Uneori intensitatea zilelor şi succesiunea evenimentelor te face să te temi ca nu cumva să nu uiţi ceva! Pentru prima dată scriu în avion. Sunt fericită că am intrat în rândul lumii cu tableta de la Vodafone şi mai ales că pot călători.

Când în 1986, buna mea prietenă reuşea să o şteargă la Paris, eram sigură că n-o s-o mai văd niciodată şi acum, într-un weekend pot da o fugă până în Normandia, la nunta ei, cu un splendid buchet de orhidee, comandat la florăria mea preferată , şi care mi -a fost livrat acasă dis-de dimineaţă! Vorba lui Bond, James Bond: Never say never! Cine ar fi sperat atunci că spionul de roman cinematografic va veni pe marile ecrane şi în 3 D IMAX  pe deasupra?

Dar să ne întoarcem mai întâi în aer! Un tânăr stewart extrem de  politicos a vrut să ma mute la geam, ceea ce n-a ţinut , agorafobă cum sunt! Prin urmare m- a procopsit, cu doi minori flying alone, ceea ce m-a făcut să mai reflectez la enormul regret că n-am copii. Pe termen lung, inclusiv cu urlătorul Toma,(a carui onomastica era 2 zile mai tarziu, daca o sti), nu-i deloc uşor să fii Mary Poppins! Fraţii (presupun)  nu-s  comunicativi, s-au bătut un pic cu o pernă din dotare şi în rest destul de circumspecţi. Nici numele nu mi l-au spus prea clar,  probabil în ideeea sănătoasă de a nu vorbi cu străinii, iar băiatul s-a lăsat ajutat doar la deschiderea punguliţei cu tacâmuri. Distracţia lor au mai fost scaunele, pozitionarea lor şi distrugerea zgomotoasă a paharelor de plastic! Fireşte din chiflă s-a muşcat cu spor după modelul mâncatului obsesiv din filmele româneşti!

Aterizăm! 13 grade la Paris! Se ia autocarul contra 17 euro, pe langa cei 300 ai Air France -ului şi se ajunge la Gara Montparnasse, ceea ce automat îmi aminteşte de o pelicula cam debila de acum cativa ani. Se pleaca spre Argentan, unde Dana se mărita cu un argentiniano-româno-canadian. În loc de cheful de dinainte de marele oui, o cina la un bistrou şic, cu nume de abatie, unde o Isabelle (care-mi stârnește duble nostalgii: prima mea păpușă occidentală și melodia cam sexy a lui Aznavour pe care o fredonam cu nonșalanță în copilărie, spre amuzamentul adulților) ne oferă un meniu franțuzesc cu brânzeturi fine și un cocteil cu rodii și Cointreau. La plecare câte un mărgăritar mai parfumat ca ale noastre și numai bun de presat. Afară un frig de noiembrie și mohorat pe măsură.

A doua zi, în cinstea miresei hipercarismatice, îmbrăcate în grej și auriu, danteluri și mătăsuri, iese soarele, buchetul e de vis, din flori rare și de câmp deopotrivă, un discurs plin de umor din partea primarului fericit că poate oficia căsătorii și citi un articol de lege ca soții pot face cheltuieli reciproce în niște limite acceptabile. Cam ambiguu! Martorii în loc de nași, erau veniți din toate colțurile lumii, de la Polonia, până în Canada cu Carmen, iar la nuntași era reprezentat si Bruxelles-ul, cu un nume capcana pentr autohtoni, Horia, într-o limbă în care H nu există nici pentru temutul Hitler. Nu se știe ce s-ar întâmpla dacă n-ar semna odată declarați cei doi căsătoriți! Se schimbă verighete, de fapt se oferă, în 3D, din aur alb, rafinat și admirat. În plus primăria dăruiește o medalie cu simbolul orașului.

Sesiune foto în gradina Restaurantului mai bine zis o renaștere, un liliac înflorit și un mire sentimental care-i fură iubitei o crenguță amețitor de înmiresmată.

Florile se trimit prin comisionar acasă, se ofera vinuri scumpe, ca o călătorie alcoolizată de la un cap la altul al hărţii Franței, drept cadou de nuntă sau sticle de șampanie de la Magnum în sus. De Jeroboam de 3 litri și de Matusalem de 6 nici nu auzisem până acum. Dl. Trocan rimează cu Cannes și se află  lângă Caen! Predestinare nu glumă! (apropo de Strauss Khan, creierul de la FMI, povestea cineva că la Singapore acum se poartă seri pe yaht cu fete cu pămătuf, și se face și un film în Europa cu Depardieu, exasperantul și fascinantul).

Tratația începe la ora prânzului din hexagon cu „mise en bouche”, adică un antreu delicat, cu pește, dar mai ales cu pate de ficat de gâscă asemeni unei acadele, pe baţ și glazurat în aspic de vin roşu.

Fiecare fel e explicat de propităreasă într-un ritual teatral, sala e împodobită cu clopoței naturali albi și orhidee regale, plus un șifon vintage foarte la modă. Miniclătite cu lămâie și scoici saint-jacques, conopidă crudă și la vapori, piure ca la Cantine de Nikolai, cu trufe și o friptură dupa o rețetă secretă, brânzeturi și mai multe feluri de înghețată, inclusiv preferata mea cea de cafea.

Seara, la Jeremi si Vero, într-o fostă casă parohială, tortul de nuntă, unul adus ca un puzzle din Germania, și reconstruit de Olivia, o arhitectă -artistă, care a scris cu litere de ciocolată o dedicație și a pus și un cuplu cu joben de marțipan, spre multiplele comentarii ale celor din jurul mesei, care a fost împărțit până la urmă  ca să nu devină materie prima pentru practici voodoo. Și totul într-o grădină de lalele albe, unde a doua zi se pune un mini -mistret pe grătar, dar eu am fugit la 2 filme care la noi întârzie să ajungă. Franțusescul Les Profs, cu dezastrele lor la bac, de un haz nebun, dar și foarte seriosul și gravul No, din Chile, cu referendul lor din anii 70, și importanța unor sloganuri publicitare izbutite chiar și în vremuri de restriște.

Senzatia serii a fost tangoul protagoniștilor, Dana si Vlad, care din 14 mai are si un sfânt al numelui în calendarul ortodox. ( Cel al canonizatului Monsenior Vladimir Ghika). N-am să cad pradă banalei urări cu casă de piatră, ci voi prefera una mult mai frumoasă:  să se bucure de fiecare clipă împreună, alaturi de cei 3 patrupezi, 2 motani și un cățel magnifici precum Gatsby.

Irina Margareta Nistor

(493)