Nostalgii globale

0

Nostalgii globale – O noapte de premii și poante, în care marea surpriză chiar și pentru câștigător a fost faptul că Sylvester Stallone, în „Creed”, un Rocky nemuritor, și declarat de protagonist, prietenul său imaginar, l-a surclasat (la voturi), chiar și pe genialul Mark Rylance, sovieticul infiltrat din Podul Spionilor!

„Fiul lui Saul”, cu românul Levente Molnar în distribuție, îi aduce un Glob Ungariei, reușită anunțată cu entuziasm de Helen Mirren (care a lucrat cu maghiarul senzațional în „Ușa”, prezentat la „Anonimul”), și ea printre nominalizați pentru întruchiparea unei cronicărese de temut: Hedda Hopper, dar pe care nici peste ani colegii de breaslă n-au iertat-o pentru faima nemuritoare, și au preferat-o pe Kate Winslet , de nerecunoscut în Steve Jobs.

Și ca să refacă duetul din „Titanic”, plecat fericit și DiCaprio, pentru care s-a ridicat sala în picioare, deși pentru asta e încă prea tânăr! „The Revenant” i-a mai adus lui Iniarritu un motiv de invidie profundă, după „Birdman”, iar la comedii „Marțianul”, la fix 18 ani după „Bunul Will Hunting”, l-a re-răsplătit pe Matt Damon .

Melodia din James Bond, pare un premiu de consolare, iar Lady Gaga o revelație. „Joy” cu Jennifer Lawrence era ca de la sine înțeles, „Carol”și„Youth” marile nedreptățite, „In and Out”, la categoria să fim și puțin snobi, octogenarul Ennio Morricone i-a salvat obrazul lui Tarantino pentru„Cei 8 odioși”, iar prezentarea lui Ricky Gervais a fost savuroasă! N-o ratați marți la ora 20 pe HBO. Toate filmele pe care le-am pomenit au fost sau vor veni și la noi pe marile ecrane.

Irina Margareta Nistor

(52)

Your email address will not be published. Required fields are marked *