Dragul meu,

Mi-a trebuit mult timp sa-mi adun firicelele de curaj, sufocate de maldare de angoase sterpe, sa te pot intreba: de ce ma iubesti?

Stiu, este o intrebare bizara, a unei femei coplesita in miez de noapte de preaplinul unei fericiri neintelese, ce vine valuri-valuri din iubirea ta. Stiu ca ma iubesti, asa cum nimeni altul nu ma poate iubi, in felul tau secret: cu pasiune, daruire, discret si in tacere. Iarta-ma, dar imi este teama de preaplinul fericirii mele. Prea multa fericire! Chiar si fericirea este greu de suportat.
De ce imi este frica cand stiu ca ma iubesti?

Adesea imi lauzi si-mi iubesti gura, ochii, parul, trupul! Trupul meu si-a facut o rezerva uriasa de amintiri ale atingerilor tale. Dar, dragul meu, timpul este cel mai pervers camatar. Nu-i iarta trupului nimic, nu amana si nu-i trece cu vederea nimic. Aseara am observant inca o cuta moale ce-mi inconjura trista talia inca svelta. E doar un semn ca maine, poimane alte si alte cute imi vor picta sanii, fesele, fata. Peste ceva timp, pielea va obosi sa mai fie ferma si stralucitoare, sanii isi vor pleca resemnati sfarcurile, tragand parca in jos, dupa ei, barbia, colturile uscate ale ochilor si gurii. Soldurile, acum strans infasurate in mantia ferma a carnii, peste ceva timp se vor balansa in voia miscarilor tot mai timide ale picioarelor, atente unde isi lasa urma talpilor. Azi trupul meu zvelt si puternic lasa cu sagalnica nerusinare si cu buna stiinta privirile trecatorilor sa se infrupte din el. Maine, poimane timpul ii va cere pe rand vigoarea, forta, tineretea. Asa e firesc sa fie! Si atunci, te rog, nu ma iubi pentru trupul meu. E trecator pur si simplu. Frica mi-i ca maine, poimane, cand trupul meu isi va schimba haina, pe care o lauzi si o iubesti acum, cu o alta, mai altfel, mai obosita de viata, tu nu ma vei mai iubi. Iarta-mi, iubitule, teama.

Nu uiti sa-mi spui in fiecare zi cat de mult iubesti inteligenta mea! Cat de mult te mandresti cu mine in fata prietenilor tai. Oare exista un alt barbat care sa-si adore fara ragaz iubita asa cum ma adori tu? Asa am aflat ca exist si am invatat sa nu-mi fie frica de viata. Dar, dragul meu, stii, timpul isi va infige coltii lacomi si in creierul meu. Creierul este o masa spongoasa foarte fragila, perisabila, cu puteri limitate. Ce stiu azi, s-ar putea sa uit maine. Rationamentul sigur de acum, s-ar putea impotmoli maine in neputinta unei sinapse careia i se refuza conexiunea. Asa e firesc sa fie! Si atunci, te rog, nu ma iubi pentru inteligenta mea. E trecatoare. Frica mi-i ca maine, poimane, cand creierul meu va uita sa-si foloseasca indemanarea pe care o lauzi si o iubesti acum, tu nu ma vei mai iubi. Iarta-mi, iubitule, teama.

Esti o fire puternica, curajoasa si independenta, imi spui tu, te iubesc atat de mult! Iti sunt recunoscatoare ca ai vazut ceea ce am vrut sa-ti arat ca par sa fiu. Caci, dragul meu, eu nu stiu inca cum e sa fii puternic. Stiu atat de bine cum e sa fii slab si uneori absent in viata, cum e sa stergi cu umbra-ti zilele si sa vrei sa nu fii observant. Iti multumesc ca m-ai facut sa cred ca pot uneori sa las sa vagabondeze pe marginile turnului slabiciunilor mele curajul de a fi. Dar, dragul meu, nu stiu daca maine voi mai avea putere sa fiu puternica, hotarata, independenta, cum iti place tie sa crezi. Uneori, noaptea, ghemuita, aidoma unui fetus in pantecele mamei, ma rog ca maine sa pot sa fiu macar un pic puternica pentru tine. Timpul stirbeste cumva marginile tari ale vointei, amintindu-mi ca imi doresc atat de mult sa nu ma iubesti, dragul meu, pentru hotararea mea de a fi puternica. E trecatoare. Frica mi-i ca maine, poimane cand identitatea mea obscura, brodata cu neputinte si slabiciuni va iesi la suprafata, tu nu ma vei mai iubi. Iarta-mi, iubitule, teama.

Si atunci, dragul meu, te rog, umbla un pic in sufletul tau si afla de ce ma iubesti. Imi este teama sa aflu ca ma iubesti pentru ceva anume – frumusete, putere, inteligenta – caci toate candva nu vor mai fi la fel. Ai putea oare sa ma iubesti si atunci, peste ani, cand timpul isi va scrijeli urmele pe ele? Ai putea oare sa ma iubesti asa, pur si simplu, pentru ca exist in viata ta?
Iar eu voi continua sa te iubesc, asa cum a spus poetul,“…fara sa stiu cum, si nici cand, si nici unde, … pentru ca nu stiu sa iubesc altcumva.”

Galina Turtureanu

(283)