Frida Kahlo-Diego Rivera:”Vom jura că vom fi tovarăși, colegi și prieteni pentru totdeauna”

66 views
0

El trecuse deja prin trei căsătorii, ea gustase abia din dulceața primii iubiri. El era un pictor muralist și un activist politic cu vederi pronunțate de stânga foarte cunoscut. Ea era doar o tânără invalida, debutantă în lumea artelor plastice, care “trebuia să se descurce singură” pentru a se întreține financiar.

El era înalt și masiv, ea era slăbuță și scundă. El, Diego Maria de la Conception Juan Nepumuceno Estanislao de Rivera y Barrientos Acosta y Rodriguez (1886-1957) avea 43 de ani atunci când în anul 1929 s-a căsătorit cu ea, Magdalena Carmen Frida Kahlo y Calderon (1907-1954), care avea doar 22 de ani. Vorbim despre năvalnica și mult încercata relație de iubire dintre cei doi reprezentanți de marca ai picturii mexicane Diego Rivera și Frida Kahlo.

Prima întâlnire dintre Kahlo și Rivera a avut loc accidental, în anul 1922, într-o sală de curs de la Școala Națională Preparatorie din Mexico City, una din școlile elitiste din Mexic, unde Frida , alături de cele doar 35 de fete admise la cursurile școlii, se pregătea pentru o carieră de medic.

Reviera avea de executat, la comanda administrației școlii, o pictură murală, un gen de pictură foarte răspândit și solicitat la acea vreme în Mexic. Nu am știut atunci, scria Rivera, că Frida va deveni cel mai important lucru din viața mea. S-au reîntâlnit a două oară în anul 1928 deoarece Frida l-a căutat. Avea nevoie  să-i dea un verdict de apreciere artistică asupra tabloului (un auto-portret) pictat de ea: merită să picteze mai departe sau să-și caute altceva de făcut, mai pe măsură puterilor ei?!

Diego Rivera era în apogeul carierei sale de artist plastic și activist de vază a partidului comunist din Mexic al cărui membru era din 1919. Era răsfățatul sorții: avea bani, faimă, dragostea femeilor și a guvernului politic din acea perioadă. În acel moment Frida trăia momente dure și autentice de supraviețuire, în care lupta se ducea între ea și viață. Dumnezeu, spunea ea aproape de sfârșitul vieții, va trebui să dea seamă de toate aceste dureri prin câte am trecut!

Într-adevăr, viața Fridei a fost un lung șir de suferințe fizice de la naștere până la moarte. S-a născut, se presupune, cu splina bifidă. La 8 ani se imbolnăveşte de poliomelită ceea ce a determinat nedezvoltarea piciorului drept la parametri  normali: piciorul drept era mai scurt decât cel stâng, așa încât Frida a fost nevoită să poarte toată viață fuste lungi și largi pentru a-și masca defectul fizic.  Dar cel mai tragic moment a fost accidentul rutier din 17 septembrie 1925. Frida a forțat parcă  mână sorții: a insistat să alerge și să urce în autobuzul care o ducea spre casă și care pornise deja. La doar câteva străzi autobuzul intră într-o puternică coliziune cu un tramvai. Câțiva pasageri mor. Frida, se pare că e “norocoasă”. Viața  a hotărât să rămână cu ea, dar nu fără a-i aduce chinuri și traume în plus. Coloana fracturată  în 3 locuri, piciorul drept, și așa bolnav, a suferit 11 fracturi grave, laba piciorului fiind zdrobită aproape complet, umăr dislocat, coaste rupte, iar cel mai grav, pelvisul i-a fost străpuns de o bară de fier ce a determinat apariția sindromului Asherman. Kahlo era condamnată să nu poată avea copii niciodată. Această cruzime a vieții față de ea este redată în majoritatea tablourilor sale. Lumea spune că fac parte din curentul suprarealist, scria Frida, dar eu sunt un pictor realist: pictez realitatea mea. 

Se crede că viața ne oferă tot felul de semne pentru a ne ghida pe drumul predestinat nouă, iar atunci când nu suntem suficient de văzători, ne pune în fața unor obstacole pentru a ne forța să ne schimbăm traiectoria vieții. Frida, înainte de tragicul accident, era o admiratoare a artelor plastice, dar nu s-a gândit niciodată să picteze. Primul ei șevalet a fost chiar imensul corset de ipsos în care a fost nevoită să stea peste 9 luni. Oglinda instalată deasupra baldachinului în care a fost condamnată să stea , a ajutat-o pe Frida să picteze primul tablou pe care , peste câtva timp, în 1928, i l-a prezentat lui Diego Rivera. Era un autoportret. Mă pictez așa de mult pe mine, spunea ea deoarece sunt lucrul pe care-l cunosc cel mai bine. Dintre cele aproape 143 de tablouri ale ei, 55  sunt autoporterete. Diego a fost uimit de stilul în care picta Frida (“Ea a sfărâmat toate tabu-urile impuse corpului și sexualității feminine”, scria el peste ani de zile), dar și de felul ei de a fi: deschisă, veselă, fără inhibiții și admiratoare a reformelor sociale a guvernului mexican, cu vădită tentă de stânga. Va iniția chiar mișcarea feministă din Mexic.

Aşa cum a forțat norocul și a urcat în autobuzul blestemat, așa a insistat să rămână în relația tumultoasă, greu de suportat cu Diego. În viața mea am suferit 2 traume, spunea ea, accidentul cu autobuzul și întâlnirea cu tine, tovarășe Rivera. Dar de departe întâlnirea cu tine a fost catastrofa cea mai mare. Prima lor căsătorie s-a produs în 1929. Căsătorie, divorț, căsătorie: acestea sunt punctele cardinale din relația Rivera-Kahlo unite neîndoios cu o iubire sinceră a ambilor. Dragostea lor nu a scăzut niciodată din intensitate, doar a fost pusă la încercare.

-Din punct de vedere fiziologic, sunt incapabil de fidelitate sexuală, i-a spus el la prima lor întâlnire intimă.

-Pentru mine contează mai mult loialitatea decât fidelitatea, i-a răspuns ea, poate sperând că va fi pentru el acea unică femeie căreia nu poți să-i fii decât fidel.

Infidelitățile lui Rivera și-au cerut drepturile la scurt timp de la căsătorie. Nu a însemnat nimic, spunea el de fiecare data. Kahlo, le trecea cu vederea, dar nu se lăsa umilită: ea însăși se dedă unui lung șir de aventuri amoroase, bisexualitatea ei fiind bine cunoscută. Nu a trecut însă cu vederea infidelitatea lui Rivera cu proria ei soră, Cristina. Loialitatea la care spera Frida din partea lui Diego a fost zdrobită.

S-au despărțit, iar peste câtva timp , în anul 1938, divorțează. Și totuși, Diego a rămas întotdeauna pentru Kahlo “copilul ei cel mare” . În tabloul “Dragostea îmbrățișează Universul” acest sentiment unic de iubire pe care i l-a purtat Frida lui Diego este foarte prezent. Într-un final ea a înțeles că Diego Rivera nu poate fi soțul nimănui, dar poate fi cel mai bun și loial prieten.  Era și el pentru ea, așa cum ea era pentru el cel mai bun lucru pe care îl puteau avea.

Tot ceea ce văd ochii mei, tot ceea ce ating cu mine însumi, de la orice distanță ar fi, este Diego. Prin aceste declarații Frida a dat de înțeles că dacă pentru ea Mexicul reprezenta părintele ei, atunci Diego era tot restul lumii. Se iubeau unul pe altul așa cum erau. Se recăsătoresc în decembrie 1940 când Frida suportase deja numeroase operații ale coloanei vertrebrale. Corsetul de ipsos fusese înlocuit cu tije de fier, iar cangrena de la piciorul drept a făcut să i se amputeze de urgență degetele. Urăsc acest trup, spunea ea, vreau să fie ars atunci când voi muri: destul am stat culcată. Picta în continuare durerea, suferința  și supărarea ei. Avusese doar câte o expoziție în SUA și Franța și încă nici una în Mexic. Visul de a organiza o expoziție a ei în propria-i țară s-a împlinit în 1953, la care Frida a participat culcată în baldachinul ei blestemat. Îi fusese amputat  piciorul drept şi mai suferise 7 operații la coloană. Diego era mereu alături și poate că această prezența tandră a și oprit-o pe Kahlo de la sinucidere. Voi mai aștepta, scria ea în jurnal în 1954, Diego mă oprește de la sinucidere doarece crede că-mi va fi dor de el. Mai aveam un pic. Se presupune că s-a sinucis cu o supradoza de analgezice. Dar atunci cum se explică scrierea ei de pe ultimul tablou “Viva la Vida”? Să fie o împăcare a ei cu viața?

În 13 iulie 1954 Frida Kahlo moare. Diagnostic: embolism pulmonar. Diego i-a îndeplinit dorința: corpul ei a fost incinerat, iar cenușa a păstrat-o într-un vas care avea imprimat pe el față Fridei. A păstrat cenușa lângă patul sau din Casă Albastră, din Mexico City unde și-au trăit cei mai frumoși ani de dragoste. În 27 noiembrie 1957, Diego Rivera moare în atelierul său de insuficiență cardiacă.

Iubirea celor doi urma să-și găsească liniștea.

Galina Turtureanu

(1297)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *