RaLix
"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein
Ralix the others. Discover Yourself
„Dacă nu te-ai confruntat cu minciuna, lașitatea sau cu greutățile, înseamnă că nu ai avut nici o treabă cu viața!”, aceste versuri precum și alte sute și sute de alte versuri ale cântărețului, actorului și poetului nerecunoscut oficial, dar îndrăgit și chiar idolatrizat de milioane de oameni din fosta URSS, Vladimir Visotki, erau cunoscute și cantate până și în cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Vladimir Visotki și Marina Vlady.
De la Kamceatca până la Prut, de la Murmansc până la Tbilisi vocea răgușită a cântărețului era în perioada anilor 1960-1980 una dintre cele mai îndrăgite și căutate voci. Adulat de la intelectuali până la simpli țărani, invidiat de colegii de breaslă, actori, cântăreți și poeți, interzis categoric de către autorități, Vladimir Visotki, „omul cu chitara”, unul dintre simbolurile proeminente ale fenomenului „underground” , a fost idolul a zeci de milioane de oameni. Mulți se regăseau în versurile și cântecele lui Visotski – peste 600 de cântece și tot pe atâtea poezii niciunul înregistrat sau editat în timpul vieții lui -, mulți își recunoșteau în ele frânturi similare de biografii, gânduri, idealuri, revolte.
Mulți îi recitau versurile hazlii sau dureros de serioase, îi fredonau cântecele pline de umor subtil și critici acide, dar foarte puțini, din acea masă de milioane de adoratori știau ceva despre autorul însăși. Omul Visotki, exuberant, vesel , timid, gata oricând să ajute pe oricine, era măcinat,în singurătate, de alcool, cantități aproape letale de morfină și de insuportabila neapreciere a creației sale literare, atât la nivel oficial, cât și de către prietenii apropiați.
Oficialitățile sovietice de atunci l-au „recunoscut” pe Visotki doar în calitate de actor al Teatrului de Drama și Comedie „Taganca”din Moscova, unde a lucrat din 1957 până în anul morții sale, 1980, și al câtorva roluri nesemnificative ( 30 de roluri) din filme. Omul Visotki,despre care „s-a auzit” în anul 1957, odată cu înregistrarea clandestină a cântecului „Tatuirovka” („Tatuajul”) nu a încetat niciodată să fie prezent în preferințele muzicale ale post-sovieticilor chiar și până în ziua de azi!
Născut în Moscova (25.01.1938), într-o familie de militari, Visotki și-a trăit întreaga viață exact ca în versurile sale: ”A fost cam așa: am iubit și am suferit!”. Iubitor de petreceri gălăgioase, stropite abundent cu alcool, dar extrem de serios cu munca lui de creație, Vladimir mai avea o slăbiciune: dacă se îndrăgostea de o femeie, iubea cu toată ardoarea posibilă! Atâta vreme cât iubea o femeie, aceasta pentru el rămânea o zeiță! Dacă nu iubeam, spune un vers de al lui, nici nu aș fi trăit și nici nu aș fi respirat! Singura lui „amantă” a fost … chitara. Ei i se confesa cu furie sau tandrețe, cu umor sau tristețe „pe muchie de cuțit”.
Atunci când a întâlnit-o pe actrița franceză de origine rusă Marina Vlady (n. in 10.05.1938,sub numele de Marina Poliakov-Baidarov) în vara anului 1967, la un festival de film din Moscova, Visotki era căsătorit cu a două lui soție, actrița Liudmila Abramova, de care s-a îndrăgostit fulgerător în 1956 pe când era căsătorit cu actrița Iza Jugova. Rămâne un mister cum de se îndrăgosteau femeile de acest om scund, cu porniri uneori agresive, supus frecvent unor dure tratamente împotriva alcoolismului cronic, pus pe chefuri cu bătăi și scandal, iar după ce apărea o nouă iubire în viața lui, ele îl părăseau, resemnate, dar niciodată nu încetau să-l iubească!?! L-am iubit pe Vladimir, spunea peste ani L. Abramova, cu o dragoste maternă și de care nu voi scapă niciodată.
Vlady, frumoasa actriță de care majoritatea bărbaților sovietici erau îndrăgostiți privind-o în rolul ei de succes din filmul „Vrăjitoarea”, l-a văzut pentru prima dată pe Visotki jucând rolul lui Hamlet pe scena Teatrului „Taganca”. Ceva excepțional se întamplă pe scena, scria ea mai tărziu în cartea sa Vladimir. După spectacol, în culise ,Marina a observat pe un om scund cu pantalonii șifonați care se îndrepta hotărât spre ea. Actorul de pe scenă, plin de viață și emoție nu se potrivea deloc cu omul „scund, cenușiu, neînsemnat și modest” ce se afla in fața ei. Ea era frumoasă, idolul multor bărbați, El era romantic, visul multor femei din URSS. Ea era după a 2-a căsătorie și avea un copil, El era încă căsătorit cu a doua soție și avea 2 copii. Ea își avea reședința în suburbiile Parisului și avea viza limitată pentru URSS, El nu avea nici măcar o garsonieră modestă în Moscova, iar ieșirea din țară era de domeniul utopicului. El știa cu ce se va încheia prima lor întâlnire, dar Ea nu știa de câte ori va trebui să-și salveze noul soț de noi și noi patimi ale alcoolului și consumului de morfină.
Visotki visa să rămână prizonierul acelei mici vrăjitoare din film și să rămână cu ea pentru totdeauna.
– Am s-o răpesc, îi spunea el prietenului său cel mai bun, regizorul Igori Puskareov. – Ai înnebunit? – Da!Și atunci ei au facut un pariu: Marina va fi a mea, credea Vladimir, iar celălalt nu l-a crezut niciun pic.
Ce șanse avea Visotki să fie împreună cu frumoasa și inabordabila Vlady?
Părea un lucru imposibil, dar nu și pentru Vladimir.
Ce-i păsa ei de mine, cânta el mai târziu, ea locuiește în Paris și însăși Marcel Marseau, în persoană, a vorbit cu ea. Marinei însă „i-a păsat” atunci când Vladimir, într-o seară de vară a anului ‚67, s-a proptit în fața ei, s-a uitat fix în ochii ei și .. a început să cânte: ”Respir-înseamnă că iubesc, iubesc – înseamnă că trăiesc!”. Argumentul forte:”Te iubesc!” a fost suficient pentru Vlady, iar soția lui L.Abramova a simțit deîndată că Volodea, așa cum îi spuneau, s-a îndrăgostit de o altă femeie. Era pur și simplu distrus, spunea ea, foarte emoționat. Nu știam ce se întâmpla, dar bănuiam: S-a îndrăgostit! Și-a luat cei 2 băieți ai lor și a plecat.
Timp de aproape 3 ani relația dintre Vlady și Visotki s-a consumat …la distanță. El nu putea ajunge în Franța, iar Vlady nu putea obține viza pentru URSS., nici dacă dorea și căuta cu înverșunare să joace roluri în filmele sovietice. Și atunci Marina face un compromis: pentru a avea viză nelimitată pentru URSS, ea intră în rândurile partidului comunist din Franța cu o mică și amabilă atenționare din partea „tovarășilor” – Vladimir ar trebui să înceteze în cântecele sale să ia peste picior sistemul politic sovietic.
În anul 1970 se căsătoresc, nu la Nice cum au visat, ci în Tbilisi , (Georgia) nu cu fast și pompă, ci modest sub acordul frumoaselor cântece populare georgiene. Odiseea lor de dragoste a fost un continuu șir de încercări și greutăți. Marina era mereu scindată între Paris și Moscova, între cariera ei și dorul de Vladimir, iar Visotki lucra îndârjit zi și noapte, susținând concerte clandestine care să le asigure un trai cât de cât decent. „Astăzi, am reușit iarăși să economisesc. Nu am mâncat nici supă măcar (felul lui preferat de mâncare). Nu cheltui banii. Vreau să-ți cumpăr o bluză, deoarece te iubesc. Chitara mea iarași dansează de fericire. Sufletul însă tânjește.”
Asemenea telegrame Vladimir va trimite cu zecile la Paris. Doar după 6 ani de căsătorie,Vlady și Visotki reușesc să-și cumpere o garsonieră și să se mute pentru puțin timp împreună. Marina se afla tot mai mult la Paris , iar telefoanele de la miezul nopții :”Vino urgent la Moscova, Volodea iarăși a intrat în beții!” erau singurele care o făceau să renunțe la tot și să meargă să-și salveze soțul. Peste 70 de ori a luat Marina cursa Paris-Moscova în plină criză alcoolică a lui Volodea, aflat în compania unor inși dubioși, înconjurat de sticle goale și mucuri de țigară.
„Întinzi brațele tremurânde către mine. Eu te cuprind și abia, abia dacă pot să te car acasă”. Visotki promitea că de această dată, cam a 19 oară după ce era scos de la reanimare, va fi pentru ultima oară. Vlady niciodată nu a crezut vorbele prietenilor: ”Ai grijă ca Volodea să nu primească băutură alcoolică”, până în seara când l-a dus în brațe, mai mult mort decât viu, la reanimare. O singură dată a reușit Volodea să-și țină promisiunea să nu mai bea: atunci când a recurs, pe ascuns, la injectarea morfinei. Viața își luase ireversibil cursul în jos, către sfârșit și moarte. „ Totul s-a terminat!”, striga târându-se și agonizând Hamletul lui Visotki,”Eu mor!”.
25 iulie 1980,Moscova, ora 6 dimineața, echipajul de salvare alertat de către vecinii lui Visotki constată decesul acestuia. Cauza morții: delirium tremens. Cu o oră mai devreme, în apartamentul său din Paris Marina se trezește, transpirată . Pe perna era o pată mare de sânge: în somn a strivit un țânțar uriaș. Sună telefonul. Și atunci ea a știut: la telefon nu va vorbi Volodea. „Volodea a murit” – îi spune o voce străină.
„Am cu ce să-mi justific viața în fața lui Dumnezeu!” scria Vladimir, iar Dumnezeu, probabil că i-a înțeles durerea celui care scria în ultima sa scrisoare către Marina, găsită doar după moartea lui: ”Marinocica, mă scufund în necunoscut. Tu ești singura, datorită căruia voi putea să mă ridic în picioare. Vom mai vorbi și vom putea trăi fericiți”.
Galina Turtureanu
(2064)