Când cineva ne iubeşte…

18 views
0

“Curăță câmpul, ca să aibă loc să aterizeze îngerii” – (Nichita Stanescu)

 Ce facem atunci când cineva, El sau Ea, timid/ă, abia stăpânindu-și emoția fericirii, măcinată încă de teamă unui posibil afront, ne șoptește în grabă, pripit:”Te iubesc!”? Încărcătură emoțională a momentului ne aruncă inițial, fără drept de apel, într-un curent puternic de uimire, perplexitate, secondat periferic de o bucurie abia perceptibilă și deloc înțeleasă. Apoi, la scurt timp, neîncrederea nu întârzie să apară. Suntem tentați mai degrabă să întrebăm:”Ești sigur/a?” atunci când noi înșine iubim acea persoană, sau „€œGlumești?”, atunci când suntem cumva indiferenți față de ea. Nu apreciem curajul destăinuirii sentimentale ale mesagerului Iubirii. Nu încercăm, măcar evaziv, să înțelegem semnificația și profunzimea celor auzite. Momentul e mult prea puternic încărcat emoțional, iar o invazie cognitivă nu poate fi decât un balast.

Iubirea este o putere ce aparține fiecăruia dintre noi, spunea cineva, este un privilegiu al nostru dat prin naștere. Felul în care gândim Iubirea rămâne însă principalul obstacol în descoperirea, primirea și trăirea ei. În cazul Iubirii gândim întotdeauna cu o doză anume de reținere, neîncredere, teamă. La fel ca și Teamă, Iubirea vine , dar uneori și pleacă. Această a€œfinalitate” ne înspăimânta, ne împiedică să vedem miracolul din Iubire. Ne paralizează puterea de a atrage, invoca, păstra Iubirea cuiva, fie și pentru puțin timp.

incredere si iubireUneori suntem atât de siguri că doar noi putem iubi și atât de sceptici, neîncrezători în fervoarea prezenței ei în inima celorlalți! Credem cu tristețe că doar noi dam atât de multă Iubire” și c〜 nu primim în schimb aproape mai nimic”, doar prezența fizică a celui/ celei iubit/iubite. Alteori e și mai grav: trăim sub teroarea gândului că nu merităm să fim iubiți sau că nimeni nu ne poate iubi. Ne credem mici, neînsemnați, aproape inutili. Este cât se poate de firesc să gândim așa deoarece recunoașterea Iubirii, a prezenței sau lipsei ei în inimile noastre este infinit mai ușoară decât în inimă altcuiva. Admitem, cumva reținut, că poate cineva chiar ne iubește, dar undeva în adâncul sufletului, ceva ne tulbură și ne neliniștește. Neîncrederea iese trufașă la suprafața! Știe că am lăsat-o să fie marea câștigatoare și-și arogă cu triumfalism coroniță premiantului. Lucrul cel mai dificil atunci când ni se declară iubire, este nu să răspundem/reacționăm așa cum trebuie, ci să o recunoaștem și să fim recunoscători.

Știm că iubim, dar nu vom ști niciodată că suntem iubiți atât timp cât nu ne întoarcem fața către noi înșine, cât nu ne supunem voluntar unei introspecții severe și oneste pentru a afla răspunsul la întrebările cruciale: cine suntem, ce vrem, care ne sunt limitele sau cât de sus putem și vrem să zburăm. La sfârșitul acestui demers de purificare poate vom afla și alfabetul marelui mister: cum să învățam să primim Iubirea altuia. Avem de parcurs un drum lung și anevoios la capătul căruia vom găsi valoarea corectă a acelui frapant:”Te iubesc!”

Să nu ne refuzăm niciodată șansa de a ne privi atent sufletul și de a ne ascultă tăcuți inimă.

De ce avem nevoie de acest parcurs introspectiv?

Omul, precum Lumea însăși în complexitatea ei, scria P.Evdokimov, este o creație desăvârșită. Însă această desăvârșire inițială suferă o mutație drastică pe parcursul vieții. În copilăria timpurie acumulăm o sumă de pattern-uri traduse în scheme de gândire și comportament, determinante pentru felul nostru ulterior de a simți, gândi, acționa și relaționa cu ceilalți din jur. În adolescentă aceste scheme cognitive sunt completate aleator și întărite, iar în perioadă de maturitate ele devin acel modus operandi, acea dinamică internă a felului în care fiecare dintre noi trăim, conștientizam și simțim viață (Rizo).

Aproape toți ieșim din copilărie răniți mental și emoțional. Fricile, liota de Complexe, Neîncrederea, Evitarea, Cedarea prea facilă etc., sabotorii principali din perioadă noastră de adult, își găsesc începuturile în copilărie. Pentru a-i depăși și elimina avem imperios nevoie să mergem către o desăvârșire conștientă a noastră. Doar așa vom învață să fim noi înșine, cu bunele și relele noastre, să cultivăm cu grijă respectul și încrederea în noi. Acest travaliu intern va face posibilă funcționarea tainică a Iubirii: vom ști cum să iubim și cum să primim Iubirea . Doar cel capabil să iubesca cu o iubire pură va avea puterea să recunoască Iubirea în ochii celuilalt/celeilalte, iar cel ce nu știe cum să recunoască și să primească Iubirea altcuiva, nu se va simți iubit niciodată.

casnicieCum dorim să fie viață noastră și ce vrem de la ea este un alt deziderat în procesul desăvârșirii personale. Ajungem să ne înțelegem și să ne cunoaștem mai bine dacă visam la ceva și luptăm neîntrerupt pentru acest vis. Felul în care gândim despre noi înșine, curajul neabătut de a visă ne alimentează treptat percepția noastră asupra lumii și a vieții în general. Viață poate fi frumoasă doar dacă este privită prin ochii frumuseții.

Reținerea, Frică, Neîncrederea,Suspiciunea, călăii noștri invizibili, cel mai pregnant se manifestă atunci când ne aflăm în față Iubirii. Activăm alarma de parcă ne-am afla într-un pericol de moarte, ne baricadăm inima și trântim cu putere ușa în față celui/celei care ne aduce cu sine cel mai mare și prețios dar ce ni s-ar putea oferi vreodată: Iubirea.

Gândim defectuos și periculos? Da!

Reacționăm prost și deplasat?Sigur că da!

Este nevoie de o schimbare în felul nostru de a gândi? Răspunsul este cât se poate de evident: DA!

Putem vorbi însă la infinit, până la sfârșitul vieții despre necesitatea schimbării acestei gândiri-capcană și tot nu vom află un răspuns-soluție dacă vom neglija o simplă certitudine: în Iubire, singuri, prin propriile noastre puteri cognitive și emoționale,nu vom putea produce niciodată acea benefică schimbare. Misterul ireductibil al Iubirii este acela al desăvârșirii în doi. Fiecare dintre noi trebuie doar să ne pregătim așa cum se cuvine inimă și sufletul, partea cea mai adâncă și mai indescifrabilă din noi (Petru Cretia) pentru a putea fi locuite de vrajă Iubirii. Iar atunci când mesagerul ei ne va bate discret la ușă, să-i deschidem recunoscători că nu ne-a evitat, că am fost aleși și că am fost acceptați pe tărâmul misterelor nebănuite.
_ Ce pot să fac că să te conving că te iubesc? o€“ întreabă El șoptit.
_ Doar să mă iubești, i-a răspuns Ea, aici nu mă pot înșela (Mere, Cuvântare pentru spirit)

A primi Iubirea cuiva este un gest la fel de important că și cel al dăruirii Iubirii. În esența lor tainică sunt de fapt unul și același lucru.

 Galina Turtureanu

(882)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *