Cum recunoasem o relatie nesanatoasa?

0

echilibru

Asa cum spuneam in articolul precedent, de cele mai multe ori nici nu ne dam seama cand intram intr-o relatie nesanatoasa, si asta pentrru ca asa suntem invatati sau obisnuiti din copilarie. As vrea sa reamintesc celor care citesc aceste articole ca o foarte mare parte din ceea ce scriu in ele am trait pe propria-mi piele. Este un procent destul de  ridicat al relatiilor nesanatoase in care ne implicam datorita lipsei de atentie si afectiune din trecutul nostru prematur (ma refer aici la perioada copilariei, atunci cand parintii nu sunt acolo sa ne ofere siguranta unei relatii si nici afectiunea necesara pentru o dezvoltare sanatoasa din punct de vedere emotional.

Am urmarit si am observant in literatura de specialitate o explicatie foarte interesanta asupra relatiilor nesanatoase, aceasta explicatie este data de psihologul Thierry Jansen. El spune ca :” La inceput, toate sunt nevrotice: doua fiinte se recunosc pentru ca gasesc, una la cealalta, ceea ce le lipseste pentru a-si alina durerea, lipsa, fricile”, lucru cu care sunt in totalitate de acord. Nu de putine ori am ramas in relatii de frica sa nu-mi asum anumite responsabilitati si pentru ca la vremea respectiva mi se parea ca acea relatie are ceea ce am eu nevoie, ca imi alina durerile emotionale si ca imi satisfice anumite nevoi.

Se pare ca toate aceste relatii au la baza realtii cu ”parinti TOXICI”, dupa cum ii numeste psiholoaga Susan Howard. Acesti parinti au la randul lor diferite probleme de comportament si de lipsuri majore din punct de vedere emotional. In continuare voi da cateva exemple de Parinti TOXICI: Ei cunt cei care  folosesc manipularea, imprevizibilitatea, alcoolismul, violenta fizica si emotionala. Imaturitatea parintilor sunt doar cateva din exemplele care duc la o dezvoltare inadaptata si nesanatoasa a emotionalului unui copil. Nici santajul voalat afectiv nu scapa acestor relatii nesanatoase, sfaturile invazive sau obligarea de acceptare a unor situatii ”Este spre binele tau” duc tot la implicarea ulterioara in acelasi gen de relatii.

Se pare ca suntem tentati sa urmarim acelasi pattern (stil) pe care il recunoastem din copilarie, de la parintii nostrii si facem in asa fel incat sa avem in preajma noastra parteneri care sa le semene cat mai mult. Lucrul acesta se intampla fara sa ne dam seama, asta pentru ca la nivel de subconstient cautam sa obtinem in continuare ceea ce nu ne-au oferit parintii nostri.

Voi da un exemplu cat mai concret legat de aceasta tematica. In urma cu mai bine de 10 ani m-am implicat intr-o relatie cu o femeie pe care o vedeam ca fiind exact ceea ce aveam nevoie la vremea respectiva, iar asta s-a intamplat deoarece semana foarte mult cu mama mea. Nu-mi dadea atentie, nu era afectoasa, nu imi oferea mangaierile si aprecierile fizice de care aveam nevoie decat daca faceam ceva. Acesta femeie era  casatorita, iar atunci cand eram acolo, langa ea, pentru moment, imi oferea exact ceea ce aveam nevoie.

De-a lungul timpului am cautat mereu sa am in preajma mea femei inabordabile, care sa nu poate fi acolo cand am nevoie, asta pentru ca asa invatasem. Prin urmare se poate spune ca am copiat si urmarit sa am in viata mea partenere care sa-mi ofere , sau mai corect spus, sa nu-mi ofere ceea ce aveam nevoie decat in anumite circumstante. Datorita unui psiholog bun si a unor oameni de la care am invatat sa cer si sa ofer neconditionat niste emotii, am reusit sa intru pe calea cea buna, incercand sa am in jurul meu oameni care sa fie dispusi sa-mi ofere atentia de care am nevoie si sa nu imi foloseasca valorile doar in favoarea lor.

Am invatat ca o relatie sanatoasa presupune echilibru emotional, toti avem nevoi pe care trebuie sa ni le implinim, fie ca vorbim de afectiune, directionare, siguranta, acceptare, s.a. Relatia sanatoasa poate exista cand ambii parteneri cer si ofera in aceeasi masura. Este important sa cerem pentru a primi si evident sa oferim pentru a primi. Consider ca trebuie sa invatam sa depasim barierele ce tin de orgolii si sa acceptam reciprocitatea.

Voi continua cu un alt articol prin care voi exlica cum putem recunoase o relatie nesanatoasa in viata noastra.

Mirel

(591)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *