Mai tarziul a venit cu surle, trambite si un job solicitant în vremi în care credeam ca numai ăi batrani îmbatranesc. Prietenele mele au început sa se marite, sa divorteze si sa-si taie cordonu’ ombilical pe la Gine 1, absolut randomizat. Eu eram aia rujata si  parfumată  care le ducea pireu si mituia paznicii dupa orele de vizita.

Apoi a urmat etapa întrebarilor. Desi eram mai mereu „într-o relatie stabila“  ma destabilizam total cand trecea anu si plutea în aer cate-o sugestie de schimbare a starii civile. Inima îmi era goala de anticipata tristete pentru iubitul abandonat iar geanta imi era plina de prezervative si postinor.

Pe la 30 de ani îmi pierdusem cu totul ceasul biologic care ticăia fara sens la mare distanta de ovulele mele. L-am declarat nul.

Cand le spuneam cunostintelor ca „nu vreau sa fac copii“ se uitau la mine ca si cum le-as fi marturisit  ca am trei sâni. Imi spuneau ce pierd: ganguritul de dimineata, saliva scursa pe babețică, ziua în care-i zice  „ta-ta“  functionarului de la Posta, primii pasi, tipetele de la miezul noptii si în sfarsit, satisfactia primei diplome care se da tuturor elevilor dupa clasa întai.Departe de mine sa minimalizez aceste aspecte si altele trei sute .

Multe persoane  care au copii le considera egoiste pe astea  care nu si-au sectionat perineul pe masa de la obstetrica . Daca esti infertila si-ti  strigi în gura mare nereusitele fecundari, ai toata clemența. Devii  dama care striveste corola de minuni cand   spui ca nu-i vrei- absolut visceral si fiziologic.

Pot fi acuzata de orice, am atatea pacate încat am trimis-o pe mama la Ierusalim în locul meu. Egoista nu  sunt. Nici nu îmi displac copiii. Nu dau ochii peste cap daca plange un bebe langa mine, nu ma binoclez acrită  la prichindelul care scrie cu creta pe pereti. Am mai facut si sedinte de babysitting hidratata  în prealabil cu ceai de tei .Sigur nu l-am adorat pe „pupe-l mama“ dupa ce mi-a vomat pe pantaloni si pe pantofi dar m-am despachetat rapid ca sa-l spăl si sa-l linistesc . Nu sunt persoana care-o sa-ti laude bebele din cărut si nici 7 pupe nu vreau dar stiu sa port o conversatie placuta cu o mamica iar copiii  mă plac.

Indraznesc sa  marturisesc în numele mai multor purtatoare de uter, ca motivele pentru care nu dorim sa ne replicăm ADNul sunt dintre cele mai simple si utopic- extrem de complexe.

Suntem înconjurate de dragoste. Stim sa ne bucuram de fericirea altora, putem sa cumpăram o pereche de role pentru noi daca dorim  sa  copilarim  cu partenerul, cu familia sau cu prietenii prin parcurile vietii. Ne distrăm cu nepoții.

Da, ne intereseaza cariera, vrem sa facem lucrurile până la capat, sa avem randament si sa ne împlinim prin noi insine. Ne plac momentele de rasfat, orele în care poti alege ce sa faci, concediile în care nu depindem de nimeni. Nu ne  gândim că la saptezeci de ani si cateva cupoane de pensii n-o sa aiba cine sa ne întrebe daca vrem ulei de la Aldi sau internare la Obregia.

Traim clipele la fel de intens, iubim la fel de mult ca voi, născatoarele de prunci. Poate ca avem mai mult timp liber dar nefericirile sau disperarile ne ating la fel de fin: ca o tigaie de teflon în moalele capului. Nu credem ca scopul tuturor este de a procrea-ba chiar suntem convinse ca atunci cand faci un copil ,orice motive egoiste ar trebui sa dispara-inclusiv conditionarea sprijinului la batranete.

Cunosc trei mame care si-au sonat copilele  din prea multa iubire. Una dintre ele îmi ținea predici despre maternitate cand avea ocazia. Ea o are pe Catalina. O „are“ si acum la 30 de ani. A încropit-o din dragoste terestra inspirata de stelele lui Eminescu si busuioaca de Bohotin. Fata s-a dezvoltat relativ normal o vreme , apoi s-a uitat cu-n ochi la altu dar maica-sa nu observa, Catalina era perfectă. Drept urmare nici n-avea nevoie de o consultatie. Pentru că virginitatea fetei valora greutatea ei în aur  (în ochii mamei) a fost atat de pazita încat potentialii potenți s-au speriat si-au fugit care încotro.

Acum mama spera sa-i gaseasca fiicei macar un vecin care s-o scoata la terasa- că un loc de munca nu prinsese niciodata ! Insa de cand îi paste pețitul , vecinii s-au mutat pe strazi mai sigure.

Mama îsi mai tine acasa fetita . Fetita a crescut fizic, s-a degradat intelectual si s-a rupt de lume. Insa doamna asta e printre primele care ti-ar spune sa taci din gura si sa nu-ti perpetuezi părererile despre cresterea copilului daca n-ai ouat unul.

Altfel, e tulburator si magic sa îti transformi iubirile în copii.

E magistral si feeric sa-i preschimbi  cu bagheta mintii  si cu truda, în oameni . Sfidând instinctele, ADN-ul , capcanele societatii. Desăvarsit ar fi sa-ti pastrezi si o casnicie fara bube .

Si toate astea daca le ai si te dezici de tine ca sa te „dai „ altora  intuiesc ca într-o zi o sa te cauti si n-o sa te mai regasesti. Cu copii sau fara, esti femeie. Iar implinirea nu ti-o  dă un copil, desi recunosc că  plușata sintagmă sună credibil. Copilul  îti asigura perpetuarea speciei.

Implinirea  e acolo în dorinte, în fapte , în inima ta si în  felul in care te dăruiesti vietii. Cu sau fara urmasi.

Hapi.Riverwoman

(4703)