Musulmana sau femeie?

2

Dimineata pe skype consortu vorbea cu oarescine. Ma trezesc  burzulită si m-opresc direct în cafetiera.

-„Salam aleikum“   salută o voce cunoscuta – pana nu-mi pun cafea în laringe si Optive pe lentila vad numai în față. Vocea feminina cu salam aleikumul era în dreapta. Si camera îndreptata spre mine. Soacra…..n-am timp sa lesin că al meu sta prost de tot la capitolul resuscitare.  Aplic un zambet , comut pe araba si-n loc s-o întreb „Ce mai faceti“ zic : 
-„Si, ce-ți mai face“? In conditiile în care dânsa n-are mâț, cățelus cu părul cret sau ciocanitoare. Nici nepotii nu i-s pe-acasa.  Consortu îmi face semn repede sa ma acopar. Uitasem, eu in maieu, nu stiu daca-mi iesea si-un sfert  de pieptuț pe-afara, oricum, nu eram într-una din cele mai voioase ipostaze. Las cafeiul si fug la cuier, el corecteaza propozitia, ea întreabă „cine-i fata“ . Ca ma vazuse o singură data, în Liban si atunci aratam normal respectand cutumele unei familii traditionale. Nu va imaginati că eram învelită într-un sac , nici cagulă pe cap n-aveam. Dar semanam mai mult cu Hapi decat cu oaia țurcană pregatită de tuns.  Pieptanata  si îmbracata,apar dupa 2 minute, s-a convins ca-s eu si-am conversat nitel în arabo-franceza , în timp ce al meu stătea ca tapiseria . Stia că dimineata nu-s în top form pentru conferinte video cu mămuca. 

femei musulmaneAsta e introducerea . Vreau sa va povestesc pe scurt diferentele  dintre femeile  care viețuiesc în  cultura araba si noi, astealalte mai dezgolite si mai cu moț. Ca sa nu generalizăm – o sa ma refer la cele pe care le-am cunoscut eu : cu-n bagaj intelectual bogat , musulmane traditionale. O musulmana ce-si respecta religia  si traditia lucreaza sau sta acasa dupa bunul plac dar înainte de orice pune pe primul plan familia.

Familia nu înseamna numai sotul si puii rezultati. Doamna casatorita este interesata si de nepoti, frati, surori, bunici . Fara sa perceapa acest lucru ca pe o datorie- este un sentiment înnăscut . Sa nu apari despuiata într-o familie  de musulmani –  un semn de respect fata de ei si fata de persoana ta.  NU are nicio legatura cu religia.  Femeia cu care te vezi e  constientă că ție , prin Europe îti năpârleste vesmantul cu maneca lunga iar pantalonii clasici  îsi reduc trei sferturi din material. Dar asta nu inseamna ca în casa lor si în comunitatea lor trebuie sa arati tot ce ascund celelalte.

Sa nu defilezi sumar îmbrăcată într-o tara cu majoritate musulmana – te ajuta pe tine ca femeie. Crede-ma ca nu e nimic flatant sa vezi cum se binocleaza la tine sute de ochi care-au vazut doar la Shakira pe Tv funduleț  bombat în pantalonasi stretch.S-auzi chicotelile si sa te întrebe 25 de tinerei din ce tara ti-ai adus cupele A , B sau D.

Femeia musulmana cultivată nu-n câmp ci la scoli  este curioasa , deschisa dialogului, prietenoasa  si foarte atenta la detalii. Soacra cu aceleasi calitati la puterea a cincea,  te va primi în familie ca pe o fiică – daca ea stie  din surse absolut mămicesti- ca tu-i respecti fiul. Multi turisti vin de prin Maroc, Egipt sau Tunis dupa vacanța de-o saptamana sau 11 zile si decreteaza: „vaaai, n-am vazut nicio femeie care sa lucreze . Acolo femeile stau acasa si fac copii.“ Mda prin fotosinteza, cand sotii-s la lucru. Motivul pentru care nu vedeti femei –  ele nu lucreaza în resorturile pentru turisti . Iar cele pe care le întâlniți afara , în micile orase din statiuni sunt de obicei europene mutate acolo de ceva vreme. O femeie musulamana responsabila nu va cere niciodata un job într-o statiune turistica, în nici un caz la curatenie sau bucatarie, servicii pe plaja.Uitati de alea doua care fac masaj.Sunt exceptiile care betonează regula. Sunt prea multi barbati si mai ales baieti tineri necasatoriti care lucrează în resorturi.

 

In marile orase precum Cairo, Beirut , Tunis  veti vedea localnici chicotind si ținandu-se de mana. Majoritatea sunt casatoriti. Altfel este o rusine pentru o tânără dintr-o familie buna sa iasa  in public  împreuna cu „un iubit“. Baiatul ar putea profita de ea dupa care ar parasi-o. In timp ce noi ne-am trata ortodox  c-o vodcă si l-am suna pe urmatorul din agendă- în cazul lor nu functioneaza asa. Femeia musulmana primeste acordul parintilor sau daca ei nu mai exista- al fratilor, unchilor – pentru întalnirea cu băiatul care i-ar plăcea. Apoi cele doua familii discuta si se pun de acord : ne întalnim la cina si se cunosc mai bine si mititeii de ei  bulversati hormonal.

In cazul în care dupa 2-3 întalniri familiile si cei doi eventual viitori soti- se pun de acord începe asa-zisa logodna oficiala.  Daca te duci acasa la o musulmana  si te autodenunti ca vrei s-o scoti în oras risti sa simti rezistenta ceramicii de Safi pe țeasta proprie.

femei-musulmane-la-plimbareAcolo unde se aplica legea islamică femeile primesc o zestre consistenta daca sotul doreste sa „scape de ele“. In plus, mai nou femeile se protejează semnand anumite contracte înainte de casatorie: sotul nu mai are voie sa îsi ia o nevastă sau se stipuleaza anumite reguli privind un posibil divort. Sotul nu poate dovedi /invoca infidelitatea sotiei decat daca are 3 martori care sa spuna c-au vazut nelegiuirea.

Lucrează si ele? Da.Foarte multe femei sunt pregatite si angajate pe specialitati medicale dar si pe învatamant/traduceri/media.Veti regasi femei în posturi de conducere , doamne care au propria firmă, contabile, experte, etc . O femeie care doreste sa fie casnică si are un sot bogat – poate fi considerata în general superficiala. Dar chestiunea-i de fațadă. Am auzit  mulți despre  sauditele galagioase din malluri care fac aceleasi lucruri si-n Europa: cumpără, beau ceai, bârfesc si îsi plimbă rezultatele germinării

La capitolul beauty – sunt sigura ca v-au atras atentia  tatuajele cu hena (si excesele de machiaj!!)- substanta folosita de femei pentru înfrumusetare, înca din vremea imperiului roman. Dar nu ei au dat startul. O mumie din Egiptul Antic provenind din  a saptesprezecea  dinastie isi mentine inca parul rosu colorat cu aceasta substanta. Ma rog ce i-a mai ramas din el.

De obicei miresele musulmane aleg să se lase pictate – si cu cat e mai bogata si mai reusita „opera” îsi subliniaza indirect statutul  pe scara sociala. Ori, la un moment dat acest obicei s-a perimat. Logoditele  au împrumutat si ele simplitatea si eleganta mireselor din vest. Totusi obiceiul se pastreaza si se aplica la diferite ocazii. E un prilej de bucurie si small talk sa se întalneasca si sa experimenteze cele mai reusite si mai noi  modele. Hena nu are varstă. Iar daca credeti ca numai miresele o folosesc va înselati. Uneori si barbatii se picteaza. In Sudan, daca femeia nu se picteaza constant cu hena dupa nuntire arată lipsa de interes fata de sotul ei. Exact cum e la noi cu pantofii. Ii cumparam tocmai ca sa le aratam domnilor cat ii pretuim.

 

muslim-womanSora partenerului meu este profesoară  de matematica. A profesat cativa ani si a ales sa ramana acasa.  Aisha (sa-i spunem Aisha astazi) are urmatorul program : găteste , nu-i place sa gateasca nimeni în locul ei dar casa e întretinuta de o fata de serviciu care vine strict cand sotul nu-i acasa iar copiii sunt la scoala. Se ocupa de educatia copiilor, face teme cu ei dupa masa, le-a ales programe de sport care li se potrivesc. De trei ori pe săptamâna Aisha pleaca împreuna cu grupul ei (o organizatie de femei) la ore de lectură si ceai spre un club privat din Sidon  , la cativa kilometri de Beirut. Acolo petrece cam jumatate din zi – organizeaza  lecturi pentru fete, servesc apoi pranzul , dau o tura prin orasul vechi. Cateodata organizeaza excursii cu autocarul si-n alte zone. Concediile si le petrece cu familia prin Maroc, Egipt -în functie de situatia politica din zona . Ii e teama ca traieste în acel punct fierbinte dar nu l-ar părasi niciodată decât daca si-ar dori copiii ei foarte mult. N-au Antene si ProTvuri, în schimb toata familia e mai updatata la capitolul politica decat ministrul nostru de externe- care-o fi. BBC, CNN, stirile din presa franceza, muzica si divertisment am gasit din belsug.

Araboaica tipica- indiferent de religie  poate fi galagioasa, genul careia noi i-am spune mahalagioaica. Nu am cunoscut una ci zeci de femei. Am fost la un loc cu sute dintre ele si-am conversat cu multe. Am asistat la Cirque du Soleil pe stradă- fară taxe. Stilul de comunicare pare uneori   dramatic, un european care stă o luna între „straini“ se poate simti ca-ntr-o piesa de teatru.

Odata, pe bulevard, 3 doamne si toate 3 se certau crunt. Eu stateam la cafei pe-o terasa pufaind dintr-un slim.  In anumite tari e ca si cum te-ai aseza cu fundul pe masa -nu e frumos sa fumezi in public. Scuzabil însă daca iesi cu-n grup de prietene la o shisha. Femeile ridicau mainile în aer, strigau de mama focului, vorbeau deodata , îsi împreunau degetele fluturandu-le în fața interlocutoarei pentru a da greutate vorbei. Deja îmi cautam loc bun de filmulet pentru momentul în care-o sa-si smulga una alteia basmaua. Doamnele barfeau cu patos. Atat si nimic mai mult.

 

Am citit prea multe articole  despre femeia musulmană- în presa si pe blogurile din Romania. Cei care le-au scris vazusera filme , nicidecum nu găsiseră una sub pat ca s-o studieze macar  o saptamana ca Pavlov p-al sau catel. Sa clarificam cateva aspecte:

  • femeile care poarta burqa sau îsi acopera doar parul nu o fac din obligatie. Am întrebat recent o doamna care traieste în Europa de ce a ales sa poarte hijab. „Este o traditie în familia mea. Sa   merg pe strada cu capul descoperit  ? Tu  ai iesi tu la cumparaturi în sutien ? Cred ca nu. Ei bine, asa m-as simti eu cu parul descoperit afară.
  • femeia musulmana nu sta acasa pentru ca trebuie sa faca bebelusi si sa îsi astepte sotul. Majoritatea pot sa aleaga si urmeaza o cariera la fel ca oricare alta păsărica , aduc bani in casa si daca-s norocoase mai si gateste sotul în locul lor din cand în cand, spală si sta cu copiii atunci cand ea se întalneste cu prietenele.
  • Da, musulmana  după traditie si Coran  se casatoreste virgina si fecioara de-a dreptu’. E înconjurata de matusi, lelițe, surori, amice, vecine care-ar sti în secunda doi daca a coborat vreun luceafar in chilotii ei. Femeia care se respectă nu va risca- îi va fi greu sa gaseasca un sot bun . Si nici nu are atatea tentatii ca noi.

Ma opresc aici. M-as bucura să puneti întrebări pe subiect. Lumea musulmana nu e ca-n povestile Seherezadei dar sa nu uitam c-avem si noi caprele noastre cu feluriti iezi.

Pentru ca în multe state diferenta dintre bogati si saraci e abruptă, sunt  multe femei  care traiesc într-o săracie greu de imaginat. Dupa primavara araba pare ca vine iarna si iarna lor  e grea ,vorba lui Old Nan din Game of Thrones:

„Oh, my sweet summer child. What do you know about fear? Fear is for the winter when the snows fall a hundred feet deep. Fear is for the the long nights when the sun hides for years, and children are born and live and die, all in darkness. That is the time for fear……… „

Hapi. Riverwoman

(25318)

About author

Hapi

Hapi.Riverwoman O călătoare. Antreprenor. Pasionata de viata. Autentică. Alunecoasa dar simplă. Genul pe care o poate placea orice om si o poate urî in aceeasi masura- pentru c-ar putea regasi in mine tot ce nu-i place sa vada la el insusi. Diploma mi-e intr-un sertar. In care poze am iesit cel mai bine? In cele pe care mi le-a facut Viata si nu le-a developat niciodata.

Comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *