Îndrăgostirea-calea către iubire

16 views
0

 “Dragostea ne dezbracă de toată înstrăinarea dintre noi” (Platon)

 Îndrăgostirea este un act involuntar?

Da, ne îndrăgostim fără să ne dorim acest lucru, dar nu ne îndrăgostim deloc întâmplător. Acele confesiuni atât de frecvente ce le regăsim la îndrăgosti’i: “m-am îndrăgostit fără să-mi dau seama…”, “ne potrivim atât de bine…”, “parcă ne-am cunoaște de o viaţă…”  își găsesc o explicație științifică.

Ingredientul esențial pe care-l găsim în majoritatea confesiunilor de îndrăgostire este “atracția”. Suntem lăsați fără grai la văzul cuiva care ne atrage ca un magnet. Și, precum spune poetul, atunci când cel/cea de care ne-am îndrăgostit se apropie de noi, “începem, de emoție, să respirăm în gând” (I. Tănase). Psihologul Ayala Pines arată că “îndragostirea-fulger” este cât se poate de neîntâmplătoare. Influența experiențelor din copilărie și internalizarea imaginii persoanelor din proximitatea noastră imediată (mamă, tata), rezultă în subconștientul nostru un tipar, o reprezentare internă care va avea ulterior, la maturitate, un rol decizional în “alegerea” persoanei de care ne îndrăgostim, în experiențele noastre amoroase.

Ne îndrăgostim de ceea ce ne este deja familiar, iar relațiile noastre de dragoste sunt de cele mai multe ori un “deja-vu” al relației mamă-tata din familia în care am crescut. Din această cauza ne îndrăgostim de cineva fără să ne dăm seamă. Premisele Iubirii prezente erau deja în memoria noastră. Din păcate, din trăirea îndrăgostirii alegem să fim seduși de nostalgia pasiunii pe care am simțit-o și ratăm să scoatem niște învățăminte extrem de importante : starea noastră emoțională profundă  atunci când ne-am îndrăgostit ne-a fost trezită la viață de starea de  “a fi” a celuilalt (“este drăguț/-ă”,”este tandru/-ă”,” este haios/-ă”, “este atent/-ă” etc.) și nu din starea lui/ ei de “a face” (“a făcut un gest…”, ”mi-a dat…”, “mi-a oferit…” etc.).

În faza de îndrăgostire adorăm felul de a fi al cuiva și suntem atât de fericiți cu acest puțin! Nu pretindem de la celălalt nimic. Suntem atât de îndrăgostiți de dragostea noastră.  Desigur, îndrăgostirea se întâmplă rapid și poate trece la fel de rapid, dar își are însemnătatea ei: ne oferă o imagine ideală a Iubirii. Îndrăgostirea este o repetiție preliminară a Iubirii în care ne este antrenată inima pentru o trăire emoțională ulterioară mai înaltă și mai profundă care este Iubirea în sine.

Îndrăgostirea este o naștere a frumuseții  eterne!  Ne-ar plăcea atât de mult să rămânem permanent în acea  tandrețe pasională a îndrăgostirii, dar vine și timpul când Iubirea ne cere ceva în schimb pentru a primi fericirea: lupta îndârjită pentru apărarea și sporirea Iubirii tale. Suntem parcă un pic amețiți și dezamăgiți după ce furtuna îndrăgostirii s-a calmat, iar îndrăgostiții au rămas doar ei doi, timizi și goi, fără hartă și busolă în imensitatea unui ocean care este Iubirea. Pasiunea a fost cea care i-a ținut până în acel moment în brațele ei ocrotitoare și stabile, iar acum necunoscutul  este singurul care pare să-i aștepte la orizont. Povestea  unei relații de Iubire profundă și de lungă durată începe întotdeauna cu o doză mare de curaj. Curajul de a iubi! Majoritatea dintre noi confundăm “pasiunea” cu “iubirea de lungă durata”, iar declinul pasiunii este gândit  că o pierdere a Iubirii. Atunci când continuăm  să iubim pe cineva, iar pasiunea Iubirii  pare să ne fi lăsat fără nici o explicație, e timpul să înțelegem că Iubirea noastră trece la o altă etapă de dezvoltare, superioară: Iubirea FILIO sau, în termeni psihologici, Iubirea bazată pe prietenie (Companionate love).  Iubirea , în această etapă, cere imperios să fie recreată, ocrotită și întreținută. Iubirea nu dispare pur și simplu niciodată! Noi suntem cei care o primim s-au o îndepărtăm.

Stabilitatea noastră emoțională din perioada maturității este direct proporțională cu experiențele trăite în copilărie. Dramele sau bucuriile din copilărie își găsesc nemijlocit traducerea în relațiile noastre intime de mai târziu. Intrăm în maturitate, ducând cu noi urmele copilăriei. Ayala Pines este de părerea că :”O relație intimă oferă una dintre cele mai bune oportunități de soluționare a problemelor nerezolvate în copilărie”. Atunci când iubim și credem în Iubirea noastră suntem pregătiți pentru înțelepciunea supremă a Iubirii: să iubim ființa de alături așa cum este ea.

Cea mai mare ticăloșie, scria Marcel Jouhandeau, este să crezi că ți se datorează ceva, să pretinzi de la alții, oricât de puțin ar fi. Când nu mai știm cum să iubim, reproșurile , regretele și autocompătimirea sentimentală ne transformă viață noastră și a celuilalt în iadul pe pământ. Iadul nu sunt ceilalți, precum credea Sartre, ci noi înșine. Limbajul folosit într-o relație intimă încercată de greutăți suferă o transformare dramatică: acel unic “a fi” a fiecăruia dintre noi este brutalizat de pretenția verbului “a face”. Ne dozăm Iubirea în funcție de ceea ce face celălalt. Intrăm în jocul periculos al cererii și ofertei: ”Daca faci aia… fac și eu ceva…”, “Daca te iubesc și tu ar fi indicat să mă iubesti” etc. Esența acestui “Dacă…atunci…” rezumă pretenția noastră de a fi iubiți. Problema însă nu este că cerem să fim iubiți, ci că în acest fel nu vom primi NICIODATĂ iubire. Cât de multă dreptate a avut bătrânul Ovidiu cu al său: ”Sa fii vrednic de a fi iubit”! Iubirea funcționează după singura regulă strictă: dă Iubire și vei primi Iubire. Cu cât dai mai multă Iubire , cu atât vei primi, la rându-ți, mai multă Iubire.

Se întâmplă ca persoana de care te-ai îndrăgostit să nu răspundă afecțiunii tale?! Nu judeca și nu  învinovăți. El sau Ea așteaptă pe altcineva, iar tu continui neabătut căutarea. Nu există o altă cale de a atrage Iubirea altcuiva decât calea Toleranței și Răbdării față  de bagajul  emoțional cu care acesta/aceasta a intrat în relația intimă. Cel mai mare cadou pe care îl putem face celuilalt este să-l lăsăm să-și trăiască propriul lui “Eu”, să-și descopere tenebrele sufletului său de care s-ar putea să nu știe nici el/ea prea multe, doar să-i resimtă indirect efectul dureros .

Descoperirea sinelui este o incursiune cât se poate de privată și doar dacă ești invitat să participi la ea, acceptă cu recunoștință că cineva te tratează cu încredere.Este și singurul mod de a ne descoperi cu onestitate  pe noi înșine. Dragostea celuilalt nu va intarzia să apăra dacă îi vom asculta tăcut și cu îngăduiţă sentimentele  și îi vom oferi  doar ceea ce își dorește. La fel va face și el/ea pentru noi. Vulnerabilitatea celuilalt îți va da curaj să devii și tu vulnerabil/ă . Tendința de a-l transforma pe celălalt  “după chipul și asemănarea noastră” , conform necesităților  pe care le avem, sau de a-i atribui calități și însuri pe care nu le are (Efect de halou) este mijlocul prin care Iubirea se transformă în Ură. Iubiți în continuare acele trăsături fizice sau de caracter de care cândva v-ați îndrăgostit și purtătorul lor nu va întârzia să va răsplătească cu căldură și considerație.

  Galina Turtureanu

(727)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *