Din seria: care pe care, proasta comunicare

25 views
0

”De ce ești supărată?”, se aude el de undeva. Oricum căpățâna nu i se vede, a fost îngropată de vie într-un tabloid crăcănat pe un metru lățime. ”Nu sunt supărată!”, bufnește ea, cu ochii la tabloidul lui cam prea tanga. Așa încep toate supărările domestice, cu ”nu sunt supărată”. Din seria: care pe care, proasta comunicare dialogurile intre cupluri se intampla cam asa:

”Ce-ai pățit?”. ”Nimic”. Acest răspuns e mai frecvent, la nivel național, decât ”Doi covrigi cu sare, vă rog”. Nimeni n-a pățit nimic, dar toată lumea e botoasă, zici că am suferit cu toții mutații genetice.

Există moda enervantă de a afirma că divorțurile – și despărțirile în general – survin din cauza lipsei de comunicare. Până acum vreo doi ani, dacă întrebai pe cineva ce înseamnă asta, ți-ar fi răspuns că probabil s-a rupt firul de la telefon. Dar în zilele noastre, toată lumea face caz de comunicarea în cuplu.

Legenda spune că, în căsnicie, se rupe comunicarea în primul an când nevasta primește de ziua ei niște bani, în locul unui cadou împopoțonat și împamponat. Concluzia ei va fi că soțul nu se mai poate concentra asupra cadourilor romantice și încărcate de simboluri și că n-o mai iubește. Concluzia lui va fi că a mai scăpat de-o grijă.

Când un bărbat nu mai înțelege dialectul tăcerii ostentative a soaței (nu că l-ar fi înțeles vreodată pe de-a-ntregul, că ăsta-i ca alfabetul chinezesc, nimeni nu-l știe pe tot), comunicarea face scurtcircuit. Diferența dintre noi și soții noștri e că, atunci când ei tac, noi credem că au amante. Iar atunci când noi tăcem, ei cred că avem crampe la stomac.

A spus cineva odată că bărbații receptează, nu interpretează. Dacă le spui ”am avut o zi proastă”, ei îți răspund logic: ”Îmi pare rău”. Dacă tu nu pălăvrăgești mai mult pe tema dată, ei trag concluzia că ziua ta a fost proastă din cauza pârlitului de trafic, a unui șef tembel sau a unei prietene care te-a sunat să-ți spună că de data asta coafeza i-a nimerit moțul perfect. Ce mare scofală, el trece zilnic prin semafoare nesincronizate, frizeri proști, șefi și mai proști. Și nu se mai căinează atâta.

Am avut și eu faze în care mă enervam dacă mă întreba iubitul meu ce-am pățit, săream și mârâiam ca un pitbull, ”lasă-mă-n pace”. Mă enervam și dacă nu mă întreba ce-am pățit, deși mă vedea că scot jăratec pe nas. Nu știam ce vreau. Se pare că bărbații simt când femeile habar n-au ce le priește la momentul dat, ăsta e motivul pentru care aleg tăcerea, pe sistemul ”orice furtună trece, dă-o-ncolo, noi să fim sănătoși, să ne terminăm popcornul din castron și meciul din televizor”.

Pe de altă parte, dacă încerci să nu mai comunici doar prin alfabetul tăcerii, dacă vrei să deschizi o discuție profundă ca o sondă de țiței, ai să vezi în fața ta mutra lui disperată, zici că-i agățat la niște perfuzii puse greșit de către o asistentă somnoroasă. A-i spune soțului tău ”trebuie să vorbim ceva serios” e ca și cum i-ai spune ”iubi, s-a terminat berea din frigider și la chioșcul non-stop e închis, paradoxal”. Și că în seara aia joacă Steaua cu Dinamo. Și se transmite la TV.  E un dezastru, îl ai pe conștiință, el nu va putea supraviețui fără Smurd, dacă va trece prin asemenea traumă sinistră.

”Mi-aș dori să comunicăm mai bine, iubitule!” – îi spui într-o seară, la cină. Iar el e foarte receptiv la dorința ta: ai să-l vezi cum sună imediat la compania de telefonie mobilă, să facă rost de un plan mai bun.

Simona Catrina

(3059)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *