Bioritmurile nu s-au prea schimbat din Neolitic incoace. Or, ritmul cotidian s-a accelerat mult. Ritmul normal de muncă-relaxare cuprinde etape de 90-120 de minute de activitate intensă, alternand cu pauze de 10-20 de minute de deconectare si refacere. Nu suntem egali!

Cand ritmul de muncă-relaxare nu e mentinut se creează asa-numitele datorii de stres. In societatea industrială traditională apăreau compensări periodice, care anulau datoriile de stres: timpul liber de la sfarsitul zilei, relaxarea de la sfarsitul de saptamană, concediile de odihnă anuale. In societatea post-industriala, mecanismele de compensare nu mai functioneaza, din cauza disparitiei granitelor dintre birou si casa, dintre spatiul public si cel privat.

Femeile si bărbatii diferă si în legatură cu mecanismele biologice de adaptare la stres. Acest lucru a fost pană de curand în avantajul femeilor (femeile fiind „sexul tare”, din punct de vedere biologic). Acest avantaj pare să fi fost anulat de intrarea masivă a femeilor în modurile de adaptare la stres traditional masculine; ultimele studii din tările UE arată că morbiditatea cardiovasculară atribuibilă efectelor stresului în grupa de varstă 18 – 65 de ani este mai mare la femei decât la bărbati. In urmă cu 30 de ani rezultatele erau inverse.

Programele de management la stres sunt încă, în mare majoritate concepute avand în vedere ca beneficiar o persoana abstractă, care nu este nici bărbat, nici femeie, pornind de la o premisă (ideologică) a egalitătii, indiferent de gen. Asa zisele programe neutre in raport cu genul nu au efectele scontate; în unele cazuri au chiar efecte nocive: asumarea unor roluri fără diferente de gen influentează negativ mecanismele psihologice de adaptare la stres – arată un foarte recent studiu californian.

Si pentru a da încă un exemplu, în care se îmbină diferentele biologice cu cele psihologice, să spunem că o relatie de cuplu nesatisfăcătoare are efecte diferite la bărbati si la femei în ceea ce priveste nivelul cortizolului (unul dintre hormonii de stress) dupa o zi stresantă la lucru. La bărbati, cortizolul scade la sfarsitul zilei (permitand astfel intrarea in actiune a mecanismelor de refacere) indiferent de calitatea relatiei de cuplu, pe cand la femei nu scade decat dacă relatia de cuplu este satisfăcătoare.

Nu inseamna ca femeile sunt dependente de relatie, iar barbatii nu dau doi bani pe relatie. Doar ca in mintile barbatilor relatia e ceva de care trebuie sa se ocupe in primul rand femeia, iar femeile (desi ar vrea sa poata spune ca e altfel) gandesc exact la fel. Asa ca barbatul vine acasa cu idea ca rolul lui principal tocmai s-a incheiat (iar relatia e un plus, un hobby in care face doar ce are chef); femeia, in schimb, stie ca partenerul are asteptari ca ea sa fie ca noua dupa job (adesea chiar si ea se gandeste astfel).

Rolurile nu mai sunt la fel de predictibile (sau “de-la-sine-intelese”) ca in societatile traditionale. Pentru a reduce acest stres legat de asteptari nerealiste am putea porni de la o premisa aparent paradoxala: “suntem toti in relatii gresite”. Si sa lucram permanent la ajustarea asteptarilor in functie de experienta cotidiana. Prin comunicare. Fara a presupune ca “normal e sa…” O prima regula de aur a comunicarii ar fi: “Spun ce voi face si fac ceea ce am spus”.
Si cortizolul scade de fiecare data cand reusesc sa-mi verbalizez emotiile si de fiecare data cand aduc asteptarile mai aproape de realitate.

psihiatru Dan Ghenea

(1987)