Iubiri complicate.

Avem un animal. Cum procedăm? Pentru cei care mă cunosc și au anumite suspiciuni (într-un fel, justificate), precizez că mă refer chiar la animale, nu la bărbați. Sunt foarte tristă, prietena mea s-a despărțit de dragostea vieții și-a portofelului ei, deoarece inculpatul logodnic avea un lățos de cățel care devenea anxios, lătrător și mușcător, când o vedea pe ea. I s-a sugerat că poate parfumul pe care și-l pufăia pe haine e de vină. De la asta s-a produs ruptura de falie.

Mă credeți sau nu, am cunoscut odată un cuplu care avea un cățel apelat Cuțu (deși oficial stăpânii îl intitulaseră Bobiță), asta în timp ce doamna îl apela pe domnul ei ”Țuțu”. Când striga ceva gen ”Țuțu, hai la masă!”, veneau amândoi alergând dând din coadă, respectiv fâlfâind din ziar. Cuțu îl întrecea pe Țuțu la fiecare probă de-asta de 20 de metri garduri, fiindcă n-avea reumatism. În nouă din zece cazuri, s-a constatat că, de fapt, doamna strigase ”Cuțu”, iar câinele venise în mod legal la această convocare, deoarece auzea de 20 de ori mai bine decât Țuțu.

Azi așa, mâine tot așa, până în ziua când Țuțu a început, timid, să-l urască pe Cuțu, deoarece era gelos pe agilitatea lui. Nevastă-sa nu putea pricepe cum un bărbat care era judecător la Curtea nu-mai-știu-care (nu spui cine, persoană însemnată) se simțea amenințat sentimental de un pechinez.

Verișoara mea avea o pisică birmaneză superbă (pleonasm, iertare). Într-o zi, și-a găsit și un iubit suedez superb (alt pleonasm), dispus să se aclimatizeze în România. Deci un ciudat, mă rog. Totul ar fi fost perfect, dar el, imediat ce s-au cununat și-a vrut neapărat să treacă peste pragul ei ținând-o în brațe, a scăpat-o și era să-i rupă coloana, fiindcă a simțit ceva. ”Ai pisică?!” – s-a scandalizat. Da, avea, cum spuneam.

El a căpătat subit culoarea viței de vie și a viței de moartă. Era disperat, mormăia că e alergic la pisici și nu poate trăi într-o locuință unde cineva toarce. Vară-mea i-a răspuns, cu blândețe, că așa cum ea poate trăi lângă el, care toarce sforăicios toată noaptea, ar putea și el să facă un mic efort. El susținea că nu sforăie niciodată, iar ea a promis solemn că-l va trezi pentru o audiție live, atunci când vecinii vor bate iar în țeavă și vor răcni: ”Boule, nu mai lucra cu bormașina noaptea!”.

Au divorțat o lună mai târziu, deși ea n-a înțeles niciodată care erau simptomele alergiei lui la mâțe. Lui nu-i dăduse nicio lacrimă niciodată, cu excepția zilei când s-a lovit cu degetul mic de la picior de piciorul scaunului – probabil la ei, în Suedia, scaunul n-are picioare. Sau are picioare, dar sunt îmbrăcate în vată. În orice caz, nu era obișnuit deloc cu picioarele scaunelor. Judecătorul a ajuns la concluzia că suedezul avea alergie psihică, iar vară-mea a ajuns la concluzia că mai bine ar flirta cu judecătorul (chipeș, proaspăt divorțat, proprietar de pisicuță maidaneză bălțată).

Dacă un animăluț stă în calea fericirii tale, momește-l cu o bucată de cărniță și se va da la o parte. Dacă un animăluț stă în calea fericirii bărbatului tău, momește-l pe acesta din urmă cu o bere, pe scara blocului, și închide ușa după el. Dacă zgârie la ușă, dă televizorul mai tare, iar remușcările vor dispărea ca prin minune.

 Simona Catrina

(2883)