RaLix
"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein
Ralix the others. Discover Yourself
Știu că partea a doua a titlului sună a înjurătură, dar nu e așa, e o pură coincidență verbală. Mă refer la bărbații care au nevoie de laude și din partea nevestei, și din partea lui mami. Dacă-i pui să aleagă, au o colică și-i doare rău de tot. Și tu și el dețineți mame, dar oare în poziția de soacră fiecare dintre ele au aceleași atuu-ri?
Pe cine iubești tu mai mult, pe mine sau pe maică-ta? – îl întrebi într-un moment de blegeală postludică. El cască niște ochi ca o broască ajunsă deja în ciocul berzei și râde ca prostul, fiindcă orice ar răspunde, un dumicat din creierașul lui nu e de acord. Dacă o iubește mai mult pe mami, se răscoală iubita și cine știe, nu-i mai face ouă ochiuri, pentru de dimineață. Dacă o iubește mai mult pe iubi, crapă mămuca, de inimă rea. Pe cine să omoare, deci, ca să fie și el oleacă fericit?
Între ”eu vreau”-ul tău și ”eu cred”-ul maică-sii, ce crezi că va alege? Îmi cer scuze pentru întrebarea pur retorică. Am avut cândva (din fericire, demult) un iubit care, atunci când găteam, stătea în ceafa mea. Voia să vadă ce fac, mai exact. El nu știa să toace o ceapă, a încercat odată, și-a tăiat trei unghii și-un deget mic înainte de a apuca să fărâmițeze leguma. Dar voia să fie sigur că nu gătesc mai prost decât mami a lui.
M-am lăudat pe Facebook că am făcut sarmale, de Paște. Am pus poze. Elementul masculin care exista în viața mea atunci stătea în poziție fetală, era covrig, știa că era o chestiune de timp până le va vedea mă-sa și le va critica. Credeți-mă, Chef Sorin de la MasterChef, cel mai ciufut dintre toți, nu era nici pe jumătate atât de nesuferit ca fosta mea viitoare soacră.
Fosta viitoare soacră, mama fostului meu viitor soț, a decretat că sarmalele mele sunt prea mari și, deși nu le-a gustat niciodată – poate și pentru că oala era la București, iar ea la Cluj – a opinat doct că sunt insipide, că arată ca niște mosorele de ață.
M-am aruncat în brațele lui fiu-său, voiam susținere și căldură. El era dezolat, m-a bătut cu pălmuța după ceafă și m-a încurajat: ”Iubita mea, stai liniștită, așa mi-a făcut și mie când am luat zece la teza de română, mi-a spus că, din câte știe ea, există și nota zece plus, eu de ce n-am luat zece plus, sunt idiot?”. Mă-ta e idioată – am zis, neștiind că mi-am dat foc la soartă. Copilul ei m-a părăsit, ca din întâmplare, la o oră după acest dialog sincer.
Soacrele m-au iubit. Dacă și băieții lor m-ar fi iubit măcar un sfert din cât m-au adorat mămucile lor, aș fi plesnit de fericire și-aș fi murit stupid, aș fi ajuns la ziar. Într-o seară, când i-am propus unui iubit să mergem în Grecia, că-mi dăduse o firmă o excursie gratuită, pentru ziariști, a zis ”Yes!”. Sărea în pat ca un circar bine plătit, motanul meu se uita la el cu șocantă condescendență. Apoi, când am deschis gura ca să comentăm evenimentul, el a luat telefonul, ca să comenteze evenimentul cu mă-sa.
Ador soacrele. Sunt acele femei minunate care și-au chinuit burta ca să-l care nouă luni pe cel care avea să-mi devină mie iubit. Ceea ce nu ador e că soacra mea este femeia pe care iubitul meu o cocoloșește mai mult decât pe mine. Sau să reformulez: soacra este acea ființă care îți aduce aminte că există și lucruri un pic mai rele decât guvernul, impozitele și gastrita.
Simona Catrina
(6564)