Iubeste, iubeste … si apoi iarasi iubeste!

35 views
0

“Iubirea este un fruct care se coace in orice anotimp si poate fi ajuns de mana oricui”

Maica Tereza

Daca as putea flutura o bagheta magica, transformandu-va viata dupa cum doriti, ce anume mi-ati cere?

Aceasta intrebare-standard, pe care psihologul Carolyn N.Bushong, specialist in relatiile de cuplu, o adreseaza pacientilor sai, indiferent de natura problemei lor, primeste aproape de fiecare data un raspuns la fel de standardizat ca si intrebarea: “O dragoste fericita…”. Bineinteles, si un pic mai multi bani in cont nu ne-ar putea face rau…  Dar uite-te, ca Iubirea parca ar fi mai de folos fericirii noastre pana la adanci batraneti, daca e posibil.

Purtam in noi o foame constanta de dragoste. Suntem antrenati zi de zi intr-o goana ironica in cautarea ei, dar Iubirea pare tot mai mult un lucru complicat, rarisim, de negasit! Si atunci avem la indemana defensiva si comoda negatie: “Nu exista dragoste !”. Poate au  dreptate cei ce gasesc posibila iubirea doar in carti, filme si oriunde altundeva decat in imediata noastra realitate?! Zambetul amar al deceptiei sta sa-si faca loc pe buzele noastre de fiecare data cand vreun romantic incurabil ne sopteste timid la ureche: ”Si totusi iubirea exista!”. Ne este mult prea usor sa zicem “NU” decat sa fim de partea lui “DA”, din neputinta noastra de a iubi.

Ne dorim iubire, dar ii negam existenta. Ne framanta teama de a nu fi iubiti, dar ramanem incapabili sa iubim.

dragosteTeama de a nu fi iubiti se permanentizeaza in structura noastra mentala, devine una cu noi. Treptat devenim imuni la semnalele de dragoste venite din exteriorul nostru. Anxietatea venita din teama de a fi neiubit si nedorit, uitat parca de toata lumea, apare tot mai pronuntata si mai prezenta in fiecare om pe care il intalnesc. Trairea singuratatii si a abandonului, este cel mai grav si mai ravasitor sentiment pe care-l poate trai o fiinta umana. Nu exista o deznadejde si o saracie spirituala mai mare.

Iubirea isi are martirii ei! Indragostitii sufera, dar cei ce nu cunosc iubirea, sufera nesfarsit mai mult. Ne este comod sa ne adapostim in spatele unui argument odihnitor,  precum ca dragostea e un fel de “cantec de inima albastra”, atunci cand nu iubim. Este pe cat se poate de adevarat ca necredinta in miracole face parte din conditia noastra umana. Nu credem pana nu vedem, traim si gustam miracolul. Dar tocmai aceasta necredinta ne indeparteaza de prezenta miracolului iubirii, care sta ascuns chiar in inima noastra.

Primul lucru pe care ar fi bine sa-l facem fiecare, este sa ne eliberam de pacostea necredintei in iubire si sa o eliberam din sufletele noastre. Sa avem putina ingaduita cu noi insine. Iubirea este acolo, in inima fiecaruia dintre noi, dupa o usa ferecata, tot de noi cu trei lacate mari si grele, iar cheile nu le-am aruncat peste umar, ci le-am pus cu multa suparare si repros intr-un sertar, departe de ochii nostri.

Necredinta in ceva se naste intotdeauna din speranta existentei unei credinte. La fel si teama de a nu fi iubit, este doar un semnal timid al unei frici de a iubi. Intamplator, scria Dostoevski,” toata lumea poate sa iubeasca„.

Iubirea, precum si Bunatatea, Recunostinta, Mila, Compasiunea, Daruirea, sunt calitatile noastre fundamentale, prin ele ne descoperim tainele si minunile din noi. Ele sporesc si ne rasplatesc doar atunci cand le daruim celor din jurul nostru. Credinta, Speranta si Iubirea sunt unicele cai pe care le avem la indemana pentru cresterea binelui din noi.

Daruind iubire, obtii iubire! Pare simplu si chiar este. Ajunge doar sa crezi neabatut in acest lucru, ajunge doar sa iubesti sincer si neconditionat.

Renuntarea la propriul narcisism, egoism emotional, ar fi o prima conditie in invatarea artei de a iubi. Nu ne putem rasfata in lumina dragostei cuiva, daca privim lumea si oamenii doar prin prisma utilitatii lor, pentru noi sau, si mai grav, prin posibilul grad de periculozitate pe care l-ar prezenta acesta pentru ego-ul nostru (Fromm). Trecand lumea doar prin obiectivul ingust al fricilor si dorintelor noastre, ajungem sa traim in lumea pustie si rece a singuratatii.

Vanitatea narcisismului ne impune un pret greu de platit. Nu am nevoie de dragostea nimanui, imi sunt suficient mie insumi, va striga cat de tare va putea narcisistul pentru a fi auzit si aprobat de cat mai multa lume. De fapt, bietul de el, isi striga disperarea de a fi iubit. Primesti iubirea cuiva doar cu consimtamantul tau. Narcisistul nu poate primi iubirea nimanui, nici macar pe a lui, deoarece nu stie ce este iubirea.

Nu vei ajunge niciodata sa gusti din fructul iubirii daca nu vei avea Credinta in Iubirea ta, in capacitatea ta de a iubi, de a darui iubire. Este nespus de greu sa crezi, sa speri in ceva atunci cand iti lipseste incredere in tine. Suntem ceea ce gandim despre noi, ne permitem iubirea si dragostea pe care suntem capabili sa le oferim la randul nostru celuilalt.

Infinit mai greu decat renuntarea la narcisismul nostru odihnitor si rabdatoarea descoperire si cultivare a credintei in iubirea noastra la cel mai adanc nivel, este Curajul de a iubi. Iubirea nu ne ofera nici o certitudine, nu ne garanteaza nimic.

mainiIubirea nu este un cec in alb pe care destinul a avut ingaduinta sa ni-l ofere si pe care sa putem scrie ce cantitate de iubire, fericire, bucurii si daruri vrem sa primim. Cel ce iubeste profund sufera, dar fericirea nu-l da uitarii. Cel ce nu iubeste, ramane ancorat doar langa focul mocnind al suferintei: suferinta singuratatii. Oricine pune accentul pe siguranta emotionala drept conditie primara, isi pune in pericol insasi credinta in propria capacitate de a iubi.

Sa ai curajul sa iubesti pur si simplu, sa fii capabil sa-ti asumi un risc, sa fii oricand pregatit sa accepti si sa depasesti fara resentiment o suferinta sau o dezamagire in dragoste, sunt virtutiile noastre supreme. Prin ele vom deschide cale catre inima fiintei iubite, vom deveni, astfel, o binecuvantare pentru ea. Vom fi iubiti!

Iubirea nu e ceva static, ci un fenomen in permanenta dezvoltare, schimbare. Indragostitii redescopera permanent frumusetea vietii, se bucura de ea, isi traiesc din plin dreptul de a fi fericiti. Toate pasiunile, scria Tochefoucauld, ne fac sa comitem greseli, dar dragostea ne face sa savarsim greselile cele mai ridicole. Pentru a face insa greseli, e nevoie de o actiune.

Plictisul in iubire este cel mai mare pericol. Este o mare pacaleala sa credem ca pentru o relatie de iubire, iubirea este suficienta prin ea insasi.

O alta conditie esentiala in demersul relatiei de iubire este dorinta noastra de a fi mereu Activi in relatie, sa fim atenti la ea, sa-i acordam intotdeauna sanse de supravietuire si crestere. Actiunea starneste intotdeauna noi posibilitati, deschide noi usi, descopera lucruri nebanuite. Plictisul survine pe fondul comoditatii noastre emotionale. Plictisul genereaza invariabil Dezinteresul, iar acesta din urma nu are alta finalitate decat moartea iubirii. Nu mai iubim! Plictiseala, Tristetea din inima celui ce nu iubeste il arunca in zona indiferentei, a banuielilor si a egoismului “vesnic ranit” si “suparat” (Steinhardt).

Avem neincetat la indemana o multitudine de optiuni. Putem alege sa fim liberi sau vasali, sa fim onesti, morali sau smecheri si descurcareti etc. Suntem prinsi intr-un continuu sir de alegeri intre bine si rau. In dragoste insa nu avem decat o singura optiune, o singura cale catre ea: sa iubim. Avem nevoie sa ne umplem de ganduri de iubire, sa ne facem demni sa fim iubiti. Este cea mai sigura cale de a atrage iubirea.

Cautati sertarul ascuns in care ati aruncat cheile cu care v-ati incuiat usa inimii. Acolo sta cuminte si rabdatoare Iubirea.

Sunt doar trei chei la numar, pentru fiecare lacat separat, iar pe ele sta scris: Speranta, Credinta, Curaj.

Galina Turtureanu

(17505)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *