Lumea orientala. Obiceiuri de frumusete

Editors choice
2

Lumea orientala. Obiceiuri de frumusete. Machiată, stilată, orientală

Foarte multe fete învață de mici că frumusețea lor va fi dedicată soțului și numai lui.
Da, bărbații arabi sunt foarte orgolioși cu acest aspect, ceea ce nu înseamnă că sunt eminamente corecți când e vorba de un comportament inelar și asemănător.

Astfel, o fată care devine femeie, poate sa aleagă cum se machiază, dacă poartă văl sau se acoperă total, dar întotdeauna bărbatul va avea un cuvânt de spus. Știu, o să-mi transmiteți că al vostru nu e așa dacă găsiți acest articol. Iar eu, mai presus de anii trăiți cu Hani, omul care niciodată nu mi-a impus ci a sugerat… îmi voi împrumuta dreptul de a nu vă crede.
femeie marocanaPentru că într-adevăr, nu menționa la început alegerile mele, nicidecum nu le critica, maxim ridica o sprânceană. Schimbările sau portul meu de zi cu zi s-au schimbat prin sugestii pe care le-am adoptat fără să conștientizez. Dar am făcut concesii, m-am stilat oarecum sau mi-am șlefuit stilul propriu, completându-l, așadar nu mă plâng de concesiile făcute.
Hainele mele au devenit mai scumpe și mai sobre. Râsul meu înspre alții, socializarea, discuțiile chiar, au deranjat însă. Și încet, cu trecerea anilor s-au transformat în reproșuri și gelozie.

Cultura bărbatului arab-musulman și tradiția tribală a masculului feroce e un mental colectiv

Aceasta este opinia mea. Și când spun tradiție tribală nu folosesc un termen jignitor. Sunt de părere că reminiscența unei culturi rămâne înscrisă în gene secole de-a rândul. Și din păcate, nu în gene false, nu în gene care cad sau se reînnoiesc, ci în ADN.
Băiatul musulman învață de mic, știe și visează că într-o zi va avea o soție, într-o lume în care contactele sociale între băieți și fete sunt mult diminuate.

Tiparul, prototipul, rămâne propria familie dar cam în aceeași măsură, învățături și sfaturi din Coran.

vesminte traditionale marocSă știți că aproape toate arăboaicele învață de mici să danseze, o fac inițial împreună, la petreceri cu fetele, apoi dansează pentru soț.
Soțul își alege partenera (si invers), după aprecieri subiective sau chiar indicațiile, sugestiile părinților.
Tinerii nu ies singuri la club, noaptea la plimbare și nu aburesc geamul mașinii înainte de nuntă, că riscă să rămână dânsa aproape neprihănită și aproape nevastă. Familia, însoțirea, este o alianță cu toată gașca strămoșească, a mirelui și a miresei, uneori rude de gradul doi se casătoresc fără probleme.

Cât despre felul de a se machia și comporta a viitoarei neveste, aproape orice „El“ va avea cu siguranță un cuvânt greu de spus. Și nu o va face chiar de la început.

Pe pielea mea

Cei care m-au citit aproape constant pe blog, au aflat deja că am recurs la câteva metode invazive de înfrumusețare. Este doar o speculație faptul că mă mai sperii eu după o noapte de beție, când mă uit în oglindă și văd că nu-s singură-n baie. Dar despre asta, putem trăncăni altădată.

Pentru că după 30 de ani pielea are nevoie de o îngrijire anume, am ales acidul hialuronic pentru câteva intervenții pe care Hani nu le-a observat inițial și nu înțelegea de ce merg acolo sau de ce plătesc atât și nu sunt mulțumită cu ce mi-a dat Allah.
Acu, între noi fie vorba, pe Allah sunt puțin supărată, mi-a dat niște dogme de mi-a picat și contul de facebook și locul de muncă și o inimă albastră, noroc că s-a milostivit Dumnezeu și Mama natură. Insist că nu aș fi spus acestea cu ceva timp în urmă, dar acum cred că obstinența musulmanilor practicanți în fața alegerilor intime ale femeii este aproape de neclintit.

Dacă Ion acceptă faptul că mâine doresc să-mi introduc două bucăți silicon sub pectorali pentru că m-a tras curentu și gravitația, Ahmad „Știe“ că acest lucru mă face potențial sexy pentru alți prădători și acesta este scopul meu, nu acela de a mă simți bine în cupele personale. Așadar în materie de selectare a libertăților care pot începe cu o fustă scurtă și se pot termina cu-n masaj la kinetoterapeut, se va duce o bătălie între un musulman și o femeie născută, obișnuită în Europa, femeie care-a citit Șeherezada și s-a uitat la Clona.

Cum ați interpreta voi acest proverb care se presupune c-ar fi de sorginte arabească?

Priveşte marginea stofei şi apoi cumpăr-o; priveşte mama şi apoi însoară-te cu fiica.

Dacă aveți experiențe, idei, păreri, întrebări, opinii, vă rog să le expuneți cu bun simț față de restul cititorilor.

(574)

About author

Hapi

Hapi.Riverwoman O călătoare. Antreprenor. Pasionata de viata. Autentică. Alunecoasa dar simplă. Genul pe care o poate placea orice om si o poate urî in aceeasi masura- pentru c-ar putea regasi in mine tot ce nu-i place sa vada la el insusi. Diploma mi-e intr-un sertar. In care poze am iesit cel mai bine? In cele pe care mi le-a facut Viata si nu le-a developat niciodata.

Your email address will not be published. Required fields are marked *