Subjugarea emotionala in cuplu

Atractia fiintei umane spre uniune cu o alta fiinta umana, nevoia ei neabatuta de afectiune are si o alta explicatie decat pornirea noastra fireasca de posesiune.

Suntem profund animati de instinctul posesiunii, dar infinit mai mult macinati de frica de singuratate. Sentimentul de singularizare si solitudine este poate cel mai trist si devastator sentiment pe care il poate trai omul. Toata viata evitam singuratatea, iar cel ce isi doreste constient singuratatea nu poate fi decat un om eminamente atins de flagelul crud al tristetii, melancoliei si lipsei de speranta in bine, frumos si mister.

Rareori suntem ispititi de linistea singuratatii! Noi cautam, in mod cu totul inconstient, relatii de fuziune cu alte persoane pentru a scapa de nefastul singuratatii prin procurarea adiacenta a unui sentiment cert de siguranta pe care speram sa ni-l asigure acea relatie. In acest sens relatia monogama este cu prisosinta contextul care ne poate oferi siguranta emotionala, in primul rand, precum si relaxare, evolutie intelectuala si spirituala. Intr-o relatie de dragoste monogama avem sansa sa devenim ceea ce am putea deveni ca fiinte supreme. Aici densitatea dorului de fericire anexat sufletului si destinului nostru, este direct proportionala cu iubirea pe care o dam si iubirea pe care stim cum sa o primim de la celalalt.

Intram intr-o relatie intima nu pentru a-l subjuga emotional pe celalalt, nu pentru a ne asigura confortul unui statut social cu baze legale precum este cel al familiei si nici pentru a fi mesagerii procrearii, perpetuarii rasei umane atat de mult favorizata de stiinta scolasticii, ci pentru a ne extinde propria noastra natura spre noi orizonturi superioare de dezvoltare. Desavarsirea reciproca a partenerilor, bazata pe Iubire, Incredere si Siguranta determina si constituie valoarea neechivoca a unui mariaj. Nu un cadru legal faciliteaza  prezenta fericirii in viata omului, ci libertatea exprimarii si trairii iubirii fata de celalalt.

Calea casatoriei, scria teologul rus Paul Evdokimov, este calea cea mai grea si mai stramta deoarece trebuie parcursa in doi. Emotionanta rapiditate cu care alegem, majoritatea dintre noi, sa fim parte dintr-un mariaj are o motivatie tainica, aproape transcedentala ce da insa sens gestului nostru pripit: iubim. Pur si simplu, Iubim, iar acest argument forte este mai mult decat suficient.

Purtam in noi asteptarea unei “iubiri personale”, iar cand ne indragostim, credem ca aceasta ne-a batut la usa. Daca acceptam o relatie din oricare alt motiv decat Iubirea, vom plati negresit, mai tarziu, cu nefericirea noastra si a celuilalt. Lipsa Iubirii in casatorie are un pret greu de platit: nefericirea in doi. O casnicie in care doi oameni isi tarasc trupurile in pat, in care partenerii nu impartasesc nici o legatura semnificativa de ordin intelectual, emotional sau spiritual (M. Williamson) e greu de suportat pentru ambii parteneri.

Atunci cand iubim patimas si fara rezerve nu mai suntem atenti la celalalt “partener de drum”: daca ne iubeste sau doar simuleaza iubirea, daca are si “defecte”  sau doar “atuuri”, este o fiinta reala sau doar plasmuirea idealului nostru. Suntem imuni si neatenti la bagajul emotional cu care vine celalalt in idila noastra, prea concentrati pe iubirea nostra pentru a mai observa ca ne-am casatorit cu un OM. Noi insine, culmea ironiei, suntem departe de a constientiza ceea ce aducem personal in aceasta relatie. Zestrea noastra emotionala este o terra incognito, nedescoperita si nevalorificata. Nimeni nu cunoaste anticipat riscurile acestei calatorii in doi. Avem doar doua pucte cardinale:”Start” si “Final”. Suntem surzi la fireasca intrebare: “A venit cu adevarat momentul casatoriei?” Desigur, daca a venit sau nu acest moment vom afla doar pe parcursul ei sau poate doar la final, ceea ce este foarte trist. Fericirea in doi are un parcurs greu, se naste lent si progresiv, lucru bine de stiut.

Iubirea si Libertatea sunt cele doua aripi ale unei relatii fericite si durabile. Dincolo de Libertate, Iubirea nu poate supravietui decat daca are alaturi si Adevarul. Sunt consensuale si interdependente. Singura problema ar fi daca noi, oamenii “timpurilor noastre” vom afla si vom sti vreodata sensul subtire si fin al acestor trei deziderate indispensabile in aflarea fericirii in doi. Asteptam atat de mult sa fim liberi si sa iubim, dar suntem orbi si neputinciosi in proximitatea lor. Vorbim oare despre nestiinta, neintelegere sau doar despre frica de libertate si iubire?  Timpul este cel ce ne va raspunde fiecaruia, in particular, la aceasta intrebare.

Libertatea este cel mai adesea confundata cu Libertinajul, iar sub masca Iubirii ascundem de cele mai multe ori pornirile noastre obsesiv abusive. Iubirea “moderna” este un imens faliment intim al civilizatiei noastre (Rougemont). Declinata oricand, oriunde si de catre orisicine, Iubirea pare mai curand o obsesie sentimentala cu adanci radacini intr-un romantism desantat sau pietism gratuit, suferind o mutatie substantiala de valoare si sens.

Vorbim despre Iubire fara o exigenta reala. Puritanii, vesnic bosumflati pe tot si toate in lumea asta, sau maniheistii teribilisti, cu al lor incrancenat “totul sau nimic” nu ne sunt de nici un folos. Iubirea mosita la umbra sacrificiului, a renuntarii benevole la ceva personal pentru a obtine un dar suprem – iubirea si fericirea celuilalt – este tot ce conteaza. Renuntarea nu poate fi altfel decat neconstransa, libera. Alegem, benevol, cu inima deschisa, sa renuntam la ceva inferior din forul nostru interior, de sorginte egoista, pentru a realiza ceva suprem; fericirea in doi. Intr-o relatie intima, conjugala fiecare contribuie cu partea lui de renuntare la ceva (Par. Galeriu).

Galina Turtureanu

(307)