“N-as vrea sa fie ca mine… Eu imi fac griji din orice si intru in panica foarte repede, dar ma straduiesc sa nu vada copilul cat imi e de frica” “Si cum faceti asta?” “Ii spun ca trebuie sa fie curajos, ca nu are de ce sa-i fie frica, ca nu o sa i se intample nimic” “Si daca i se intampla ceva, daca se loveste si se juleste, de exemplu?” “Ii spun ca nu-i nimic, dar sa fie mai atent alta data…” “Si Matei cum se comporta intr-o situatie de genul asta?” “Imi spune ca nu a fost vina lui…”

Foarte probabil, Matei a fost si mai anxios atunci cand a auzit ca frica pe care el o simte in fata incercarii de a se catara mai sus decat a reusit vreodata pana acum nu ar trebui sa existe. Mama le stie pe toate, asa ca probabil ca are dreptate – niciun alt copil nu ar simti frica, doar el. De fapt, chiar asa i-a spus mama putina mai devreme “uite, vezi, lui Alex nu ii e frica sa urce acolo sus, si e mai mic decat tine”. “Pot, dar nu vreau”, a zis Matei cu glas stins si a asteptat un moment in care sa nu se mai uite nimeni la el ca sa incerce, pe furis, sa ajunga acolo sus si apoi sa-si anunte victoria “vezi, ti-am zis ca pot!”; era atat de excitat incat nu a mai fost atent pret de o clipa in timp ce cobora si s-a ales cu un genunchi julit si cu o mica zgarietura la mana. Ocupata cu ingrijirea ranilor, mama nici nu a bagat de seama ca tocmai a reusit sa ajunga acolo sus. I-a zis doar ca “nu-i nimic”.

Frica nu e o boala pe care trebuie sa o elimini complet din organism. Mama lui Matei credea ca frica nu are niciun rost si ca ea se procopsise cu anxietatea din cauza ca parintii o speriasera cu tot felul de pericole care pandesc la orice colt. Asa ca ea se hotarase ca atitudinea corecta e tocmai contrariul: sa convingi copilul ca “n-are de ce sa-i fie frica”.

Un proverb binecunoscut spune ca frica e rusinoasa, dar e sanatoasa. Asa cum a manca sanatos inseamna sa inveti sa faci asta, la fel si pentru frica: inveti ce inseamna frica si cum s-o folosesti.

Cand ti-e frica, inseamna ca nu esti obisnuit cu situatia respectiva, deci nu stii prea bine cum se va petrece si ce consecinte va avea.
Mama lui Matei a invatat de la mama lui Alex o alta formulare a incurajarii:
“Mai stii ca iti saptamana trecuta iti era frica sa urci pana la a patra treapta?” “Da…” “Acum iti mai e frica?” “Doar un pic.” “Bine, ca si atunci o sa vin sa-ti arat cum sa faci si o sa stau langa tine la inceput…” “Si o sa ma prinzi daca o sa cad…” ”Da, o sa fiu si eu acolo… si chiar daca s-ar intmpla sa cazi, e nisip, o sa te alegi cel mult cu o julitura…”

Alex stie astfel cata frica e buna pentru a fi din ce in ce mai iscusit: cam cata avut atunci cand a trecut de la cele 5 trepte ale turnului de lemn la cele 10 trepte ale scarii de funii, sau cam cata a fost la trecerea de la trei la doua roti.

Dan Ghenea psihiatru

(462)