Mai căutăm ceasul biologic?

81 views
0
Pe la 20 de ani am auzit prima data nuvela  cu ceasul biologic. Matusi sau amice trecute de 30  îmi explicau strategic de ce-ar fi cazul sa faca un copil.
„O sa simti  si tu mai tarziu “

Mai tarziul a venit cu surle, trambite si un job solicitant în vremi în care credeam ca numai ăi batrani îmbatranesc. Prietenele mele au început sa se marite, sa divorteze si sa-si taie cordonu’ ombilical pe la Gine 1, absolut randomizat. Eu eram aia rujata si  parfumată  care le ducea pireu si mituia paznicii dupa orele de vizita.

Apoi a urmat etapa întrebarilor. Desi eram mai mereu „într-o relatie stabila“  ma destabilizam total cand trecea anu si plutea în aer cate-o sugestie de schimbare a starii civile. Inima îmi era goala de anticipata tristete pentru iubitul abandonat iar geanta imi era plina de prezervative si postinor.

Pe la 30 de ani îmi pierdusem cu totul ceasul biologic care ticăia fara sens la mare distanta de ovulele mele. L-am declarat nul.

ceasul-biologicCand le spuneam cunostintelor ca „nu vreau sa fac copii“ se uitau la mine ca si cum le-as fi marturisit  ca am trei sâni. Imi spuneau ce pierd: ganguritul de dimineata, saliva scursa pe babețică, ziua în care-i zice  „ta-ta“  functionarului de la Posta, primii pasi, tipetele de la miezul noptii si în sfarsit, satisfactia primei diplome care se da tuturor elevilor dupa clasa întai.Departe de mine sa minimalizez aceste aspecte si altele trei sute .

Multe persoane  care au copii le considera egoiste pe astea  care nu si-au sectionat perineul pe masa de la obstetrica . Daca esti infertila si-ti  strigi în gura mare nereusitele fecundari, ai toata clemența. Devii  dama care striveste corola de minuni cand   spui ca nu-i vrei- absolut visceral si fiziologic.

Pot fi acuzata de orice, am atatea pacate încat am trimis-o pe mama la Ierusalim în locul meu. Egoista nu  sunt. Nici nu îmi displac copiii. Nu dau ochii peste cap daca plange un bebe langa mine, nu ma binoclez acrită  la prichindelul care scrie cu creta pe pereti. Am mai facut si sedinte de babysitting hidratata  în prealabil cu ceai de tei .Sigur nu l-am adorat pe „pupe-l mama“ dupa ce mi-a vomat pe pantaloni si pe pantofi dar m-am despachetat rapid ca sa-l spăl si sa-l linistesc . Nu sunt persoana care-o sa-ti laude bebele din cărut si nici 7 pupe nu vreau dar stiu sa port o conversatie placuta cu o mamica iar copiii  mă plac.

Indraznesc sa  marturisesc în numele mai multor purtatoare de uter, ca motivele pentru care nu dorim sa ne replicăm ADNul sunt dintre cele mai simple si utopic- extrem de complexe.

Suntem înconjurate de dragoste. Stim sa ne bucuram de fericirea altora, putem sa cumpăram o pereche de role pentru noi daca dorim  sa  copilarim  cu partenerul, cu familia sau cu prietenii prin parcurile vietii. Ne distrăm cu nepoții.

Da, ne intereseaza cariera, vrem sa facem lucrurile până la capat, sa avem randament si sa ne împlinim prin noi insine. Ne plac momentele de rasfat, orele în care poti alege ce sa faci, concediile în care nu depindem de nimeni. Nu ne  gândim că la saptezeci de ani si cateva cupoane de pensii n-o sa aiba cine sa ne întrebe daca vrem ulei de la Aldi sau internare la Obregia.

Traim clipele la fel de intens, iubim la fel de mult ca voi, născatoarele de prunci. Poate ca avem mai mult timp liber dar nefericirile sau disperarile ne ating la fel de fin: ca o tigaie de teflon în moalele capului. Nu credem ca scopul tuturor este de a procrea-ba chiar suntem convinse ca atunci cand faci un copil ,orice motive egoiste ar trebui sa dispara-inclusiv conditionarea sprijinului la batranete.

Cunosc trei mame care si-au sonat copilele  din prea multa iubire. Una dintre ele îmi ținea predici despre maternitate cand avea ocazia. Ea o are pe Catalina. O „are“ si acum la 30 de ani. A încropit-o din dragoste terestra inspirata de stelele lui Eminescu si busuioaca de Bohotin. Fata s-a dezvoltat relativ normal o vreme , apoi s-a uitat cu-n ochi la altu dar maica-sa nu observa, Catalina era perfectă. Drept urmare nici n-avea nevoie de o consultatie. Pentru că virginitatea fetei valora greutatea ei în aur  (în ochii mamei) a fost atat de pazita încat potentialii potenți s-au speriat si-au fugit care încotro.

Acum mama spera sa-i gaseasca fiicei macar un vecin care s-o scoata la terasa- că un loc de munca nu prinsese niciodata ! Insa de cand îi paste pețitul , vecinii s-au mutat pe strazi mai sigure.

Mama îsi mai tine acasa fetita . Fetita a crescut fizic, s-a degradat intelectual si s-a rupt de lume. Insa doamna asta e printre primele care ti-ar spune sa taci din gura si sa nu-ti perpetuezi părererile despre cresterea copilului daca n-ai ouat unul.

Altfel, e tulburator si magic sa îti transformi iubirile în copii.

E magistral si feeric sa-i preschimbi  cu bagheta mintii  si cu truda, în oameni . Sfidând instinctele, ADN-ul , capcanele societatii. Desăvarsit ar fi sa-ti pastrezi si o casnicie fara bube .

Si toate astea daca le ai si te dezici de tine ca sa te „dai „ altora  intuiesc ca într-o zi o sa te cauti si n-o sa te mai regasesti. Cu copii sau fara, esti femeie. Iar implinirea nu ti-o  dă un copil, desi recunosc că  plușata sintagmă sună credibil. Copilul  îti asigura perpetuarea speciei.

Implinirea  e acolo în dorinte, în fapte , în inima ta si în  felul in care te dăruiesti vietii. Cu sau fara urmasi.

Hapi.Riverwoman

(4572)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Comments
  • Nu conteaza#1

    18 septembrie 2013

    „Iar implinirea nu ti-o dă un copil, desi recunosc că plușata sintagmă sună credibil.”

    implinirea ti-o aduce banul? concediul? masina? faptul ca nu dai socoteala nimanui?

    „Copilul îti asigura perpetuarea speciei.”
    Mama ta doar a semnat condica prin faptul ca te-a nascut nu ?

    „Implinirea e acolo în dorinte, în fapte , în inima ta si în felul in care te dăruiesti vietii. Cu sau fara urmasi.”

    Te rog eu, nu procrea! Mai bine adopta o noua poseta, tocuri, farduri, iar uterul lasa-l pe seama mamicilor ce vor aprecia plodul „nu doar pentru specia reprezentata”. Nu ma intereseaza daca publici comentariul sau nu. Spor la cumparaturi in Mall.

    Răspunde
  • un OM#2

    18 septembrie 2013

    mai bun raspunsul decat articolul 😉

    Răspunde
  • Hapi#3

    18 septembrie 2013

    Multumesc, sa stii ca am spor la cumparaturi in mall!!
    Nu cred ca merita sa raspund la restul. Se poate trage concluzia ca nu-s capabila si fiecare e liber sa il perceapa pe celalalt cum doreste. Oamenii interpreteaza lucrurile dupa inima lor:)
    Multumesc si pentru comentariu 🙂

    Răspunde
    • Andreea#4

      19 septembrie 2013

      Cata vreme hulesti, condamni si arati cu degetul tu insati lucrezi la separarea definitiva a taberelor cu/fara copii by choice. Doua tabere sunt demarcate clar prin caracteristici esentiale: stil de viata, prioritati, natura satisfactiilor.

      Articolul imi desfasoara in fata un copil razgaiat care mandru de isprava lui arata limba si se zgaieste, avand in brate o papusa care argumenteaza sacadat si mecanic „Si ei au facut la fel! Ba si ei au facut la fel! Ba eu sunt mai draguta cand fac asta!”

      Pe langa natura mesajul de justificare, de argumentare, de clarificare a pozitiei „nu vreau copii, si e alegerea mea” este o bataie cu rahati care devalorizeaza logica si umanitatea pledoariei.

      Te rog sa nu consideri comentariul meu o crucificare care iti da ocazia sa te martirizezi inca odata, e trista atitudinea si condamna intentia, care nu mai are loc de nici un bine.

      Succes in toate!

      Răspunde
  • Daria#5

    18 septembrie 2013

    Eu nu pricep si pace de ce oamenii care au copii refuza cu indarjire sa accepte ca ceilalti pot gasi implinire si chiar fericire (woooaaa, culmea) intr-o viata fara copii!
    Iar cand se pune pe masa genul de atitudine a la „Nu conteaza”, iti vine sa iti iei campii.

    Oameni buni, dar la cei care NU POT sa faca copii v-ati gandit?

    Ar trebui sa se sinucida pentru ca nu o sa aiba o viata superba alaturi de un copil???

    Răspunde
    • Hapi#6

      18 septembrie 2013

      @Daria, cei care nu pot sa procreeze din motive fiziologice au mai multa clementa decat cele/cei care pur si simplu nu doresc copii, nu crezi? 🙂

      Răspunde
  • magda#7

    18 septembrie 2013

    Eu sunt mama si cu toate astea respect, admir, ascult, inteleg persoanele care nu au copii. Sunt oameni ca oricare altii 🙂

    Răspunde
    • Hapi#8

      22 septembrie 2013

      Pentru ca ai mintea „destupata” si intelegi umorul 🙂

      Răspunde
  • Mekone#9

    18 septembrie 2013

    Hapi, nici eu n-am copii şi a sărit ceasul peste 40. De ce n-am? Cum spui şi tu, motivaţia e complexă. Cine mă cunoaşte a renunţat demult să mă mai judece. Ştii ce n-am înţeles din partea unor cunoştinţe care au copii? De ce, după ce află că eu n-am (şi nu mă plâng de asta!), încep să-mi dea sfaturi necerute de tratamente de fertilitate, să mă întrebe ce probleme are el sau, mătuşa din Franţa care, printre altele, e mare vegano-ecologară, mi-a spus la telefon că musai să fac un copil că altfel unde ajunge Europa, stric indicele demografic.
    În acelaşi timp, prima mi se plânge că după ce a stat acasă să crească copiii, acum nu-şi găseşte de lucru şi de vină e normal, soţul, că n-o sprijină, iar celelalte două au trecut deja prin 2-3 divorţuri şi au relaţii nu tocmai cordiale cu copiii proprii.
    De ce le atât de greu să înţeleagă că cel mai important în viaţă e să te simţi bine cu tine şi cu deciziile pe care le iei, cu sau fără copii? Poţi să împarţi ce eşti şi ce ai cu nepoţii sau alţii din jur, a nu avea copii nu înseamnă neapărat concediu perpetuu. De ce trebui să intre cu bocancii în viaţa cuiva şi să-l judece pentru ceea ce e dacă nu face rău celor din jur?
    Am o soră mai mică decât mine, are doi copii, şi e mai rujată şi stă mai mult pe tocuri decât mine – mă bombăne dacă uneori sunt ciufulită sau dacă mă vede prea des că port pantaloni, dar nu m-a judecat niciodată că n-am copii. Fiecare cu împlinirea ei!

    Răspunde
    • Hapi#10

      18 septembrie 2013

      Cred ca sora ta e o persoana minunata si tu la fel.
      Lasa matusile deoparte, urmeaza-ti inima. Nu traim vesnic. Nici macar prin urmasii nostri. Eu cred ca ramanem in inimile unora. Asta e amprenta pe care n-ar trebui s-o deformam

      Răspunde
  • Gabriela#11

    18 septembrie 2013

    Bine punctat, Hapi! Impartasesc pe deplin aceleasi pareri/idei/convingeri.

    Răspunde
  • Luc#12

    18 septembrie 2013

    Vreau sa adaug si eu ca: daca sunteti convinse ca doar un copil va va ajuta sa va simtiti implinite ca femei, gresiti. A avea un copil te implineste ca mama, nicidecum ca femeie, iar a fi femeie nu echivaleaza doar cu statutul de mama!

    Răspunde
    • Georgiana#13

      18 septembrie 2013

      Bine punctat Luc!

      Răspunde
    • Hapi#14

      18 septembrie 2013

      @ Luc, asta subliniam spre final dar poate ca unii sunt mai grabiti, au retinut/citit numai partile mai placute sufletului lor

      Răspunde
  • Hapi#15

    18 septembrie 2013

    Stiu Magda….sunteti si persoane care-mi mai urmariti blogul si cam stiti cum gandesc sau cum ma raportez la viata in general 🙂
    Exact- sunt oameni ca oricare altii 🙂

    Răspunde
  • leea#16

    18 septembrie 2013

    Daca esti convinsa ca doar un copil te va ajuta sa te simti implinita, ca femeie, gresesti. A avea un copil te implineste ca mama (e o implinire a intregii familii) nicidecum ca femeie, iar a fi femeie nu echivaleaza doar cu statutul de mama. E o implinire a intregii familii.

    Răspunde
  • LEEA#17

    18 septembrie 2013

    Se spune ca nu oricine poate fi parinte. Trebuie sa fii constienta de limitele tale, sa nu te minti, sa faci tot ce poti, sa faci delimitarea dintre frustrarile ori dorintele tale si proiectiile asupra copilului.
    Prea multe vieti si familii sunt distruse deoarece parintii nu se gandesc bine inainte de a avea copii. Unii reusesc sa invete „din mers”, dar nu toti.

    Răspunde
    • Hapi#18

      18 septembrie 2013

      @Leea – sigur ca nu oricine poate fi parinte. Unii spun ca e cea mai grea meserie si se opresc acolo, la a spune/a recunoaste. Sa nu uitam ca zilnic, la orice loc de munca unii isi fac meseria bine si cu drag. In acest caz indiferent cum iese produsul finit, lucratorii stiu ca si-au facut datoria. Ii admir!
      Altii lucreaza „ca asa trebuie” si asa e normal.
      Diferentele se vad

      Răspunde
  • Bia#19

    18 septembrie 2013

    Niciodată nu am spus că nu vreau un copil, în ideea că poate fac unul până la urmă. Totuși, încă nu-l am, dar parcă încă l-aș mai vrea, însă apreciez tot ce ai scris aici, fără a ataca pe cineva direct. Îmi pare sincer rău dacă cineva se simte atacat și vizat, dar o face pentru că tocmai încheierea articolului tău, i-a dat de gândit. Deci cine se simte vizat, mai are speranță ca să zic așa: “Implinirea e acolo în dorinte, în fapte , în inima ta si în felul in care te dăruiesti vietii. Cu sau fara urmasi.” Doar că unii nu mai au asta, au copilul și atât, de fapt poate nu au avut niciodată mai mult și astfel că da, copilul e cheia, prin el NE realizăm, prin el trăim.

    Da, copilul e o cheie, a lui, în lume, o ființă nouă ce vine pe lume nu pentru mama și tata ci pentru el și ce puțini cu adevărat părinți am văzut în ultima vreme, care să-l canalizeze pe copil spre EL, în schimbi oameni isterici și fără dorințe, dar cu copil, am văzut în toate parcurile, de mi-e milă de prunci săracii.

    In continuare o femeie care nu vrea copii e vazuta ca un monstru, sunt barbati care vad femeile care nu vor copii ca pe un soi de extraterestrii, iar femeile care vor copii cu ardoare, le-ar ucide dacă ar fi legal. N-am înțeles niciodată asta, dar na, toleranța e o chestie ce ține de inteligență, la fel și de decizia de a avea propriul urmaș și de moment și de omul cu care să-l faci și de multe altele. E o treabă complexă SĂ AI un copil, că de procreeat cam toată populația globului poate. Îmi pare rău că nu se eliberează certificate ca să ai dreptul de a face unul, că Doamne câți nu l-ar primi!

    La fel cum sunt convinsă că NICIUN părinte nu regretă că a făcut un copil, la fel, știu oameni care nu vor regreta niciodată că nu au făcut unul, pentru că asta e decizia lor și culmea, nu are legătură cu dragostea față de copii sau de partener, așa cum nu are legătură cu cumpărăturile de la mall…

    Răspunde
    • Hapi#20

      18 septembrie 2013

      @Bia- cat de frumos ai scris! Nu am ce sa completez
      Multumesc

      Răspunde
  • coco#21

    18 septembrie 2013

    fiecare face cum il taie capul si cum simte…si fiica-mea gandeste cam la fel…sau gandea…ca o sa fie mamica in 2 luni 🙂
    de mine ce sa zic? multam ca nu se mai putea dupa fiica-mea ca cine stie ce nebunie faceam si inca eram cu vre-unul la gradinita :)))

    Răspunde
    • Hapi#22

      18 septembrie 2013

      @Coco Tu adori copiii 🙂 Cred ca fiica ta iti seamana din punctul asta de vedere

      Răspunde
  • Daria#23

    18 septembrie 2013

    Pe mine ma amuza extrem de tare cum unii sunt atat de lipsiti de imaginatie incat sa creada ca daca nu ai sau nu vrei copil inseamna automat ca nu mai ai nici o bucurie.
    Pai atunci cei care nu pot face copii ar trebui sa se sinucida? Sincer, cam asa imi pare logica lor.

    Răspunde
    • Hapi#24

      18 septembrie 2013

      @Daria, sper ca sunt putini cei care considera ca viata fara copii nu aduce bucurie

      Răspunde
  • Pop Adrian#25

    18 septembrie 2013

    Singurul lucru demn de mentionat (opinia mea) este ca marea majoritate a celor care se justifica in situatia copil/fara copil(fara a li se cere acest lucru) sint cei care au decis sa nu aiba copii.
    Bineinteles ca de cele mai multe ori argumentele sint de un patetism si o inocenta care te misca la lacrimi si te indoaie la sentimente.
    Argumnete care crind / nevrind te fac sa le dai drepatate si sa ii sustii.
    E mai bine ca ei/ele sa nu aiba copii.

    Răspunde
    • Hapi#26

      18 septembrie 2013

      Sau cei care doresc sa dezbata, pur si simplu- un subiect 🙂

      Răspunde
  • dojo#27

    18 septembrie 2013

    Pana acum vreo 10 luni explicam si eu ca NU doresc copii. Si sincer nu i-am dorit. Am studii pedagogice, imi plac puradeii, am lipici la ei. Dar nu mi-am dorit eu unul inca. Am dorit sa ma pun la punct pe toate planurile, sa-mi traiesc copilaria (desi acus’ am 35 de ani).

    In iarna am povestit cu sotu’ despre faptul ca poate acum este momentul sa facem un copil. Niciuna dintre vechile motivatii nu mai stateau in picioare (afacerea merge OK, suntem impreuna de peste un deceniu, ne-am facut dambalaua calatorind de nebuni, nu avem datorii etc.)

    Am purces la consultatiile necesare (sa-mi verific toate cele) si am plecat in concediu, de unde am venit noi doi si o mana de celule.

    Vor fi schimbari majore in viata noastra, vor fi sigur si momente grele, dar este un pas pe care ACUM ni-l dorim si care consider ca este exact in momentul oportun. Nu am avut o viata trista doar noi doi, suntem un cuplu fericit si bine inchegat, nu cred ca acum sunt de 3 ori femeie doar ca voi naste un copil. Nu cred ca viata de dupa nastere va fi nasoala, va avea sigur provocarile ei, dar ne dorim tot ce aduce ea.

    E absolut imatur sa nu intelegi ca unii oameni NU doresc un copil si sa le tot bati obrazul pe tema asta. Daca ai chef de copii (poate te pocneste intr-o zi), ii faci. Daca nu, viata merge inainte si fara ei.

    Răspunde
    • Hapi#28

      18 septembrie 2013

      Esti o femeie puternica si stii ce vrei. Sunt convinsa ca vei fi o mamica buna! Multa sanatate iti doresc si nastere usoara 🙂

      Răspunde
  • Ana#29

    18 septembrie 2013

    Super! Mi-a placut foarte mult. Eu am 39 de ani, nu am copii si nici nu imi doresc. Sunt intr-o relatie stabila de peste 17 ani, cu un barbat minunat. Evident ca multa lume in jurul meu ma priveste, dupa caz, in diverse moduri: de la o ciudatenie, la o scorpie carierista. Poate ca ar trebui sa se auda mai multe opinii care sa sustina ideea ca fericirea si implinirea unei femei nu este conditionata de a avea un copil, am in jur destule exemple de mamici care nu dau deloc dinafar de bucurie si fericire, ba dimpotriva…

    Răspunde
    • Hapi#30

      18 septembrie 2013

      @Ana asa cred si eu- nu ne putem „lua” fericiri de la cei din jur,fie ei copii,parinti, frati – daca nu o sadim in noi prin felul in care ne raportam la ceilalti si la viata.

      Răspunde
    • dojo#31

      19 septembrie 2013

      Ana, daca voi DOI sunteti fericiti, gura lumii sloboda. Eu si altele ca mine am ajuns intr-un anumit moment al vietii cand ne-am dat seama ca acum ne-am dori sa fim trei. Altii raman pe ideea de a nu avea copii si asta este OK din partea mea. Intr-o relatie contati doar voi doi. Daca va impliniti unul pe altul si sunteti fericiti, asa trebuie sa fie. Daca va doriti un copil, asa sa va ajute cine trebuie. E absolut aiurea sa-ti traiesti viata altfel ca x si y au o problema cu tine 🙂

      Răspunde
  • Ralix#33

    18 septembrie 2013

    dragii mei la urmatorul eveniment Ralix vom dezbate aceasta poveste/problema, ce parere aveti? Ma preocup sa dezbatem organizat la un ceai fara zahar ca nu face bine :), astept confirmari. Felicitari autorului si cititorilor, unuia pentru scriere celorlalti pentru exprimare.la mai mareeeee

    Răspunde
    • Hapi#34

      18 septembrie 2013

      Voi vreti sa ma crucificati ….
      Multumesc Ralix 🙂

      Răspunde
  • g.cojocaru#35

    18 septembrie 2013

    Mi-esti draga tare, @Hapi!!!

    Răspunde
    • Hapi#36

      18 septembrie 2013

      @G cojocaru
      Stiu. Si tu mie.Pentru ca esti o mama si o femeie echilibrata. O fiinta frumoasa!

      Răspunde
  • Carmen#37

    18 septembrie 2013

    Draga Hapi, eu am implinit luna trecuta 39 de ani (multi inainte) si n-am copil. Cand s-o putut nu s-o vrut, cand s-o vrut nu s-o putut. Mai degraba insa as adopta decat sa fac eu unul, iubirea (si averea hac!) o pot da si unui copil ce nu e neaparat din sangele meu.
    Ce ma deranja pe mine ENORM de extra-mult, frazele de genul „Tu nu intelegi pentru ca nu ai copii!”/”Pana n-ai copii n-ai cum sa stii!” etc, mai nou am auzit si ca n-as avea competenta de a formula o parere in legatura cu ultimele evenimente din Bucuresti (moartea lui Ionut) tocmai pentru ca… ghici?!… exact… nu am copii.
    Acuma am decis sa ma doara in cot de ei (cei cu copii si minte scurta) si sa-mi vad de treaba mea pentru ca daca nu ma apreciaza pe mine si/sau opinia mea nu ma merita.
    Cei mai dragi stii care mi-s? Parintii care predica binele si siguranta copilului c-o tigara-ntr-o mana si c-un pahar in cealalta. De nici nu stii… sa zici ceva? Ca daca zici te rastignesc parintii, daca nu zici nimic ti-or scoate ochii pruncii peste decenii ca daca-i vazut cum de nai luat masuri. Sau asa ceva…

    Răspunde
    • Hapi#38

      19 septembrie 2013

      @Carmen Nu pot decat sa subscriu la a treia fraza scrisa de tine

      Răspunde
  • Adriana#39

    18 septembrie 2013

    Ce ciudat. Inseamnă că te citesc pe sarite. Eram convinsa că ai copii. Dar să nu mă intrebi de unde cred asta. Acum, să pun şi eu paie pe foc? Când mi-am cunoscut sotul am asistat la şantaje emotionale şi razbunari stupide intre sotul meu şi fosta lui, datorita copilului lor. Groaznic. Bineinteles că asta m-a indepartat teribil de dorinta de a experimenta ceea ce oricum nu o facusem pana atunci şi nu mai mira pe nimeni că nu am s-o fac. Ca de obicei, nu poţi să-ţi dai cu parerea pana nu primesti o catalogare de egoist din partea celor care nu concep viata fara un copil. Avea sotul meu o pacienta care ajunsese la o depresie profunda că nu poate avea copii. Vroia să adopte un bebelus, birocratia nu o lasa. In final s-a ales cu 45 de kg la o inaltime de peste 1, 70 şi o groaza de probleme. Nu mă intelegea, dar nu ma judeca un minut, aşa cum niciodata mama nu m-a intrebat de ce. Timpul a trecut şi nu mă sperie nimic, dar evit oamenii care imi spun ” faza cu paharul de apa la bătrâneţe”, când de fapt sunt tot mai singuri şi in relatii părinte-copil nu tocmai grozave. Fain articol. M-am lungit.

    Răspunde
    • Hapi#40

      19 septembrie 2013

      @Adriana nu am copii dar am nepotica pe care am ingrijit-o cu mult drag cand era mica. O ador!

      Răspunde
  • Simona#41

    18 septembrie 2013

    Miss Hapi, e pentru prima data cand te citesc. Circuli deja pe fb cu articolul tau si faci destule furori ;). Eu, personal, n-am prea multe de spus. Vreau doar sa subscriu celor spuse de tine si-ti sustin in totalitate opinia.
    Sincer, stii ce mi se pare amuzant? Mor de ras atunci cand persoane cunoscute, care au aceeasi varsta cu a mea dar cu diferente (spre inferior) ca nivel de educatie, statut si stare financiara, incearca sa ma priveasca superior atunci cand ne intalnim chiar si pe strada. Si de ce? Pentru ca trag de mana cate un copil pe care il afiseaza de parca ar fi un trofeu!
    Mi-e mila de asemenea persoane. Isi hranesc in continuare frustrarile si nereusitele incercand sa-si acopere lipsurile cu cate un copil pe care l-au facut fie accidental, fie ca motiv de santaj emotional.
    Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Sunt inconjurata de cunostinte si prietene care au copii. Le iubesc pe ele si pe copiii lor. Insa respect femeile care, atunci cand sunt intrebate cine sunt ele, nu imi raspund doar cu “sunt maritata si am doi copii”!

    Răspunde
  • belgianca#42

    18 septembrie 2013

    Problema asta cu „da’ maica, de ce nu ai copii la varsta ta?” pare mai predominanta prin Europa de Est… In Vest pur si simplu nu presupune nimeni ca TREBUIE sa-i faci.

    Răspunde
    • Hapi#43

      22 septembrie 2013

      @Belgianco, azi maine schimbi si tu scutece in loc de talaj 😉

      Răspunde
  • Cristina#44

    18 septembrie 2013

    Simpatic articol! Si eu sunt mamica, mamica care si-a dorit din tot sufletul un copil, careia ii este la fel de usor/greu ca altor mamici.
    Evident ca NU TREBUIE sa facem copii. Este un efort mare. Daca cineva nu isi doreste asta pe primul loc, isi face un mare deserviciu siesi, partenerului si evident COPILULUI pe care-l aduce ne(semi)dorit pe lume.
    Asta, daca era nevoie de comentariul de tipul NU TREBUIE SA FACEM CEEA CE VOR ALTII SA FACEM 🙂 Fiecare isi are rolul sau pe lume si fiecare trebuie sa isi vada de treaba lui, nu de a altuia.

    Răspunde
  • Hapi#45

    19 septembrie 2013

    @Simona, sarumana pentru introducere.

    Răspunde
  • Maria#46

    19 septembrie 2013

    Am citit articolul tau din curiozitate, este foarte interesant. Eu am 2 copii, frumosi si cuminti, pe care ii iubesc nespus. Ce pot sa zic, inteleg decizia ta de a nu avea copii. Fiecare are dreptul de a alege, mai ales acum cand exista atatea metode contraceptive…
    E adevarat ca un copil iti aduce fericirea suprema, te incarca efectiv cu energie pozitiva, iar dragostea pe care o simti pentru copilul tau nu are limite, dar toate aceste vin la pachet si cu nopti nedormite, alergari prin noapte cu copilul la urgente, cearcane prelungi pe chip, par valvoi si despicat ca ni ai cu cine lasa copilul ca sa mergi la coafor si multe altele ascunse pe care nu ti le spune nimeni inainte de a face un copil.
    Nu regret ca am facut copiii, mi i-am dorit de cand ma stiu, chiar as mai vrea inca unul, dar nici nu-i judec pe cei care nu vor sa aibe. Fiecare are viata lui si decide pentru el si pentru binele lui, e ca si cum as impune cuiva sa manance inghetata de ciocolata cand lui ii place cea de vanilie, e dreptul lui sa aleaga.
    Nu mi-a placut metafora ta cu „ouatul”, mi se pare un pic cam dura. Copiii sunt creati de Dumnezeu si noi (mamele) avem bucuria de a-i aduce pe lume, in nici un caz nu-i „ouam” sau „fatam”, este prea urat spus.

    Răspunde
    • Hapi#47

      22 septembrie 2013

      @Maria Sa-ti traiaca si sa te bucuri de ei
      Ouatul= exact asta e, ai ghicit, doar o metafora

      Răspunde
  • Juji#49

    20 septembrie 2013

    Am citit primele doua comentarii si m-am oprit.
    Ingustimea mintii maselor este din nefericire una din cele mai mari pietre de care ne lovim in viata, indiferent de subiect.

    Sa stii ca eu te inteleg si te sustin. Una din cele mai dragi prietene ale mele nu isi doreste nici ea copii. E fericita asa cum este, cu sotul ei. Eu am 32 de ani si de 2-3 imi suna ceasul biologic mai rau ca alarma in zilele cu sedinta, dar nu am de gand sa aduc pe lume un om daca nu ii pot purta de grija. Si eu ma lovesc de aceleasi replici, poate mai domoale uneori cand le spun ca „o sa vreau mai incolo” si toata lumea pare sa stie exact de ce am eu nevoie in viata si ce imi aduce implinirea :))

    Si daca minunatii copii sunt creati de Dumnezeu, atunci de ce mai faceti sex? Ca actul sexual facut din pura placere este pacat mare 🙂
    Asta asa, retoric vorbind.

    Răspunde
  • Hapi#50

    22 septembrie 2013

    @Juji, sper sa ajungi repede in situatia in care „ti-i poti permite” daca asta-ti doresti . Tocmai ca la mine nu ticaie vreun ceas, mai ciripesc pasarele si atat
    Restul comentariilor sunt mai dragute.
    Asa e cu copiii- Dumnezeu ii implementeaza unde trebuie, doctorul ii scoate si noi ii crestem 😉

    Răspunde
  • Gabriela#51

    23 septembrie 2013

    Eu am copil dar l-am facut intr-o etapa cronologica cand ma simteam vidata si anulata social si spiritual prin aceasta lipsa. Ideea e ca omul trebuie respectat individual prin alegerile sale si traseul social al fiecaruia nu trebuie sa doara. Faptul ca sunt mama ma protejeaza ca imagine dar asta nu inseamna ca sunt o mama buna, nu ma justifica doar statutul maternal cu asperitatile sale.
    Sunt multe „domnisoare” educator-profesor-cadru didactic stigmatizate si acuzate de mame ca nu ar fi compatibile cu profesia pentru ca n-au fost mame.
    E meschin sa judeci doar din prin acest avantaj.

    Răspunde

Your email address will not be published. Required fields are marked *