Sunt fericita, e ceva în neregula

0

Sunt fericita, e ceva în neregula -Anul ăsta, am crezut că voi avea un Paște deplorabil, așa cum mă obișnuise destinul, amabil cum este el. Am beneficiat, de-a lungul și de-a latul vieții, de atâtea sărbători proaste, încât credeam că așa trebuie să fie ele, că e normal să ne încerce Dumnezeu (sau soțul sau furnizorul de internet sau părinții sau rețetele de cozonac).

Acum câțiva ani, iubitul meu de-atunci a făcut Paștele cu iubita lui, iar singura parte frumoasă în această schemă era că nu apucasem să gătesc nimic special. De fapt, nu gătisem nimic, ce mai. Mi-am spart singură un ou roșu în cap, cum a făcut tatăl lui Boc cu fiu-său. Am cumpărat un cozonac și l-am făcut ferfeniță, știam că nu pot să-l mănânc pe tot, deci am pigulit numai nucile, stafidele și tot ce-am mai găsit cât de cât dulce în maldărul de cocă. Știți cum e, așa facem și cu pepenii, hărtănim miezul și aruncăm jumătate, din lenea de a extrage din el și semințele negre, eventual cu penseta.

Cu și mai mulți ani în urmă, un alt iubit mi s-a spovedit mie în Săptămâna Mare, deși eu îi recomandasem sincer un popă cumsecade de la noi din cartier – care, din ce spunea lumea, era un pic mai răbdător decât mine. Și nu-ți lua din cale-afară de mult cash ca să te asculte cum ai trăit în desfrâu toată viața, tu și neamul tău cel neadormit și neîmpărtășit. Totuși, el a ignorat discret clerul. A preferat să se bage sub patrafirul dubios al dragostei noastre și să-mi împărtășească – romantic și cu emoție în glas – că de fapt mai are o iubită, dar ce se-ntâmplă, ea nu înseamnă mare lucru. În sensul că eu eram un lucru mai mare decât ea. Și chiar eram, la propriu aveam niște kilogrămușoare în plus, care stăteau în calea fericirii noastre.

Eu eram un mare lucru deci, iar ea era un mic lucru, aveam să constat curând. Era o slăbuță care nu știa că logodnicul ei făcuse o pasiune subită, intensă și ciudată pentru o ziaristă mai bătrână și mai grasă decât ea. Dar avea să afle curând, atunci când iubi al ei a plecat la masa de Paște fără ea, pretextând că se va nutri festiv la maică-sa și că încă nu era pregătit să i-o prezinte. De fapt, el a venit la mine și, ca să respect și mai bine datele dosarului, eu i-am spus cu drag ”Adevărat a înviat” și i-am trântit o ușă-n bot a cărei aducere aminte îmi mai calmează și azi durerile de cap, mai iute ca Aulinul. A meritat deranjul.

De doi ani, petrec Paștele cu iubitul meu, care mi-e și logodnic, fiindcă a apucat să cadă într-o seară în genunchi și să mă ceară. Nici azi nu-mi dau seama dacă nu cumva s-a împiedicat și-a profitat de situație, dar mă rog. Sunt fericită, deci, dar încă mai țip în somn, visez frecvent că apare o nevastă, o iubită și o soacră care îi sparg lui câte-un ou roșu în cap, iar mie îmi spun că de Crăciun trebuie ca logodnicul meu să stea cu ele, preferabil fără mine.

Simona Catrina

(4302)

About author

Simona Catrina

“Andiamo” impreuna cu Alice Nastate Buciuta, “Codul nebunelor maniere”, “Sex in (per)versiune clasica” si nenumarate articole si editoriale, reprezinta cu adevarat cv-ul Simonei Catrina. Este savuroasa, chiar daca este mahnita sau vesela; are abilitatea condeiului si un fin simt al umorului. A plecat, s-a intors, s-a suparat pe Romania, pe barbati si de multe ori si pe femei, a sperat, si-a dorit, cel mai simplu de spus ar fi ca: a trait… intens. Important este ca a revenit, ca este in continua verva si ca urmeaza sa aseze km de cuvinte, atat de firesc in pagina.

Comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *