanta si o feminitate subordonata. Termenii insisi fiind conceputi de barbati.
Azi am decis sa fiu arbitru de ring intr-un meci in care adversarii nu respecta nicio regula pentru ca sustin ca regulile au fost inventate de celalalt in folosul propriu, iar arbitrul e cumparat (asa ca arbitrul ar putea incasa ceva pumni in cap din ambele parti).
Asadar, in coltul rosu, nascut in Marea Britanie, la sfarsitul secolului al XIX-lea – FEMINISMUL (= Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate); in coltul albastru, nascuta in Italia, in secolul al XIII-lea – FEMINITATEA (=Totalitatea trăsăturilor care constituie specificul caracterului femeilor).
Repriza intai: Activism versus pasivitate
Adeptii feminitatii pasive spun: femeia sa stea acasa, sa ma astepte cu zambetul pe buze, sa ma accepte asa cum sunt. Activista feminista spune: toate astea sunt sechele ale dominatiei masculine, asa ca trebuie eliminate cu totul. Asa ca, la cateva zile dupa ce am nascut trebuie sa revin la munca, nu sa stau acasa (cu copilul; ori de cate ori e cazul reaminteste-i barbatului ca a fost crescut ca un exploatator si sa nu se astepte la zambete dupa o zi in care a trebuit sa te lupti a mia oara cu misoginismul colegilor si sefilor; si sa faca si el ceva pentru relatie, nu tot timpul femeia.
Repriza a doua: Unisex versus stereotipuri de gen
Trei stereotipuri de gen au fost tinte predilecte pentru activismul feminist:
- Pentru a combate prejudecata sexului slab a fost promovata reusita femeii in profesii considerate pana atunci masculine, a fost extinsa paleta sporturilor practicate de femei astfel incat sa fie replica exacta a celor masculine si, nu in ultimul rand, au fost adoptate simboluri vestimentare ale puterii masculine – pantalonii (e un pic amuzant sa constati ca, in secolul XV, barbatii etalau „chiloti” – pantaloni scurti, bufanti, viu colorati – ca semn al puterii, iar femeile purtau „pantaloni” ascunsi sub rochie, pe care libertinii secolului XVIII ii considerau foarte „feminini”)
- Pentru a scapa de stereotipul, perceput ca peiorativ, al sexului frumos au aparut doua linii de atac: fie ca frumusetea nu conteaza (ca urmare, hainele trebuie sa fie doar functionale si , in plus, sa transmita un mesaj de emancipare fata de standardele masculine ale frumusetii feminine), fie ca frumusetea este facuta, deci nu este un atribut distribuit la intamplare, ci trebuie sa muncesti pentru asta si ai un merit in asta (in plus, se supunea acelorasi reguli si frumusetea masculina)
- In fine, femeia ca obiect al dorintei a fost tinta celor mai tenace critici ale feminismului. Controlul sexual a devenit un camp de lupta. Autorii (barbati) ai conceptului filosofico-teologic de feminitate nu si-au putut inchipui femeia ca subiect al dorintei, asa ca au zis ca femeia nu are dorinta sexuala proprie. Era o eroare grosolana dar ea a produs efecte, inclusiv in mintea femeilor; ca urmare feminismul a postulat si egalitatea dorintei sexuale si a comportamentelor sexuale feminine si masculine
Repriza a treia: Leadership feminin versus rol de sprijin
Feminismul a inceput prin revendicarea egalitatii in viata publica a femeilor cu barbatii. Intr-o prima faza, asta a insemnat copierea unor modele masculine de 
comportament politic. In anii 80 ai secolului trecut a devenit evident impasul unui astfel de model si au aparut primele femei care faceau o altfel de politica (in Irlanda, In Islanda, in Finlanda). Si tot atunci a inceput sa apara si un inceput de echilibru, o linie de armistitiu in razboiul dintre sexe. Femeile au putut, in sfarsit, sa-si foloseasca in mod deschis puterea si sa o foloseasca in modul propriu, nu prin intermediul barbatilor (Barbatii au stiut dintotdeauna ca trebuie sa caute femeia care sta in spatele actiunilor altor barbati!). In epoca victoriana, succesul unei femei se masura prin ambitia si ascensiunea barbatului pe care ea il sprijinea, dar pe masura ce acest gen de putere crestea, posibilitatea afirmarii femeilor ca femei scadea.
Linia de echilibru ar putea fi trasa undeva intre agresivitatea militanta si pasivitatea inoculata printr-o educatie care stabileste standarde foarte inalte ale feminitatii si recompense foarte mici pentru ceea ce descrie ca „lucruri firesti”. Afirmarea de sine in respectul celuilalt, sau cu un termen mai sec, mai tehnic, asertivitatea in relatia cu celalalt. Femeile si barbatii pot fi creativi in mod diferit, pot fi puternici in mod diferit, pot fi frumosi in mod diferit. Pot fi diferiti si egali in demnitate.
Poate am putea face mici exercitii de limbaj pentru a invata sa ne respectam:
Pot spune ca uneori stau la birou si ca tu muncesti acasa.
Pot spune multumesc ca te-ai gandit la asta, in loc de ma asteptam sa faci alceva.
Pot spune multe lucruri care sa arate ca respect femeia sau barbatul din fata mea nu ideile generale despre „isme” si „itati”.
Si nu ma pot abtine, frumoasa mea, sa inchei dezvaluindu-ti secretul „feminitatii” mele, secret pe care-l stie, de altfel, toata lumea:
“Cea mai usoara privire a ta ma va deschide/ Cu toate ca m-am inchis ca degetele,/ tu ma deschizi intotdeauna petala cu petala asa cum primavara deschide/ (atingand abil, misterios) prima ei roza” (e.e. cummings)
psihiatru Dan Ghenea
(1967)
