RaLix
"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein
Ralix the others. Discover Yourself
TUNELUL IUBIRII – UCRAINA
Deşi la început era doar o simplă cale ferată, după ce copacii au crescut în jurul şinei, această porţiune s-a transformat în unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Aşa cum a fost botezat, “Tunelul iubirii” este foarte des vizitat de perechi de îndrăgostiţi din toată lumea dar şi de artiştii pasionaţi de fotografie. Minunea naturală se află aproape de oraşul Kleven şi măsoară aproximativ 1,8 mile lungime. Calea ferată este folosită pentru aprovizionarea cu lemn a unei fabrici din zonă.
CEA MAI MARE OGLINDĂ A LUMII – BOLIVIA
Cu o suprafaţă de 10.500km, cea mai mare oglindă a lumii este de fapt cea mai mare salină din lume. Salar de Tunupa este situată la aproximativ 3656 metri altitudine aproape de creasta munţilor Anzi, în sud-vestul Boliviei. În urmă cu 40.000 ani aici se află un lac imens care uscându-se a lăsat în urmă două lacuri mai mici-Poopo şi Uru Uru, şi două deşerturi de sare, Salar de Coipasa and Salar de Uyuni. Altitudinea la care se află şi vaporii „săraţi” ce se ridică în aer, fac din acest loc un real centru de terapie pentru plămâni.
Studiile efectuate în ultimii ani spun că deşertul-oglindă este format din 11 straturi de sare, fiecare având grosimi ce variază de la 2 la 10 metri. În sezonul ploios, salina este acoperită de câţiva cm de apă care transformă întreagă suprafaţă a salinei într-o oglindă imensă. Salar de Uyuni produce anual circa 25.000 tone de sare. Pe lângă depozitul imens de sare, se pare că acest colţ de lume este unul dintre cele mai mari depozite de litiu de pe mapamond ( aici se află jumătate din cantitatea naturală de litiu din toată lumea) fapt ce îl face să fie cel mai bun loc pentru calibrarea sateliţilor. În fiecare an, în noiembrie, „oglinda” devine loc de imperechere pentru mii de flamingo roz.
PLAJA ROŞIE – CHINA
Feeric-ul covor roşu este situat în Delta râului Liaohe, în apropierea oraşului Panjin din China. În perioada de început a creşterii algelor, aprilie-mai, acestea sunt verzi la culoare, însă odată cu venirea toamnei, algele îşi schimbă culoarea în roşu aprins. Solul sărat şi alcalin permit creşterea acestui tip de alge. 26 km de „plajă roşie” ajung în luna septembrie la apogeul culorii, înroşind peisajul. Mai mult de 230 de specii de păsări îşi au locul aici. Pe lângă beneficiile pe care îl au datorită mediul înconjurător, ele se află în zonă pentru că se opresc aici în ruta lor de migrare dintre Australia şi Asia de Est.
Oraşul Panjin se află la nord-est de Beijing şi cu trenul cel mai rapid se ajunge în 3 ore jumătate. Ajunşi în Panjin se găsesc autobuze şi taxi-uri care au ca staţie de oprire celebrele plaje. Doar o parte din Deltă poate fi admirată de turişti, deaoarece aceasta a fost declarată rezervaţie naturală, iar podurile pentru turişti au fost construite doar în zona unde au acces vizitele.
REZERVAŢIA NATURALĂ DIN MUNŢII TIANZI – CHINA
Daca tot am vorbit de plajele superbe din China să ne oprim şi la Rezervaţia Naturală din Munţii Tianzi ce are vârfuri stâncoase în forme ciudate învăluite în ceaţă. Cel mai înalt vârf are înălţimea de 1260 de metri deasupra nivelului mării şi ofer privelişti uimitoare la munţii şi văile din jur. De-a lungul munţilor se întâlnesc cascade, peşteri, păduri de piatră şi poduri. Ceea ce face ca Munţii Tianzi să fie o destinaţie foarte interesantă este că peisajele pot varia de la o zi la alta. Exista 4 peisaje impresionante ce pot fi privite de sus: culmile pădurilor, marea de nori, răsăritul de soare ăi zăpada iernii. Cea mai bună perioada de vizitat este primăvara şi toamna( lunile aprilie şi octombrie) când puteţi observa peste 100 de platforme naturale ce oferă peisaje uimitoare.
PEŞTERA DE CRISTAL – MEXIC
Toţi am văzut cristale la un moment dat, dar ca cele ce se găsesc în Peştera Cristalelor cu siguranţă nu a văzut nimeni, decât cei care au avut curajul să viziteze superba zona a minei Naica din Mexic. Cristalele au dimensiuni de până la 15 metri înălţime şi 1,5 metri în diametru. Cu o temperature de 50 de grade C şi o umiditate de 100%, peştera a avut doar câţiva vizitatori, care cu siguranţă sunt foarte curajoşi, deoarece după 20 de minute de stat în peşteră, organele încep să cedeze chiar dacă sunt folosite costume de protecţie. Peştera a fost descoperită din greşeală în anul 2000, de către minerii care lucrau la o mina de argint aflată în apropierea acesteia.
Arina Wiszel
(594)