Viata cu forta nu se poate..Oaia năzdrăvană…Si la crucea ta, behăim ceva

Când am intrat în sala de tortură, la cosmeticiana mea, am simtit tensiunile care pulsau în juru-i. Ca si cum nu eu aș fi dus pupăza la flocăit ci-si ducea ea ultimul miel la tăiat. După primele trei minute am strigat tare „ce aaaaaiiii?” si ea mi-a spus ridicand în aer ceara fierbinte – că unchiu-so, pe unchiu-so îl are pe constiintă.
La 47 de ani făcuse omu un accident vascular cerebral de-i stateau ochii precum bilele, duminica seara la loto prono sport. Nevastă-sa era deja bolnavă cu grad de handicap înaintaș, de cand si-a pierdut serviciul.
„Ca-n oricare dintre cazurile astea, intervine curiozitatea morbidă si întreb ce s-a întamplat, daca era bolnav unchiu, etc…
„Nu, nu era, mancase el mai multă slanină la viata lui, ca toți sătenii din Păsculesti de altfel. Totuși un singur lucru i-a interzis medicul în afara de alcool, sex si tigari: să se streseze din orice. „Fii calm nea Petre, calm.”
Să se pastileze daca trebuie, dar sa nu-si mai arunce tensiunea în aer că ea o sa-i dea bucle pe creier.

Si ce s-a întamplat?

„Pai inchipuie-ti că în satul respectiv sunt doi ciobani, fiecare cu oile lui. Si unchiu l-a ales p-ăl mai renumit, numai că în perioada în care trebuia să hraneasca bine berbecii si sa le dea drumul prin serai, si-a petrecut noptile cu Linuca, văduva neagră. Si nu le-a mai administrat berbecilor furajul care-i face mai iubăreti si nici pe langa oi nu i-a lăsat. Ori le-o fi pus prezervativ naiba stie, da-n preajma Pastelui s-au trezit toti satenii fără scâncet de miel. Care-au putut si-au mai luat acasa cate-o oaie stearpă, ca numa de la iarbă si muls arătau ca tarantulele. Nici blană n-aveau pe bune, nici puf. Unchiu a făcut AVC cand a aflat vestea si l-au dus direct la UPU. Tensiunea ajunsese către 300 si număra oi. Acum stă acasă si nevasta-sa cauta pe internetu vecinei zilelele în care sunt reduceri în oras la hipermarketurile de unde-i cumpără pampersii.

Tu be or not? Tu spune! Eu… sper într-o minune

Intr-un spital universitar de mărimea Huedinului, doar că-n în inima Austriei, amicul nostru Denis se bate cu zeii. La chirurgie toracica, unde opereaza pana îi creste lui inima si-i porneste ăluia de pe masă.

Cand i-au propulsat-o la urgențe pe Frau Roelen, pacienta de 89 de ani, asistentele n-au stiut pe cine sa cheme mai repede: pe preotul care trebuie sa facă permanență la capelă sau pe seful de tură. Doamna cu părul scurt si movuliu recita bucati din slujba de la biserică , de o întrebau numele dansei îi pomenea pe toti vii si mortii numai p-al ei nu si-l amintea.

In sfârsit, o evaluează Denis rapid, o stabilizeaza, îi zvâcnea inima ca un ochi în care-ai primit poke , numai de bătut nu bătea cum ar trebui. După o perfuzie cu de toate, cateterizată si branulată ca un stalp de telegraf romanesc, stătea Frau Roelen într-o dungă, cu ochelarii pe nas si citea poezii dintr-o cartulie pe care-a avut-o întamplator în geantă, cand a picat ca trăznită la zoo, langa cotețul cu arici albi. A dat cu capul de scândurelele moi, suficient cât să nu mai vadă puștimea nici bot de arici pântecos o juma de zi.

Denis se prezintă și-i explică doamnei că inimioara dânsei bate dar nu chiar atat de dinamic încat ar putea-o asigura că se va mai vopsi si a treia oară cu Wella.

„Insă, avem soluția, sunteti o femeie relativ sănătoasă si un stimulator cardiac montat imediat lângă pompiță poate garanta ani buni si în putere, atat cat permite varsta si cat Dumnezeu o vrea.” Asistenta a zambit si ea melancolic, spunând că aricii ar fi bucurosi s-o revadă curand cu nepot cu tot.
„Eu …sunt de acord. Dar trebuie sa asteptăm pana poimaine, sa vedem ce zice soțu.”

Denis scapă fluturele din buzunar si întreabă: „da sotul dvstra mai trăieste??”

Sigur că da, zice tanti si continuă lectura.

„Doamna, aveti o problemă cu impulsurile electrice care nu se mai transmit corect si coerent la inima. Noi v-am stabilizat dar nu as risca sa mai asteptam două zile. Este o interventie relativ usoara si se face sub anestezie locală, noua „baterie” se pune sub piele langa inima, nu va adormim, va anesteziem si nu veti simti nimic. N-ati vrea, va rog, să vă sunati soțul?”

„Sotul meu nu aude , nu foloseste telefon de 25 de ani si baiatul îl poate aduce miercuri. Pana atunci stau aici, că nu pățesc nimic.”

S-o salvez, s-o huiduiesc, s-o slăvesc?

Marele chirurg era în transă.
” Dă-ti seama prin ce-am trecut. Doamna părea la semnal, chiar m-a mustrat asistenta, unde-mi erau mie mintile s-o întreb daca sotul mai traieste?
La cate am vazut în viata asta, nu excludeam o sedinta de spiritism. Băbuța era pacienta mea, după evaluare putea sa croșeteze pe-un nor dintr-un minut în altul dar din experienta stiam că șansele de reusită în cazul ei sunt de 80% pentru o astfel de intervenție. Dacă sotul avea Alzheimer? De auzit nu aude, singur nu se putea deplasa că era prea departe iar în avion nu putea sa urce din motive care nu mă mai interesau. Daca soțu are 45 de ani si-si face masaj în Bora Bora?

Toate întrebarile existentiale mi-au trecut prin gând, riscul era mare sa stea sa astepte, mai ales ca-si dorea măcar o baterie în plus si o vizită le girafe, c-acum abia ajunsese la arici. Puteam să salvez o bunică si în terapie pierdusem lupta cu infarctul la doi tineri. L-am sunat pe fiu-so dar nu si-a dat acordul.

Femeia a făcut a doua zi o sincopă vaso vagală pe tura colegului meu. Mi-am certat si asistentele că n-au chemat prima dată preotul si apoi pe mine.

Hapi.Riverwoman

(948)