Intr-un video al lui Sting se aude cineva spunand: “ Daca as avea o ambitie, alta decat dorinta de a fi un invalid cronic, ar fi sa cunosc toti oamenii din lume inainte sa mor… si nu stau chiar rau.”

Ei (cei de mai jos) sunt o bucata de “lume”, prietenii unora, cunostintele altora. Nu-i veti recunoaste cand ii veti intalni. Insa exista. Ating si merg mai departe sau raman. Si, mai ales, au ceva de spus. Fiecare are.

C.C. – Descurca-Lume si tata de fiica-minune: “Pilot pe avioane de vanatoare… asta, cand eram mic. Mai tarziu, in generala, arhitect. Mai tarziu, in liceu, trantore la fabrica de miere. Si am ajuns… vai, steaua mea” (rade).

I.M. – prietena si fotograf : “Stiu ca multi copii visau sa devina medici, politisti, pompieri si alte cele. Eu, insa, nu. Cam de cand reusesc sa imi amintesc, imi doream sa am o cafenea, un restaurant, un loc in care oamenii sa vina si sa se simta bine. Inca visez la asa ceva.

Prezentul nu are nicio legatura cu dorintele si visurile mele de copil.
Lucrez (ca multi altii) intr-o multinationala din domeniul transporturilor si incerc in fiecare zi sa imi fac job-ul cat mai bine. O parte pozitiva – incerc sa ma comport cu colegii din echipa mea asa cum mi-am imaginat ca o voi face cu cei care imi vor fi alaturi in business-ul meu, incerc sa le fiu sprijin de fiecare data cand pot J Nu stiu daca este tocmai ok, dar asta este realitatea.”

V.F. – mereu e soare cand dansezi: “Referitor la ce voiam eu, cand eram mic, sa ma fac cand voi fi mare… Era ceva, cu siguranta, frumos! “Croitor!”, am zis eu. De haine… dar tata nu a fost prea incantat. Asa ca am ajuns altceva!”

V.M. – visator stramutat in Ardeal: “Psiholog. In clasa a 9-a si a 10-a. Intr-a 11-a voiam (sa fiu) kinetoterapeut. Iar intr-a 12-a ceva legat de economie. Marketeer. Si am ramas la ultima varianta. Acum, sunt un… implinit.”

C.D. – cautator de senzatii tari cu suflet de copil cuminte: “Intrebarea ta nu e una simpla. Pentru ca, atunci cand eram mic, toata lumea ma intreba ce voiam sa ma fac cand o sa fiu mare si nu stiam sa le raspund. Bine, aveam o varianta in cap pe care i-o spuneam doar mamei: politist si hot (in acelasi timp), un fel de “dirty cop” (rade). Culmea ironiei este ca… uite, acum am ajuns “mare” si tot nu stiu ce vreau sa fac… Asta e marea problema. Unii isi gasesc chemarea de mici… muzicieni, pictori, doctori, avocati… meserii consacrate. Dar eu nu am vrut asa ceva… Si, spre intristarea mea, tot nu stiu ce vreau sa fac.”

Simti ca mai ai timp sa cauti?

“Pai, nu ca simt… asta fac. Uite, acum vreau sa pornesc un business care cred ca mi-ar placea super mult. O sa imi cumpar stupi. Eu si cu unchiul meu. La tara. Langa o padure de salcami.”

D.R. – bucatar de ocazie in timpul liber: “Nu ma gandeam, cand eram mic, ce vreau sa fiu. Traiam clipa! (rade). Sunt multumit cu locul de munca pe care-l am acum. Imi ofera tot ce vreau. Oamenii pe care i-am cunoscut imi umplu golurile pe care le aveam pe partea asta.

Acum as bea o cafea. Intr-o benzinarie. De la intrarea in 2 Mai.”

A.M.F. – optimism mare intr-o cutie mica-mica: “De mica… si pana-n clasa a 12-a am insistat sa devin doctor (rade). Pana in primul trimestru cand, incepand meditatiile la fizica si vazand ca la biologie am o gramada de materie de recuperat, am realizat ca nu prea am sanse sa intru la Medicina; asa ca am preferat sa evit esecul si sa merg sigur spre o reusita. Am ales, astfel, chimia in cadrul UPB – departamentul de franceza. Stiam un vecin care urma aceasta facultate. In plus, de cand am citit la franceza “A la recherche du temps perdu”, mi-am setat, cumva, in subconstient, un tel – acela de a ajunge in Paris. Dupa trei interviuri la care am fost respinsa, in al 4-lea an, la ultimul dintre interviuri, am fost admisa pentru bursa Erasmus, ocazie cu care am ajuns si la… Exact! Paris, mon amour! J

Nu am regretat nicicand ca nu am urmat Medicina si imaginea halatului alb fluturand, al medicului mergand impunator pe holurile spitalelor s-au pastrat intr-o oarecare masura si-mi revin in minte la fiecare instalare de echipamente de laborator – activitate pe care o fac la actualul job.”

B.I.S. – soimul patriilor de pretutindeni: “Cred ca mi-am pus si eu intrebarea asta de mai multe ori. Ce am vrut eu sa ma fac cand eram mic si cum de am ajuns sa fac ceea ce fac acum. Si cred ca am ajuns la concluzia ca, atunci cand eram mic, 5-7 ani, imi doream in fiecare zi sa devin exact ce ma impresiona in momentul respectiv. Am vrut sa devin electronist, cioban, informatician, modelist, pilot, sofer. In egala masura. Si asta pentru ca mi se parea ca oamenii care fac lucrurile astea le fac de placere si nu din alte motive. Oricum la varsta aceea nu existau, in viziunea mea, alte motive.

Pe masura ce am crescut, am cernut din optiuni si am vrut sa devin (pe rand) electronist – simteam o atractie fantastica spre curentul electric si eram fascinat de radio si de undele invizibile si intangibile pe care le puteam transforma cu ajutorul unor piese foarte tangibile si vizibile in voce si muzica, eram fascinat de amplificatoarele de sunet si de curentul de inalta putere. In acelasi timp, ma atragea foarte mult natura, campurile deschise, tot ce misuna pe campuri si prin paduri. Totodata, am dezvoltat si o pasiune pentru calculatoare, atat pe partea hard, cat si soft.

In cele din urma, am calcat mai des pe drumul care, oarecum, le unea pe toate, si anume aviatia. Aici am reusit sa le adun pe toate: aveam radio, aveam natura, asa cum nu o mai experimentasem niciodata, si aveam calculatoare.

Acum fac asta si inca sunt incantat de cat de multe mai am de descoperit. Sunt aproape convins ca nu voi gasi doua zile la fel, doi nori cu aceeasi forma, doua rasarituri sau doua apusuri care sa semene.”

Si e bine? Crezi ca esti „acolo”? Sau mai e ceva inca nebifat?

„Culmea, nu stiu daca vreau sa ajung “acolo”, vreau sa cred ca o sa am tot timpul ceva nou de experimentat. Sincer, cred ca e domeniul care o sa-mi ofere asta, daca nu la infinit, macar pentru o perioada suficient de lunga.”

G.C.S. – analist si mama vesnic ingrijorata: “Bah, eu m-am facut ce voiam sa ma fac. Aparent, voiam sa ma fac doctor. Cand ma jucam singura acasa, imi imaginam ca eram ca inginera sau doctora din filmele lui Ceausescu. Pana la 17 ani, “m-am facut” doctorita. In viziunea familiei mele. In viziunea mea, “m-am facut” inginera. Ieseam cu prietenele de la scara blocului afara, pe paturici, si una din ele aducea desene facute la ora de desen tehnic, ale unei surori mai mari. Eu le vedeam ca pe niste sisteme de irigatii, niste instalatii. Si vorbeam noi acolo, in poenita, cum sa facem, cum sa construim. Asa ne jucam. Si cel mai minunat lucru mi se parea sa ajung ca-n filmele de pe vremea lui Ceausescu care, parca, imi spuneau: “Tovarasa inginera, tu esti salvarea tuturor!” Tovarasa inginera trebuia sa vina si sa salveze tot si pe toti. In capul meu, eram tovarasa inginera, in viziunea familiei eram tovarasa doctorita.

 In clasa a 11-a, familia a decis sa nu mai urmez Medicina, ca sa nu ajung la tara. Si sa ma duc la Chimie Alimentara. Ca era o foamete groaznica prin ’88-’89. Au zis: “Domne, unde e cel mai bine pe foametea asta? La chimie alimentara!” Si acolo m-am dus. Avea legatura cu mancarea, avea legatura cu chimia, care nu mi-a placut niciodata. Si avea si-o bruma de matematica, din fericire. Dadeai un examen si la matematica.

 Acum, mie imi place ce fac! Sa gasesc solutii! Dar sa fie matematic, sa poata fi demonstrat cu niste calcule, nu asa, cu povesti. In concluzie, eu am facut ce-am vrut!”

A.A. – tipicara enervanta, descurcareata la nevoie, ar vrea sa fie barbat: “Probabil ca pe la 5-6 ani voiam sa fiu prietena lui Tom Cruise. Sa ma plimbe cu motorul si cu avionul in Top Gun.

Cand invatam pentru Liceul Economic (pentru ca “asta este cea mai realista alegere, nu-i asa, mama?” si pentru ca si eu am aprobat, cu jumatate de gura) as fi vrut sa fiu, in acelasi timp, jurnalist, arheolog si arhitect. Pentru ca mi se parea o pierdere de timp sa faci doar o singura meserie. Inca am impresia asta . Pentru ca ma visam o revolutionara cu penita la ureche si camasa barbateasca ce schimba opinii la micul dejun. Pentru ca-mi placea sa sap si sa gasesc… orice. Indiana Jones m-a crescut, practic. Pentru ca voiam sa traiesc in alta casa.

Acum, analizez cifre in camasi barbatesti si bocanci, desi mi-ar placea sa pot fi gratioasa sus pe toc. Colectionez pixuri, sticla verde slefuita de mare si curiozitati satisfacute. Traiesc in alta casa. Si  incerc sa schimb ceva. Si pe mine. Intr-o varianta mai buna.”

R.M. – biciclist nepetrecaret: „Cand eram mic, visam sa devin pilot de raliu sau de elicoptere. Totul se datoreaza programelor tv pe care le vizionam atunci. Incercam sa urmaresc pe cat de des posibil transmisiunile curselor de masini, WRC sau Formula 1. Ca serial, am urmarit aproape in totalitate „Airwolf”, ceea ce ma facea sa visez ca intr-o zi voi ajunge si eu sa pilotez un elicopter ca cel din film. Sper sa fac niste cursuri de pilotaj auto, ca hobby. Visul de pilot inca nu mi l-am indeplinit, dar nu se stie ce-mi rezerva viitorul. Pot spune ca este partial rezolvat, fiind sofer la o firma de distributie.” (rade)

A.A. – zambete luminoase si umar de plans pe el : „Cand eram mica, eram nebuna dupa mecanica. Imi placea sa stau langa tata cand mesterea la Dacia 1310 si sa-i dau suruburi, piulite si ce-i mai trebuia. Iubeam sa ma murdaresc pe maini de ulei si sa ma duc in casa cu ele negre. In timp ce ma spalam si pe chiuveta se prelingea apa „de carbune”, simteam ca am facut ceva bun.

 Am „ostenit” de multe ori umfland cauciucurile (dupa cinci pompe eram sugrumata). Dar, cel mai tare, imi placea sa „trag socul”. Atunci ma simteam cu adevarat „cea mai importanta fiinta de pe planeta”.

   Acum? Acum lucrez 12 ore pe zi intr-o corporatie. Vorbesc cu sute de oameni pe zi si… imi doresc… sa suflu in jigler…”

 T.S. – sau „cand Profesorul se intalneste cu Prietenul si amandoi sunt pe fuga”: ” Am vrut sa ma fac profesor. De fizica. Materia era cool (pe vremea aia, termenul era „misto”), adica interesanta, inteligenta, un pic elitista, cam ca proful de fizica.

Am sfarsit prin a ma face inginer. Cum e? Nici pe departe atat de interesant cum suna sau cum am visat si m-am consolat un timp dupa ce am luat hotararea. Financiar, s-a dovedit a fi o decizie buna si n-ar trebui corectata, insa satisfactiile sunt putine spre deloc. Probabil nu le poti avea pe toate, asa ca defulez prin preocupari pseudo-artistice, in chingile stresului si ale lipsei de timp.”

A.N. – artist pe toate planurile: “Cand eram mic voiam sa ma fac (ce altceva?!) aviator… Visam sa fiu la mansa, sa fac un looping, sa urc cu avionul vertical si sa-i aud motoarele turate la maxim… Citisem prea multe carti despre avioane militare si debarcari… Visam ca pilotii stau acolo, sus, intangibili si se lupta doar intre ei, pilotii. O chestie foarte, foarte selecta…

Am ajuns sa fac lucruri frumoase ce sar in ochi, care au o propozitie, care ating emotional. Ceea ce fac astazi as numi-o “traducerea emotiei in lucruri palpabile”: ambalaje pe care pui mana la raft si care trebuie sa fie placute, reclame, magazine care sa arate ca si cum ar fi ale tale.”

A.V. – oricand un sfat bun: “M-am tot gandit… Am depanat amintiri cu ocazia asta si mi-am adus aminte ca voiam sa ma fac tractorist. Daca tot am crescut pe la tara, ma fascinau tractoarele si cum arau pe camp.

De la tractorist la IT-ist nu stiu cat de bine suna…”

Frumusetea lumii vine din diversitate. Diversitatea nu inseamna ceva extraordinar, iesit din comun. Inseamna simplu. Ceea ce conteaza, pentru mine si pentru tine. Momentul de care profiti, a doua sansa, inca o privire aruncata. Inseamna ceea ce alegi sa spui, chiar daca doare. Ceea ce credeai ca ai uitat, pana in momentul in care-ti aduci aminte. Sa faci ceva altfel decat ai facut pana acum. Sa schimbi reteta. Sa intrebi. Sa raspunzi. Sa asculti.

Andreea Aldea