Supa intimitatii: Adevarul
….Adevarul unei relatii de iubire nu se bazeaza pe sinceritate. Sinceritatea inseamna spunerea adevarului despre trecut. Despre ceea ce a fost, sau mai degraba despre ce cred eu ca a fost. Adevarul iubirii este acum si aici. Privita din acest unghi sinceritatea poate fi chiar un obstacol, o perdea care ascunde sau estompeaza adevarul despre prezentul relatiei. Sinceritatea e prea rece pentru a putea fi un oaspete binevenit in spatiul intim. Asta trebuie sa o notez pentru articolul de joi.
– Azi am o supa cinstita de pui, ma imbie Ganero.
– In care ai pus la sfarsit sarea, banuiesc.
– Desigur. Am zis deja ca e o supa cinstita, una pentru o zi obisnuita de marti. Sarea pusa la sfarsit aduce pe limba, clar si distinct, tot ce a fost pus in supa.
– De fapt, azi ai pus foarte putine ingrediente.
– Ca sa poti totusi sa distingi gusturile… Nici sarea nu e, totusi, atotputernica.
– Asa cum nici sinceritatea nu poate sa spuna tot adevarul…
– A, azi ai chef de filozofari. Se potriveste cu supa mea de pui. Te las acum. S-ar putea sa apara si Beatrice… singura, se pare…
Cand incerci sa fii sincer in dormitor si spui “uite ce e, vreau sa stii tot, asta sunt, nu cred ca m-as putea schimba, daca poti sa ma accepti asa, bine” incepand sa golesti sacul de istorii personale pe care il cari cu tine peste tot, e ca si cum ai spune ca trecutul e foarte important si ca va influenta decisiv viitorul. Si ca asta esti tu: cel care este livrat viitorului asa cum a fost format de trecut. Sarind peste prezent. Prezentul fiind singurul timp real.
Iar adevarul are ca atribut principal realitatea. Adevarul este prezent. Sinceritatea e o amintire dintr-un trecut supus uitarii sau o presupunere hazardata si aroganta aruncata in viitor (“eu intotdeauna am fost asa…” sau “eu niciodata nu voi putea sa…”)
Da, si astea ar trebui notate, imi zic in timp ce simt clar si distinct un gustul portocaliu si catifelat spre varful limbii si unul verde, mai aspru, spre faringe. Sau poate mai bine sa parafrazez niste cuvinte despre adevar si minciuna in relatii pe care le-am gasit pe un blog. Zicea cam asa:
1. Cand voi constata ca adevarul meu nu se vede din gradina ta, nu il voi spune. Cui i-ar folosi ? E arogant sa numesti adevar ceva ce nu este mai mult decat o opinie. Si daca te voi rani si in chiar acel moment ma indepartez si mai mult de adevar?
2. Cand mi se vor parea crude adevarurile de la masa ta nu ma voi grabi sa iti spun ca am am gasit unele coapte in gradina mea. Vom merge impreuna prin lume si vom incerca impreuna gusturile lumii. Si din cand in cand adevarul va fi pe limbile noastre.
3. Tot timpul va ramane ceva nespus intre noi si e bine asa. Doar uneori, cand ploua, ma intreb daca nu cumva tot ceea ce nu iti spun din cate am de la tine creste ca o minciuna.
Doar sinceritatea aplicata prezentului poate fi adevar al iubirii. Cu inca o conditie: sa se refere la lucruri care sunt, nu la cele care „lipsesc”. „Sincer vorbind, nu ai o talie perfecta” e un exemplu de sinceritate care nu duce spre adevar. Fara bunavointa fata de celalalt sinceritatea e mai aproape de minciuna decat de adevar.
O vad pe Beatrice venind prin curtea maturata de vant. Articolul pentru saptamana asta e aproape gata. Am terminat cu litera A din alfabetarul amestecat in supa intimitatii. Urmeaza B de la bunavointa. Oare bunavointa sa fie problema intre Beatrice si Victor?
Dan Ghenea – psihiatru
(778)
