Teatru fara frontiere

1 views
0

Sau trei piese în trei graiuri diferite

În cazul în care dai o căutare pe internet ca să afli mai multe despre turneul european al lui Alain Delon, împreună cu fiica sa, descoperi cu totul inexact, conform căruia „Une Journée Ordinaire” /„O zi obișnuită” ar fi unul și același text cu „Străini în noapte”, în interpretarea lui Florin Piersic și a Medeei Marinescu (inițial Emilia Popescu). Singurul lucru comun în realitate nu este decât autorul: Eric Assous, care, de altfel, se pare că a fost prezent la premierea bucureșteană.

Piesa pariziană de la Les Bouffes Parisiens face înconjurul bătrânului continent, (din care, deocamdată, suntem ignorați), cu un succes absolut fulminant și cu un subiect anume imaginat de dramaturg nu numai pentru star și fiica sa, Anouchka, ci și adiacent pentru iubitul fetei de pe scenă și din realitate, Julien Dereims, și pentru Elisa Servier, totul în montarea lui Anne Bourgeois. Un tată universal valabil, gelos pe ginerele pentru moment virtual și nehotărât la rândul său, într-o nouă idilă, la 12 ani după ce rămâne văduv.

Ceea ce dă, însă, savoare tramei nu este ideea în sine, ci urzeala sa plină de umor și de duioșie. Publicul este de un entuziasm ușor de înțeles, datorat unui șarm incontestabil al vedetei cu ochi albaștri, care cu decenii în urmă prin popularitatea sa avea să dea numele unei haine, mai precis unui cojoc de lux din România și unei mărci de țigări din Rusia. La sfârșitul spectacolului, pe care am avut privilegiul să-l pot vedea la Bruxelles, (așa e când ai o prietenă ca o soră, care-ți face toate capriciile) pe lângă reverența în fața spectatorilor, cel care a fost cândva Tancredi în „Ghepardul” lui Visconti, într-un gest de supremă eleganță și tandrețe le-a sărutat mâna admiratoarelor, care i-au adus flori, pe care mai apoi le-a oferit generos celor două partenere de scenă.

Am aflat totodată cu invidie și cu regretul că timpul nu poate fi întors înapoi

In 1960, Delon jucase la Théâtre de Paris alături de Romy Schneider (marea iubire a vieții sale, căreia îi scrisese cândva o dedicație, care suna cam așa: „Îngerul meu frumos, oriunde te-ai afla în seara asta, ca întotdeauna, voi fi în preajma ta” așa cum puteam descoperi din programul de sală). În ’96, la Marigny, în „Variațiuni enigmatice” de Eric-Emmanuel Schmitt, cu Francis Huster, iar în 2007, la același teatru, cu Mireille Darc (o altă invidiată dragoste a sa), reluaseră rolurile lui Clint Eastwood și Meryl Streep din „Podurile din Madison County”, iar în 2008, „Scrisori de dragoste” cu Anouk Aimée.

Foarte izbutită este și descrierea pe care o face Christophe Passer acestui monstru sacru, citând din „Bulevardul Amurgului” al lui Billy Wilder, din 1950. Gloria Swanson răspundea la remarca lipsită de tact: „Ați fost un mare star”. „Sunt în continuare un mare star, ecranul a devenit prea mic”. Delon socotește că nu mai are ce căuta în filmele de azi. Prea mulți antieroi și prea puțin eroism. Prea mulți profesioniști și prea puțini prinți. Prin urmare, șansa de a-l vedea în carne și oase, capătă o valoare greu măsurabilă. Din păcate, cel puțin deocamdată, deși la Cannes anul trecut declara că Elvira Popescu este cea care l-a îndemnat să nu facă doar cinema, n-a ajuns cu reprezentațiile sale și aici. Poate că e doar o neconcordanță, care s-ar putea îndrepta. Oricum, în sala Cirque Royal din Bruxelles veniseră, laolaltă cu belgienii, români și ruși fascinați de nemuritorul Rocco.

Cântăreața cheală

Și după un spectacol în franceză, să trecem la unul în engleză. Deși poate părea surprinzător, atâta vreme cât este vorba despre: „Cântăreața cheală” de Eugene Ionesco, dar fiind un Master II al Artei Actorului, cu care s-a făcut un turneu și în America devine logic să fie jucată într-o engleză impecabilă, cu câteva replici neaoșe, doar cât să dea savoare unui spectacol cuceritor. Distribuția celor șase magnifici, încă de pe acum, îi numără pe Alina Suărășan, Alexandru Nagy, Alina Rotaru, Ștefan Pavel, Andrei Huțuleac, Mihaela Velicu, care îți fac o seară profund occidentală, purtându-te într-o lume a absurdului perfect a ambiguității și a originalității. Profesorul coordonator, Valeria Sitaru i-a încurajat și răsplătit cu imaginea pe pânză a genialului dramaturg, care puteai să juri că-i admiră pe acești tineri de mare viitor și de un incontestabil prezent. Dacă aveți ocazia să-i vedeți la Studioul de Teatru UNATC „I.L. Caragiale” nu ocoliți o seară memorabilă, un adevărat tur de forță, spiritual și spiritualizat.

Soț de vânzare

În aceeași seară, pe o ninsoare ca în filmele 3D, am mai avut o revelație la Teatrul Roșu de la Music Clubul, din Strada Bărăției 31, în spatele Magazinului Cocor, nu departe de stelele hollywoodieno-bucureștene. Titlul este mai mult decât tentant, inspirat după un text al lui Mihail Zadornov: „Soț de vânzare”, cu o atașantă, plină de forță și nuanțe subtile: Maria Radu, în rolul nevestei, Ana Odagiu, în cel al foarte convingătoarei amante, de-un temperament scenic debordant, ambele rivale în iubirea pentru Marius Gâlea (care nu degeaba a fost ales să-l joace pe personajul lui Horațiu Mălăele la 30 de ani, din „Funeralii fericite”, evident că fac parte din aceeași familie de comedianți), care semnează și o foarte antrenantă regie. Ingenioasa găselniță a iubitei care vrea să cumpere un soț de la nevastă, se transformă într-o negociere extrem de amuzantă, totul într-o cascadă de replici spuse cu har, ceea ce deschide apetitul celor din barul, devenit sală de ceremonii mai ceva ca la Globurile de Aur.
Prin urmare am degustat pentru dv. trei spectacole pe care vi le recomand cu căldură, pe frigul acesta de îngheață pietrele.

Irina-Margareta Nistor

(397)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *