Irina Margareta Nistor despre Dakino 23

3 views
0

Dakino 23-Aș cataloga din start cel mai longeviv festival post-revoluționar ’89, drept unul tandru și plin de umor, așa cum descria la final, președintele juriului, dl Stere Gulea, filmul care a luat trofeul, un croat, Josip Viskovic,  „Someone may drop a cigarette butt”/„Cineva ar putea să arunce un muc de țigară” și ca să fiu political… corectă, o să dau și titlul original: „Moze Neko Bacit Cik Odozgo”.

dakinoAșa cum e trendul în 2014, și aici apărea o fată tânără, adorabilă și care așteaptă un copil, mânca alene o înghețată și se exaspera de un socru bețiv, soluția fiind mai bine în stradă pe o canapea decât într-o casă care (scuzați) puțea! Și în realitate sunt mulți prunci puși la „dospit” fie în echipa noastră, ori prietenii dragi. Probabil că la anul mai toate subiectele or să fie cu botezul! Poate mai scăpăm însă de moda cu ursitoarele, care vine ca o continuare a furatului miresei!

Dar să începem cu începutul. Și anume cu prima seară la Cinema Pro (pentru că totul s-a petrecut în sectorul 3, primăria de acolo alăturându-se pentru al doilea an CNC-ului și FAMart-ului reușitei și continuității DaKINO). „ The Grand Budapest Hotel”, luxuriantul film al lui Wes Anderson a adunat mai multă lume decât capacitatea sălii, ceea ce pe de o parte ne-a bucurat, dar pe de altă parte, ne-a îngrijorat o dată în plus că nu există o sală pe măsura succeselor cineaștilor și evenimentelor naționale. Dl Robert Negoiță a promis, cu mulți martori de față că va încerca să construiască un asemenea loc și eu sper să se întâmple cât mai curând, înainte ca vreunul dintre creatorii noștri să ia Oscarul și să n-avem unde-i proiecta capodopera! (mai ținem minte că Palme d’Or-ul și-a făcut premiera la Teatrul Național, unde ce-i drept pe atunci erau 1000 și ceva de locuri, care acum la refacerea megaprofi, pentru o acustică ideală, vor rămâne doar vreo 800, ca la proiectul de dinainte de incendiu). Publicul a plecat încântat de poveștile abracadabrante și fără nici un moment de plictiseală de la Hotelul unde își rezervaseră loc cu vedere de ansamblu, asupra istoriei comentate cui har și haz!

De a doua zi, adică de joi, a început competiția și din primele scurte prezentate, publicul a reținut „Grindecore” a lui Ioachim Ciobanu, pe care l-au declarat preferatul lor, iar juriul, din care au mai făcut parte Dorota Roszkowska, Thom Palmen, Cosmina Stratan și Dragoș Marin au ales pentru o mențiune specială tulburătorul film al Barbarei Medajska „Inconspicuous”, care-ți crea o stare de neliniște extrem de bine dozată, dar și „Gagarin and Me”/„Gagarin I Ja” al sârbului Mihajlo Jevtic, o întâmplare la 50 de ani după ce fascinantul și controversatul Iuri, mândria propagandei sovietice, zbura în spațiu, precum și „On the Beach” al elvețiencei Marie-Elsa Sgualdo, o poveste dramatică a unei surori mai mari, dar încă minore, de vreo 15 ani, și al unui frățior lăsați de izbeliște.

În aceeași zi, s-au putut vedea trei lungmetraje „Moneyball”/„Moneyball: Arta de a învinge” un omagiu postum adus lui Philip Seymour Hoffman, „DEJA VU” al veșnicului îndrăgostit de cinema și nu numai, inventatorul Dakino: Dan Chișu și francezul, firește iranian, de felul său, Asghar Farhadi cu „Le Passé”, povestea unei altfel de despărțiri după succesul răsunător cu „Nader și Simin”. Vineri am ales pentru cine l-a ratat : „Blue Jasmin”, cel mai feminin dintre toate Woody Allen, cu o Cate Blanchett nu numai oscarizată, dar și transformată, de la un cadru la altul ….
Din a doua serie de proiecții în concurs a plecat cu un premiu: „Dialoguri terapeutice” în regia lui Andrei Georgescu și scenariul Georgianei Constantin, care ea era de fapt care izbândise cu ideea și a primit recunoașterea din partea Cosminei Stratan, care la rândul ei jucase în „După dealuri” pentru al cărui scenariu Cristian Mungiu ne mai făcea o dată mândri la Cannes.

Tot vineri au fost trei filme, în afara concursului, care la un loc, făceau 89 de minute: „Treizeci” (regia Victor Dragomir), o excelentă poveste despre anii de liceu, rememorați la nu foarte mare distanță, „București, te iubesc” (regia Mircea Ghinescu) cu o altă imagine despre o Capitală pe care la rândul meu o îndrăgesc, în distribuție cu Kira Hagi, ați ghicit, fiica fotbalistului și intensul cuceritor sensibil Rareș Andrici) și mai ales „Cai putere”, excelenta și foarte ingenioasa idee a lui Daniel Sandu, transformată într-o poveste care te ține cu sufletul la gură, te amuză și te pune pe gânduri în egală măsură, cum poți urca cu o motocicletă până la etajul 10, într-un bloc din zilele noastre. Actori străluciți de la Adrian Titieni la Costel Cașcaval, Lucian Ifrim, Marian Popescu, Cătălin Stelian, Mihaela Sârbu, Tora Vasilescu și vietnamezul Do Tan Phong, fiecare o chintesență de vecin obligatoriu.

Târziu în noapte. „Al doilea joc”, filmul lui Corneliu Porumboiu prezentat și la Berlin, aflat în avanpremieră absolută în România și cu prezența autorului povestitor, care ne-a și dezvăluit cum i-a venit ideea să comenteze din off, un meci esențial din 3 decembrie 1988 (pe o ninsoare demnă de DaKINO, când se ținea în noiembrie și invariabil ne înzăpezeam), când tatăl său Adrian Porumboiu, era un strașnic arbitru.

Sâmbătă, a fost proiectat croatul câștigător aproape pe principiul: cei din urmă vor fi cei dintâi. Până seara s-a adjudecat și după decernare a venit Vlad Ivanov să introducă (vorba englezului ) filmul Closer-to-the-Mooncoproducție Coreea de Sud – Statele Unite, SF-ul lui Bong Joon-ho: „Snowpiercer” cu Tilda Swinton, Jamie Bell, Octavia Spencer, Chris Evans, Song Kang-ho, Ed Harris, John Hurt, unul dintre producători fiind nimeni altul decât Park Khan-wook, sud-coreeanul ultracunoscut pentru „Old Boy” și pentru „Joint Security Area” pe care l-a prezentat personal în România la Institutul Francez cândva și mai mult, mai apoi, a fost o întâlnire neoficială la pe atunci Restaurantul Baltazar, care a devenit între timp Maison 13, unde și-a ținut conferința de presă Nae Caranfil cu strălucitul „Closer to the Moon”, cu doar o săptămână înainte și pe care vi-l recomand, pentru că ar fi păcat să pierdeți un regizor român cu suflet de cineast europeano-american.

După modelul berlinez, de unde de altfel au venit lungmetrajele-cheie din DaKINO23, duminică s-a dat film. Ideea Mirunei Berescu cu secțiunea „DaKIDS” a continuat cu un workshop pentru copii între 6 și 9 ani de la „Școala micilor vedete” s-au prezentat și două pelicule ale Arianei Pendiuc. În plus i-au fascinat și instruit pe cei mici inclusiv, câțiva copii orfani prezenți prin intermediul Fundației Vodafone.

După prânz s-au proiectat filmele câștigătoare, iar seara s-a terminat apoteotic cu „Mandela: Drumul lung spre libertate”, o co-producție Marea Britanie-Africa de Sud cu Idris Elba, care îl întruchipa fără cusur pe tânărul și curajosul revoluționar, totul însoțit de melodia originală ajunsă printre nominalizările la Oscar împreună cu U2. În concluzie o echipă de fete pasionate: Miruna, Mădălina, Domnica, Anca, Andreea și mulți voluntari, plus petrecerile de la Shift, Il Corso, Ristorante Neptunus (cel mai bun cremșnit din ultimii 25 de ani), o discuție despre producătorii independenți la atât de primitorii și originalii Fratelli și un prânz de neuitat la ultrarafinatul Goccia, toate la un loc au contat.

Concurenții, mai toți prezenți, indiferent din ce parte a lumii ar fi venit, s-au împrietenit și au ținut să ne spună, fiecare în parte, cât de plăcut e în România și ce cineaști grozavi avem. Asta da izbândă!

Irina-Margareta Nistor

(1022)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *