Narcisistul, omul cu identitatea furată

47 views
0

„La unii aroganţa ţine loc de măreţie, neomenia de fermitate şi viclenia de spirit.” (La Bruyere)

Invidie, ostilitate, dominație, aroganță, afront la critici, vanitate, autosupraaprecire, egocentrism accentuat, nevoie permanentă de a desconsidera gratuit pe cineva, de a umili pentru a-și etala propria superioritate imaginară, grosiera nebunie de a fi mereu în centrul atenției și de a capta oricând și oriunde, aprecierea cuiva, totalul dezinteres față de dorințele și nevoile altcuiva decât propriile lui nevoi emoționale sau, dimpotrivă, o preocupare exagerată pentru alții, plină de solicitudine sub această mască se ascunde, în fapt, o ostilitate reprimată cu îndârjire față de „obiectul” preocupării sale. 

Este greu să înțelegem că toate aceste sentimente și caracteristici pot aparține unei singure persoane a cărei unică grijă este întreținerea imaginii egolatrizate a propriei persoane: Narcisistul.  ”Sunt unic și cel mai valoros dintre toți!” pare să țipe disperat în surdină omul a cărui viață este subjugată de trăirea sentimentelor de falsă suficientă și pentru care simpla  aflare printre oameni este o adevărată Golgotă. Narcisistul, omul  pentru care nevoia  perfidă de continuă apreciere și aprobare din exterior devine preocuparea lui zilnică, este un nefericit, al cărui trăiri  profunde de inadecvare și insecuritate emoțională îi paralizează dorința esențială de a trăi iubit și de a iubi. Foamea lui de adorație externă este superioară nevoii de iubire.

narcisistul-omul-cu-identitatea-furata-femeie-oglinda-www.ralix.roNimeni nu-l iubește pe omul narcisiac: nici psihologii, nici psihiatrii și nici cei din preajmă lui. Mai mult, narcisistul este cel mai adesea cuprins de o subtilă și intensă ură față de șine însuși.

Greșita  înțelegere a iubirii, „iubeşte pe ceilalți ca pe tine însuți…” întrevede doar o singură posibilitate de  interpretare: „totul mi se cuvine mie deoarece sunt superior …”. Încăpățânarea cu care încearcă să smulgă celorlalți adorația față de persoană lui, îl golește pe un narcisist de umanul din el , îl transformă într-o ființă demnă de milă, lăsată la îndemâna confuziei și singurătății, golului interior și frustrării. Nu există viață mai pustie, scria Octavian Paler, decât una care nu a iubit nimic …

Narcisismul este o formă necesară de dragoste, sugerează Freud, deoarece ființele umane se nasc cu mult mai înainte de a avea dezvoltate capacitățile fizice necesare pentru supraviețuire. Dar între narcisismul unui copil, ca mecanism de supraviețuire și narcisismul unui adult, expresie a unei incapacități infantile de a iubi matur este o mare distanță ce separă normalitatea de patologie.

Nimeni nu se naște narcisist. Narcisismul, scrie Alon Grath este autogenerat … Nu fără „ajutor” extern, însă.

Istoria emoțională a unei persoane centrate exclusiv pe propria imagine, dezinteresate flagrant de lumea exterioară, a cărei utilitate este redusă la „ce poate obține de la ea”, este de o profundă tristețe: nu a fost iubit niciodată. Povara trecutului apăsa greu asupra prezentului unui narcisist care a fost cândva, în copilărie, învățat să se simtă „viu” doar prin altcineva (Grath)

Omul vine în lume purtând în sine perfecțiunea și bunătatea. Fiecare entitate umană are asociată prin firea naturii sale o anumită calitate, care, odată descoperită și cizelată până la strălucirea ei plenară îl face pe fiecare om să fie  deosebit, extraordinar, unic.

Copiii, scria Dr. Donna Rockwell, se nasc deja talentați la ceva, iar părinții, care încearcă, mânați de propriai insatisfacție existențială, să-și pună amprenta personală asupra modelului de viață al copiilor, le suprimă fraudulos acestora dreptul de a-și descoperi singuri acel „ceva”. Sinele egotic al unui viitor narcisiac nu apare din neant, din nimic. Dezinteresul părinților față de persoana copilului sau afecțiunea sufocantă a acestora, sinonimă mai curând cu foamea lor emoțională, decât iubire sănătoasă sunt cele două puncte extreme care abandonează la fel de sigur inocența unui copil pe terenul arid al narcisismului.

Ignorarea sau evidențierea sentimentelor sau calităților neexistente la un copil, iubirea sau neiubirea părinților sunt forțele  liantului care ține mereu aprinsă, sau niciodată cunoscută, pornirea sănătoasă a copilului de a fi curios cu propriul său „EU”, cu nevoia lui firească de a-și dezvălui și fortifica esența sănătoasă a stimei de sine, a valorii sale intrinseci ca persoană unică. „Hei, sunt aici pentru mine, nu pentru tine!” Ochii copilului cer dreptul la unicitate, la libertatea capacității sale de a primi și dărui iubire.

narcisistul-omul-cu-identitatea-furata-femeie-rochie-rosie-camera-foto-www.ralix.roNarcisistul este un suflet trist și rănit, neiubit și uitat căruia i s-a blocat din prima clipă a vieții sale drumul către propria sa natură, către propriul său „Eu”. Accesul lui la festinul sentimentelor profunde a fost interzis. La început, în copilărie, viitorul narcisit este ceea ce vor părinții lui să fie și nu ceea ce este, i se oferă modelul de viață netrăită al altcuiva, străin de el, iar respirația propriei vieți va fi ascunsă adânc sub maldărul de frustrări și complexe ulterioare.  Copilăria este valoroasă prin amintirile frumoase ce le-am păstrat, prin visele buimace și năstrușnice de cândva, atât de dătătoare de viață odată aduse la lumina împlinirii. Narcisistului i s-a furat curajul unui vis și a fost condamnat să lucreze la împlinirea visului altcuiva și să-și dezvolte o „voce interioară critică” ( Lisa Firestone), gata să-i pună în față inferioritatea sa presupusă.

Precum Alice din Țara minunilor, narcisistul evadează treptat în lumea lui imaginară, în centrul căreia, pe un somptuos tron , stă chiar El: singuratic și trist, în interior, strălucitor și arogant în exterior. Este atât de „îndrăgostit” de ideea lui de împlinire a dorințelor sale neconștientizate din copilărie! Ceea ce a fost, scria Martin Buber, există încă.

Inconștientul nostru nu „aruncă” nimic, ci „depozitează” tot ce ne impresionează din fragedă copilărie până la maturitate. (va continua)

Galina Turtureanu

(948)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *