Ultima bruma si visul noptilor de iarna – “Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine. ”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou.
E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun). Unii mai incearca sa cucereasca orase si femei pe ultima suta de metri, sfidand legile razboiului si ale iubirii; asa facu Stefan al Moldovei la sfarsitul lui noiembrie 1473, cand prada Bucurestii si ii lua si doamna si domnita voievodului Radu. Si acesti cuceritori de ultima ora constata ca nu prea stiu ce sa faca o iarna intreaga cu prada (Stefan, de pilda, a petrecut urmatoarele trei ierni mai mult pe coclauri, prin mlastini si ceturi, in razboaie ciudate, pana sa stie ce vrea de la domnita Maria).
E vremea cand femeile, care altadata incepeau torsul si tesutul, incep sa faca listele de cumparaturi pentru Craciun. Si femeile nu mai vor sa teasa panza asteptarii, vor sa stie repede daca e alba sau neagra de la barbatii care amana raspunsurile pana cand nu vor mai fi brume in noiembrie.
Acum, ca si altadata, femeia si barbatul cauta in spatiul intim ceea ce in alte anotimpuri, mai generoase in oferta de divertisment si aventura, ar fi putut obtine in exterior, in lumea ce asteapta sa fie cucerita.
Si cauta si barbatul si femeia acelasi lucru: succesul. Iar succesul e vazut ca o conditie a fericirii. Cautarea fericirii a ajuns sa treaca prin cautarea succesului.
Am avertizat, de la prima bruma, asupra depresiei sezoniere. Dar mi se pare ca si mai raspandite, in aceasta perioada de bilant anual, inclusiv si mai ales in cuplu, sunt nevrozele succesului. Pe jumatate in joaca, as da si niste nume specifice acestor nevroze:
1. Meliorismul ar fi numele dorintei perpetue de mai bine; partea proasta e ca, in secunda in care ma gandesc la mai binele de mâine, simplul “bine” de azi devine “mai rău” prin comparatie cu “mai binele” viitor. Mai binele e duşmanul binelui.
2. Optimalismul ar fi definit ca o aspiratie de a avea doar cele mai bune lucruri; doar acestea aduc bucurie, tot restul e resimtit mai degraba ca o lipsa a idealului, nu ca o posesie a unei valori relative.
3. Maximalismul ar insemna dorinta de a avea toate lucrurile bune la un nivel maxim. Spre deosebire de optimalism, care se refera la un ideal, maximalismul se refera la lucrurile existente, vizibile; maximalismul nu mai cere nemaiîntâlnitul, cere insa tot ce intalneste .
4. Majorismul e o varianta cantitativa a meliorismului, in care mai binele e echivalat cu mai multul. Plusul viitor este insa resimtit ca un minus prezent. Iar scara nu se termina niciodata, ca sa ai un loc de odihna in care sa savurezi prezentul, singurul timp real.
5. In fine, intr-un timp al recordurilor, nu putea sa lipseasca suprematismul – dorinta de a ajunge cel dintâi; dorinta in sine ar fi perfect legitima, daca nu e ghidata de deviza “al doilea e primul care pierde”.
Intr-un cuvant as zice ca mai binele e dusmanul binelui. Si as mai zice, impreuna cu Pascal Bruckner:
“Cuplul naufragiaza ca o barca supraincarcata: el incearca sa se tina bine, sa ramana pe culmile pasiunii si totodata sa se ocupe de treburile curente.”
Si inca:
“Sa fugiti, asadar, ca de niste ciumati de cei care exclama: ”Sunt un idealist”, fiindca aceasta afirmatie inseamna, in realitate: eu am pretentii mari, nu ma multumesc cu te miri ce.”

E plina vorba noastră de mă aştept să. Să nu aşteptăm să facă lumea primul pas. Mi-a plăcut foarte mult o vorbă a Reginei Ana: „Lumea nu îmi datorează nimic. Dar nici eu ei”. Sa dăm lumii în dar ceea ce am primit în dar. A da, a iubi, a ierta sunt actele care mă afirmă ca persoană. Iertând mă iert. Şi uit răul ca să am loc destul pentru a ţine minte binele. Tot binele care mi s-a făcut. Binele care m-a făcut. Daţi şi vi se va da. Cu masura cu care veti masura cu aceea vi se va masura.
Si fiindca veni vorba de masura si de lucruri pe care le putem face impreuna, in vremea in care barbatii intra iarasi in bucatarie (spun “iarasi” pentru ca in vremea lui Stefan nu s-ar fi incumetat femeile sa framante cozonacii de Craciun!), va propun o reteta de dragoste in zile cu bruma: Tiramisu.
Ingrediente:
3-8 valori comune
120 drame de atracţie fizică
un pahar de vin plin ochi de admiraţie pentru partener(ă)
o jumatate de oră de empatie pe zi
750 de drame de încredere
2 pachete de pişcoturi de sprijin şi contact fizic
2 căni de răbdare (cu cateva picături de esenţă de vacanţe)
câteva boabe mari de fair-play proaspăt măcinat, pentru pudrat.

Mod de preparare:
Se bat nucleele de valori comune cu atracţia fizică pană se albesc; se pun la foc blând amestecând până când capătă consistenţă, adăugând treptat vinul admiraţiei (în circa 7 ani, punând cu grijă fiecare strop – ar trebui să fie 2-3 picături pentru fiecare zi). Se încorporează încrederea, de preferat cu mijloace tradiţionale: a spune ce vei face şi a face ce ai spus. Adăugaţi în fiecare zi jumătatea de oră de privit lumea din papucii celuilalt; nu uitaţi să-i spuneţi şi partenerului ce aţi văzut de acolo. Se păstrează amestecul la temperatura Crăciunului în urmatorii 10 ani. Intre timp se prepară cele două căni de răbdare tare, în care se picură 10 – 20 de picături de vacanţe frumoase. Se înmoaie pişcoturile de sprijin şi contact fizic plăcut în amestecul obtinut mai sus şi se lasă cel puţin 2 ore în fiecare zi. Se asamblează crema şi piscoturile, se pudrează cu fair-play şi avem un delicios cuplu de vârstă mijlocie.
Am schimbat doar numele ingredientelor (dar lista e completă) şi unităţile de măsură, uneori; după ce descoperiţi corespondenţele reţeta devine riguros exactă. Pofta buna de viata, de iubire si de tirami sù (trage-ma-n sus)!
psihiatru Dan Ghenea

(666)