Am pierdut o iubire. Apoi s-a mai dus una si s-au desprins din suflet bucați, ca penele dintr-o aripă lovită. Am ținut capul sus, atat de sus ca toti au crezut că-s în nori si în jurul meu trianguleaza fuioare de aburi cumulus.

Si-n virtutea proiectarii preventive ce domnea în tărtăcuța lui Murphy, cand a „enunțat legi“ s-au mai spart vreo 3 baloane roz în juru-mi, si-am simtit deodata cîrcei în ceafă, în inimă, hopaaa, în supermarket si-am stiut ca trebuie sa las garda jos. Ca nu-i nimic si nu-i nimeni atat de material si malefic în juru-mi, ca sa trebuiască să mă păzesc.
Eram doar eu.

„Am atacuri de panică“ i-am spus unui prieten bun care-a căscat, a sughitat, si m-a intrebat cine are atacuri, tu sau aia care scrie, alea nu exista, ce te faceai daca nu gaseai o definitie, atacuri de panica, auzi. Adica un fel de isterie? „De la cartile alea plictisitoare pe care le citesti“.
„Sunt de specialitate. N-am timp să citesc altceva.“

„Ai nevoie de soare, liniste, mancare, ai nevoie de energia spirituala pe care ai aruncat-o în toate partile si n-ai mai lăsat nimic pentru tine. Găsește timp, caută soarele, ia-ti energia înapoi. Nu s-a întamplat nimic din ce n-ar fi trebuit sa se întâmple exact acum si fără să mai poti detine controlul. Obisnuiește-te. Si nu mă mai suna la ora asta decat daca-i urgență majoră. Am si io un atac de ieri, de când primii o poșircă naturală cică, de prin Banat.“
Prietenii mei sunt la fel de empatici precum un racateț călcat pe asfalt, da-i compensez pe toți.
Mi-am dat cu ruj si…

Mănâncă, roagă-te, gătește.

Cand am aterizat în Valencia, mi-am spus- gata, am ajuns în raiul pământesc al izbavirii mele. După 15 minute de observație pasivă, ochii-mi erau ca numerele extrase la loto, în ritmul benzii care prezenta sacose și louis-vuitoane chinezești. Nu mai venea nici un bagaj- cu atat mai putin inconfundabilul meu de treizeci de kile punctate-n roz.

Bine c-am virat stânga, să vad dacă nu s-a blocat pe undeva si atunci l-am văzut.
Inconjurat de îngeraaaași (da, stiu ca-s Paștele), plus o madre si-un padre mai obositi ca mine. Aveau deja 4 bagaje da mai asteptau unu, bag seamă c-al meu, ăla cu buline, le plăcu minusculilor reprezantanți voiajori. Cu chiu cu vai i-am convins să se dea jos de pe el în timp ce family îmi zambea gen: nu-i asa că-s scumpilici?
I-am zambit si eu mămicuței, tot cu gen: „puteai sa-i pui si tu celei mici un pampers, că pata aia proaspăta nu pare-a fi din nori“.

3 ore de zbor și-un jet lag, vedeam numai buline, fata n-avea pampers și Eminentu meu nu-i impermeabil iar temperamentul sanvinic, cu atât mai puțin. Oboseală mare, convinge-i singură pe cei trei călăreti să se dezlipeasca de bagajul tău. Când am văzut ca parintii au chef de joacă si nu îi demagnetizeaza pe copchii, am apelat la limbajul trupului, le-am facut semn „hai, viteză la mama și la tata“ si i-am multumit lu Paul Eckman pentru faptul c-a dovedit că unele expresii trupesti chiar sunt universale. Ochi de bufniță dezhidratată, vuiet de aripi, ridicat bagajul, toata lumea a tăcut. Valeee(a), adică am salutat frumos, în sensul „merge si asa“.

S-a rătăcit taximetristul cu propria-i binecuvantare, am ajuns mai tarziu decat anticipasem, mi-am spălat jeamantanu, jur că dacă aveam slănina si ceapa, ma asezam pe podea, langă terasă, mâncam si plângeam în noapte cu sughituri 15 minute, ascultand „bailandooo”.

Imi era foame, nu-mi adusesem mai nimic- decât snacksuri, farduri si haine, uitasem si de Pastele lor si de-ale noastre si de-ale cailor, așa c-am achiziționat câteva sticle de apă si mi-am ars la microvele sandvișul cumparat în avion.
După care am vrut să mă rog si să mănânc dar am băut apa si m-am culcat.

Furtună apoi soare si văzându-l de dimineață, m-am mai înveselit si m-am dus să caut o biserică, să văd/ascult si eu o slujba si să trăiesc sentimentul spiritualitătii iberico-catolice. Vezi de treabă. Mi-a scăzut glicemia, mi-a crescut pulsu, m-a flocăit o vântoasă, un thriller am străbătut până am găsit o bisericuță deschisă. Si-aia, am gasit-o că m-a ajutat o tanti care-avea pare-mi-se demență senilă, c-abia am mai scăpat de ea. Si-a amintit unde era deschis pe vremea în care era fată la mamacita ei, a vrut sa vină cu mine da acu m-apucase angoasa c-o să se piardă ea, mi-a arătat marea unde începea autostrada pentru Barcelona. Si a repetat de 12 ori acelasi lucru despre biserică și paroh și oficina și cât e de departe mila Domnului.
Asta a fost bine – pt ca altfel- nu pricep spaniola din prima si nu pricep cum poți sa îi inchizi toate bisericile-n nas, în ziua de Paște, amărâtei care-si aminteste ce best seller a fost „Mănâncă, roaga-te, iubeste“. (n-am trecut de titlu că văzusem filmul împreună cu-n iubi, care-l mai vazuse de două ori în aceeasi saptămână dar cu alte doua colege. Colege de pat.)
Găsesc biserica, smirnă, fum, tămâie, linișteee, experiment gotic, picturi superbe, uit de toate, suspin elegant si m-asez pe-o băncuță ignorand o seniora care urla în telefon, câtiva metri mai în spate. Sa fie clar, pe usa bisericii sta scris- „ca sa vorbiti cu Dumnezeu nu aveti nevoie de telefon“!
Curand, am priceput ce glumeți sunt localnicii. Nici nu m-am asezat bine, că a venit un tinerel la mine să mă roage sa ies afara că se închide. M-am simtit ca în sezonul de reduceri, la Zara. N-am apucat sa rog pe Cineva, Ceva. Dacă nu eram în biserică, îi săream în cap ca si gaina ceea lu Albu.
Si-atunci am iesit, am zgâriat touchscreenul si-am zis „Doamneeee, nu pot sa cred!!! Chiar am nevoie de telefon!“.
Si-am vrut sa rup si hartiuța de pe usă dar însotitorul mi-a spus ca am venit să mă relaxez, nu să vandalizez.

Nicaieri nu-i ca aaa… que es esto?

Am refuzat sa merg la spectacolul cu matadori din motive bine întemeiate: nu găsisem la Meli Melo pălărie cum are Madonna în Take a bow si în plus mi se pare, în sensibilitatea-mi, un show de o cruzime extraordinară. Da, mai e prețul. De ce să mă duc la o coridă cand pot sa-mi cumpar pantofi cu banii ăia si să șochez dezvăluindu-mi stupida motivație, singurul bărbat care-ar citi acest text?
Bine, am zis, la flamenco mă mai gandesc dar în liniste si pace, acasă, unde-mi calculez frumos de data asta numărul de ore dormite si dacă bate la ceas, mă înscriu. Imi place să mă uit la pantofii dansatoarelor.
„E un fetiș chestia asta cu pantofii?“ mă întreabă unchiul la care mă aflam în vizită.
„Nu mai mult decat compulsiile tale de-a opera din scaunul cu rotile, fără s-astepti sa ți se vindece piciorul.“
Unchiul pufăie din trabuc, se uită indiferent dacă mâțul e tot pe balcon (tendințe de suicid si acela bietul de el, cand i-am mai vizitat, a sărit pe prelata de la etaju 9, de era sa căpieze fericirea-n familie până la anul).

Ajung acasa la mine, aprovizionata până-n dinti, cu tot ce-ar necesita o bucătarie, de la orez la zahăr si sare-n bucate. Bucatareasă nu am, mereu mi s-a spus ca nu le pot avea „pe toate“.

Uit codul de acces, îl sun pe Fernando, Fernando nu vorbeste engleza, eu nu reusesc sa comut pe spaniolă nivel minus unu, gălăgie pe stradă, închid, mă sună Roberto si-mi spune codul pentru că l-a rugat Fernando. Ceva care ar semana cu melodia lu Lady Gaga, lipseste linia erotica si respectiv Alehandro.
Intentia de-a ma arunca în pat, direct din casa scării a fost înăbușită. A trebuit sa las o întreagă armată de pungi în bucatarie si mi s-a parut oarecum că simt miros de carbit si paella cu pește, am deschis geamurile, am intrat în baie si m-am gândit o secundă- sa stau acolo s-astept sa mor sau sa-l sun iar pe Fernando? Scurt pe doi, se înfundase toiletu, sus sau jos, si-acu-mi blestemam vecinii invocand constipatia globala, permiteti-mi să păstrez detaliile scabroase si mirosul de neuitat.

Pe cand a ajuns un fel de instalator cu un fel de „femeie de serviciu“, mi-a pierit somnul, apetitul, creativitatea- care începuse încet să înflorească. Acu, stăteam de vorbă cu propria-mi vezică, faceam exercitii kegel si molfăiam niște masline, uitându-ma în balconul de vis a vis cum îsi face pedichiura un nene.

Ma întorc la tine iar si…

Iar calc în rahat cand ma îndrept spre mare. Mare lucru! Imi curăț sandalele în nisip, si-i semn de noroc. Norocu-i între ghilimele dar nu se văd. Păi, în România nu poți merge cu capul sus pentru că dai în gropi, aici stii că lumea nu se împiedică, pur si simplu- alunecă. Iar eu iubesc câinii! Si de fapt chiar mă bucur că-i atat de usor demontabil mitul conform căruia, civilizatii posesori de animăluțe, ar strange mereu, după ele. Nu vă supărați, dar dacă îmi fac cateva poze pe trotuar, vă umplu de rahat, de-aia mă pozez eu numai la malul mării si pe pietonala de shopping! Pentru c-acolo, pe pietonală, se apleacă fiecare cu punguța, fărașul si mini aspiratorul după un strop de pipi, darmite dupa rahatei. Zici c-ar culege trufe. Pentru simplul motiv că amenda-i mai mare decât valoarea cățelului.
Chiar îmi plac dar nu mi-am cumparat unul pentru că stiu că nu sunt pregatita să „mi-l asum“ întru totul. Cățelul e ca un copil iar aici, tot al treilea localnic are copil, cățel si un bătran pe care-l plimba în cărucior. Să ne întelegem- absolut aleator, fiecăruia ce i-a fost dat, că e criza si-n Spania, nu suntem doar noi crizați.

Vă spun cu mâinile în cap, merită sa stai aici în extrasezon. Ai atacuri? Nu-i treaba nimănui si-apoi dacă vezi ca nu se bulbuca nimeni la tine si toți stau la coada la loto (ma tot mir de asta, veșnic e coadă la loto si la înghețată), uiti de ele instantaneu. Orașul e plin de foarte tineri si arhiplin cu destul de bătrânei- si dacă-i întrebi unde-i gara, poți sta la palavre 15 minute, afli si când ti-a plecat trenul. Uitați engleza, ibericii-și iubesc limba, turuie cu savoare cand le spui „ no lo comprendo“. Inveți repede, în plus ai vazut mai demult Sclava Izaura si stii deja, acum doar îti reamintesti.

Lumea e destinsă. Si se simte. Pluteste în aer mirosul de Mediterană si mai pluteste mirosul de pipi, uneori în parc, dupa ce plouă. Plouă rar. E soare. Si când bisericile-s închise mai iei energie dintr-un redbull si-a doua zi stii si tu programul slujbelor, cand e coada mai mică la loto si unde-i mai ieftină paella.

Vreți sa va povestesc despre iubirea dintre Assad si Esperanza? Stați pe-aproape, transmit în direct. Si nu faceți anagrame, mai ales la final.
Hapi.Riverwoman

(836)