Deși sunt împotriva discriminărilor pozitive sau negative, am decis să ofer doamnelor sau domnișoarelor un program alternativ, la care să participe eventual și domnii interesați. (În Germania chiar se fac programe speciale în funcție de gusturile unuia dintre cele două sexe universal recunoscute deocamdată!) Măcar așa ele să aleagă, dacă n-au dreptul sau cel puțin nu se cade să ceară în căsătorie sau să facă, vreodată, primul pas. Prin urmare, în acest week-end, v-aș propune  mai multe variante.

De exemplu la cinema „Grozavul și puternicul Oz” (știu, titlul sună cam macho, dar de fapt personajul lui James Franco, cel care în „127 de ore” rămânea spânzurat pe o stâncă, și ajunge la un gest extrem, (o ecranizare a unei întâmplări reale ) acum ajunge un fel de ostatic, pe un tărâm splendid, vrăjit, cu trei femei, una mai frumoasă decât cealaltă, fiecare încercând să-l prindă în mrejele sale, pentru a câștiga, de fapt, supremația și o avere în aur clincănitor, considerabilă…
El, fostul șarlatan de bâlci, se vede nevoit să salveze un ținut idilic, cu un oraș de smarald care seamănă ca arhitectură cu cel al lui Fritz Lang din „Metropolisul” cult de acum aproape 100 de ani (din 1927), însoțit fiind de o maimuțică plină de fițe, dar și de nădejde uneori, de o fetiță din porțelan și înzestrat cu multă imaginație, ceea ce îl va ajuta să recurgă la efecte speciale, pentru a liniști conflictul dintre cele trei surori interpretate de Mila Kunis, Rachel Weisz și mai ales blonda Michelle Williams, care nu mai este Marilyn Monroe, dar tot la ea trag toți bărbații, adică… unicul!
O vizionare colorată, în 3D și IMAX, ca să vă bucurați întru totul de cele mai la modă invenții cinematografice. Chiar o să aveți impresia că ați zburat cu balonul, împreună cu Oscar (Diggs) și o să căutați cu drag să (re)vedeți și filmul cult din 1939, cu Omul de Tinichea, Sperietoarea de ciori și Leul cel laș, plus Dorothy, cu pantofiorii ei rubinii, mai scumpi decât toate mărcile costisitoare la un loc, și cățelușul  Toto și o să așteptați, cu nerăbdare, să se reprogrameze spectacolul montat la Teatrul Excelsior, de către Petre Bokor, în cazul în care n-aveți cumva norocul să ajungeți la Londra, la unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri.

Sâmbătă, la ora 20.00, la Cinema Eforie, o șansă nesperată de a descoperi primul film interactiv din lume, o comedie neagră din 1967, prezentată la Expoziția de la Montreal, în care datorită unor telecomenzi, acest Kinoautomat vă permite să schimbați deznodământul peliculei,  semnate de cinci reprezentanți ai noului val cehoslovac de pe atunci, în : „Un om și casa sa”. Cum era o posibilitate de a schimba un destin, cât de neînsemnat, comuniștii s-au speriat și au interzis rularea acestei invenții, care acum  a fost readusă publicului de la Londra, Basel și firește Praga, trecând pe la Cluj și ajungând pe la Cinemateca noastră bucureșteană.

Poate că ați trăit deja un experiment similar cu Kiddo, primul film interactiv din România lui 2012, semnat de Millo Simulov, dar ceea ce vă recomand este vintage și o palmă adusă unui regim discreționar, care ne-a mâncat, la propriu, tinerețea.

Duminică, puteți merge, de la ora 7 seara, la Operă, ca să vedeți un „Rigoletto” în anul Verdi, după piesa lui Victor Hugo (nu vă lăsați impresionați că v-a displăcut „Les Misérables” cel cântat). Unul dintre personajele feminine pe nume Gilda se regăsește și în filmografia americană, într-o peliculă ultracelebră, un film noir din 1946, regizat de Charles Vidor, cu fascinanta Rita Hayworth și Glenn Ford, cel care, zeci de ani de zile după premieră, continua să coboare la micul dejun, prin hoteluri, cu poza protagonistei la masă.

La Căminul Artei puteți merge la o expoziție de artă plastică feminină, contemporană,  care e însoțită și de lansarea unui catalog: „Poduri europene”.
La Teatrul Metropolis două piese cu și în regia lui Florin Piersic Jr. „Opposites Attract” și „Zaruri și cărți”, vineri și sâmbătă, de la ora 19.00, în așteptarea zilei de joi, 14 martie, când dacă n-aveți chef de meci (deși nu cred că ar corespunde ca oră) profitați de un deliciu cultural „Tom și Jerry”. Nu, nu-i animația, e același Florin Piersic Jr. nu cu „Killing Time”, o peliculă de inspirație tarantinească, ci o comedie pe viu, cu un umor negru desăvârșit, în trei interpreți, autorul spectacolului, plus Paul Ipate și Laurențiu Bănescu.

O să vă treacă fiorii, dar o să vă dea și lacrimile de râs, o să fiți convinși că în spatele dumneavoastră se află un ecran, la care se uită cu convingere cei trei, o să descoperiți de la ce i se poate trage unui ucigaș plătit, cine sunt victimele și mai ales, cu siguranță, o să aplaudați cu mare entuziasm la sfârșit. Scenografia funcțională și ingenioasă îi aparține lui Tudor Prodan, care a făcut și afișul, pe care, lucru nou, îl puteți cumpăra, ca în marile teatre ale lumii.
La premieră, trebuie să vă spun că au fost de față și părinții lui Florinel, Seniorul și Tatiana Iekel, tatăl oferindu-i fiului, la final, un trandafir galben, racord cu filmul pe care-l făcea cândva, și câte un trandafir de altă nuanță și celorlalți doi băieți, parteneri excepționali pentru un spectacol de pomină (în sensul cel mai bun al cuvântului).

Și pentru că am pomenit de-ai noștri, ultimul, dar nu cel de pe urmă: „Poziția copilului” ca să „împușcați” Ursul de Aur și preferințele lui Wang Kar Wai, președintele juriului de la Berlinală, unde Luminița Gheorghiu și nu numai — a avut un succes răsunător și pe care trebuie s-o vedeți neapărat și pe viu, într-o piesă cu un titlu ireverențios („Baba care ascultă ABBA”), dar magistral interpretată mai ales de ea și de Emilia Dobrin, („vecine” de generic și în senzaționalul „Secvențe”al regretatului și atât de talentatului cineast Alexandru Tatos) după care veți medita mai mult asupra a ceea ce înseamnă să fii mamă, copil, soră, frate, prieten de palier și… boschetar.
Apropo, tot sâmbătă, la Teatrul Foarte Mic, Mihaela Rădescu, Mihai Gruia Sandu și Viorel Cojanu, plus muzica live a lui BOBO-„Fără zahăr”: „Ca pe tine însuți”, în regia lui Radu Apostol.

Și încă un titlu venit cu puțină întârziere față de premiera mondială „This Must Be The Place” lansat la Cannes, cu Sean Penn într-un semi-travesti, un cântăreț de rock, așa cum îl vede un european Paolo Sorrentino, italianul care făcea în 2008 politicul „Il Divo”, un amestec tandru de remușcări și răzbunare, cu o Frances McDormand senzațională și o poveste abracadabrantă, dar atașantă despre vânătoarea de naziști. Un film adus de NewFilms, văzut și plăcut de Maia Morgenstern.

Irina-Margareta Nistor

surse foto:Teatrul Metropolis,this must be the place official website,imdb.com

(345)