Din cateoria razboi si pace in dormitor, pregatim azi – convivialitatea- aceasta defineste capacitatea de a trai bine contactul zilnic cu celalalt intr-un teritoriu comun – a manca impreuna, a dormi impreuna, a folosi lucruri comune. Este intalnirea cu o persoana reala, nu fictiunea unei relatii fantasmatice de tipul „e minunat sa ne intalnim din cand in cand, dar n-am putea trai impreuna”.
In multe povesti e o nunta care tine trei zile si trei nopti; si in traditia populara nunta poate tine trei nopti si trei zile. Nunta se termina cu o petrecere de luni dimineata – un fel de „brunch cu lautari”. Daca petrecerea de nunta ii conduce pe miri spre dormitorul nuptial, petrecerea de luni dimineata (sau, mai in ton cu obiceiurile de azi, micul dejun in pat) le aminteste partenerilor ca, pe langa potrivirea sexuala, ziua le poate fi de miere sau de fiere in functie de ritmul emotional al dansului si de ritmul convivialitatii.
Cand nu mai mancam impreuna, avem putine sanse sa mentinem deschisa negocierea permanenta care tine in viata o iubire. Daca nu dansam impreuna, va trebui sa gasim un joc echivalent care sa reimprospateze permanent ritmul respect – intimitate – tandrete.
Dupa trecerea perioadei de indragostire (in medie, 2 + 2 ani, dupa o formula interesanta a unui studiu elvetian), urmeaza o perioada de neliniste legata de statutul personal al fiecaruia in cadrul cuplului. Apar sau reapar frici mai vechi sau mai noi: frica de a fi dominat, frica de a fi abandonat, frica de esec, frica de pierdere a libertatii. Intre timp, devine evident si faptul ca nu gandim, nu simtim si nu reactionam la fel in legatura cu problemele cotidiene. De fiecare data cand intimitatea si convivialitatea esueaza, conflictul se naste, ramanand latent uneori vreme indelungata.
Conflictul de cuplu este un fenomen universal si inevitabil. Si totusi, multi dintre noi ne construim idealul de cuplu plecand de la reveria ca „vom trai fericiti pana la adanci batraneti”. In consecinta, preferam sa nu ne antrenam pentru a face fata unui eventual conflict, gandindu-ne ca o relatie mai putin decat perfecta nu este o miza atractiva; pariem exorbitant pe o relatie perfecta, sansa de castigare a acestui pariu fiind mai mica decat castigarea marelui premiu la loterie.
Parafrazandu-l pe Tolstoi (Lev Nicolaevici), se poate spune ca durabilitatea unui cuplu depinde mai putin de compatibilitatea calitatilor si defectelor partenerilor, mai importanta fiind capacitatea lor de a-si rezolva disputele.
Mai trebuie spus ca si in cuplurile care incearca sa isi construiasca atent spatiul intim exista o perioada dificila de trecere de la prima la a doua varsta a iubirii – de la indragostire la prietenie amoroasa. Aceasta trecere ia uneori forma asa-numitei crize de autonomie. Si nu e vorba de generalitati existentiale, ci de lucruri de care te impiedici in fiecare zi: cine si cum ia decizii in legatura cu bugetul familiei, unde ne petrecem duminica sau vacanta, cine spala vasele, cat timp petrecem cu rudele sau prietenii si multe altele asemenea, despre care constatam ca nu sunt rezolvate o data pentru totdeauna.
Auzim adesea ca lucrurile astea vin „de la sine”, ca „asa se face”, ca „se subintelege”. Cineva care a fost obisnuit cu acest mod de gandire „cum-se-cade” va avea multe surprize in aceasta lupta pentru autonomie personala. Fiecare dintre noi incearca sa devina mai mult decat „femeia lui” sau „barbatul ei”, impersonali si generici.
Ce e de facut daca el vrea sa folosesca banii pentru o masina la care viseaza, iar ea ar vrea sa redecoreze? Dar cand nu avem acelasi plan in legatura cu petrecerea sarbatorilor? Raspunsul poate fi dat doar de cei implicati; vedeti doar ca raspunsurile la problemele generate de conflictul dorintelor si ideilor sa nu fie din urmatoarele tipuri:
- Negarea conflictului. Unul sau ambii parteneri incearca sa mentina iluzia ca o relatie de iubire inseamna in mod necesar absenta conflictelor; ca urmare, incearca sa se sugestioneze ca nu au dorinte contrare sau ca pot renunta fara regrete (dar si fara discutii) la unele dintre dorintele lor sau ca intotdeauna vor gasi o cale prin care sa se realizeze simultan ambele seturi de asteptari.
- Evitarea conflictului. Bun, fiecare am aflat ca avem opinii diferite asupra unui anumit lucru, ne-am certat si nu mai vrem sa se intample; unul sau ambii parteneri incearca sa evite subiectele fierbinti. Rezultatele sunt de doua feluri: fie scaderea interactiunilor dintre parteneri (din frica de a nu calca pe o bomba), fie acumularea de abur in oala sub presiune (pentru ca necomunicarea pe subiecte care pot fi foarte importante pentru persoana respectiva creeaza resentimente de tipul „ daca ma iubeste, ar fi trebuit sa isi dea seama pana acum cat de important e acest lucru pentru mine”)
- Ironizarea partenerului. A nu se confunda cu umorul, care poate intr-adevar sa scada tensiunea intr-un conflict. E uneori dificil de facut diferenta, dar ca regula empirica se poate spune ca umorul se termina acolo unde rad de mine mai putin decat de celalalt.
- Invinovatirea partenerului. Pentru ca am fost invatat ca daca fac lucrurile cum trebuie, voi fi recompensat, atunci cand este evident ca lucrurile nu merg perfect, cineva trebuie sa fie de vina. Nu eu. Pentru ca lucrurile sa redevina perfecte, cineva trebuie sa se schimbe. Nu eu, sau in cel mai rau caz voi face si eu unele schimbari, dar doar daca merita (adica prima data trebuie sa te indrepti tu)
- Dominarea partenerului. Din pacate, primul pas catre violenta. Din pacate, exista inca o parere larg majoritara ca in cuplu sunt doar doua posibilitati: sa domini sau sa fii dominat.
- Influentarea partenerului. Aproape intotdeauna este folosita de partenerul care se socoteste mai inteligent. Folosita sistematic provoaca o falie majora: distrugerea premisei de egalitate a partenerilor.
- Manipularea. Este o varianta „perfectionata” a evitarii conflictelor; cunoasterea intima a partenerului este folosita pentru a-i exploata slabiciunile; se rupe astfel legatura de incredere, esentiala pentru dezvoltarea relatiei de cuplu.
Daca descoperiti in randurile de mai sus unele dintre modurile dumneavoastra de raspuns la conflict, ganditi-va care ar fi alternativele sanatoase la aceste 7 armistitii fragile.
Psihiatru Dan Ghenea
(1640)