Intre doua luni…de pe cer: Pe 1 august, pe un cer cu un Crai Nou, care te îndemna să-ți amintești că trebuie să atingi un strop de aur de fruntea ta ca să-ți meargă bine, a început maratonul Festivalul de Film Istoric de la Râșnov.
Vorba celor de la trupa Byron: „Nae a dat motor”, Nae Caranfil, cu „Closer to the Moon”/ „Mai 
aproape de Lună”, iar formația căreia i-a scris cândva un musical, ce n-a apucat să se joace, i-a interpretat, melancolic: „Songul pușcăriașului (De cealaltă parte a zidului)” (racord cu căderea Zidului Berlinului, dar și un omagiu celui care a străjuit, ocrotind, decada din mijlocul verii: seniorul Corneliu Coposu.
Și asta după ce cu câteva ore mai înainte rectorul de la Cluj, prof. Ioan-Aurel Pop, ne-a încântat cu o prelegere despre spiritualitatea românească între Occidentul Latin și Orientul Bizantin, în care parcă am asistat la un curs ținut de însuși Voltaire.
A doua zi am ratat-o. Ce-i drept că văzusem și „Panglica albă” și ultraclasicul ”Iluzia cea mare” precum și pelicula turnată în România, deși franceză, „Crăciun fericit”, ori genialul aclamat la Berlinală anul acesta „The Grand Budapest Hotel”, ori „Une promesse”, arătat de UniFrance încă din ianuarie, când l-am selecționat pe loc. Am șters-o la Sinaia via Bușteni.
În orașul vacanțelor din copilărie, am redescoperit fostul hotel al BTT-ului (proiectat ca lucrare de diplomă de un arhitect ajuns de mult la New York) și devenit între timp Alexandros, cu o cramă numai bună de decor de film, în care găseai gem Halep (doar Simona e și cetățean de onoare al locului), murături în care toate partidele erau scrise cu litere decupate din țelină, ca să nu se mai certe între ele, vinuri rare și lichior de frăguțe, ca la Vama bucovineană, la „Aristoteles”.
În curte, la Casa Memorială a lui Cezar Petrescu se ținea un concurs de epigrame, iar cu o zi înainte se deschisese în fosta școală a orașului, o expoziție a caricaturistului Costel Pătrășcan intitulată 
„Negru pe alb/ 117 desene color” (cu care de altfel la Sinaia aveam să fac o prezentare despre umorul la români). Până a ajunge în orașul regal, am trecut prin Cumpătu (căruia un benzinar era convins că-i spune „Scumpătu”, iar de Enescu nici că auzise). Până la urmă am dat de aleea care ducea la Vila Luminiș, splendid recondiționată și în care ai impresia că retrăiești momente de mare intensitate creator-muzicală, alături de marele nostru muzician.
A urmat Cazinoul, unde se petrecea „Film 4 Fun”, un Festival după chipul și asemănarea celei care l-a imaginat: Laura Baron: viu și plin de umor., la care și copiii au fost încântați, și adulții, care au urmărit filme cu nesaț și o expoziție de afișe de altădată, dar și de fotografii de la Cannes, semnate de recentul mire hollywoodian Cristian Radu Nema.
După o noapte la Hotelul de lux New Montana, am ajuns rapid la București: „La Conac”, la un botez al unei fetițe cu ochi albaștri, Daria Ruxandra, pe marginea unei piscine împodobite cu jucării frumoase din pluș, disney-ene și coronițe din flori de câmp. Și ca să nu uităm și s-o învățăm să-i placă să citească, am căpătat cu toții câte o felină mică, pe post de semn de carte.
Și uite așa m-am întors la Rem’s, o pensiune în care răsfățul e atât de mare, încât te odihnești într-o săptămână, cât pentru un an întreg. Ai și patrupezi care să-ți țină de urât: Rolex, un dulău mare și cumsecade, veșnic pofticios (deși n-are voie și asta se precizează până și în lista pe care o găsește fiecare în cameră) și două mâțe: Mica și Margareta.
Dimineața, începe cu un mic dejun mai ceva ca la Tiffany, cu o cafea bună și o dulceață de afine de pădure, ce pare făcută din diamante negre. Dar să ne întoarcem în sală, la cinematograful Amza Pellea, unde am văzut „Calul de luptă” al lui Steven Spielberg, între alții cu Emily Watson, în rolul mamei extrem de severe, pe care am regăsit-o și în distribuția peliculei din închidere: „Hoțul de cărți”. Laurențiu Damian, profesorul și regizorul ne-a vorbit despre faptele istorice de la idee la film, despre cine-ochi și omul cu aparatul de filmat. Sergiu Celac, Alexandru Grumaz și Mihai Croitor au încercat să țeasă o pânză a evenimentelor dramatice din Piața Tiananmen, totul fiind ilustrat și în imagini, un documentar american despre ceea ce nu se știa și a fost de curând dat publicității, desecretizat, precum și povestea misterioasă a „Omului din fața tancului”. (Pentru că tot a fost de față Sergiu Celac, între altele și fostul interpret al lui Nicolae Ceaușescu, în mult-comentata vizită la Regina Angliei, am vrut să profit de ocazie și să-l întreb ce s-a discutat în caleașcă, dacă tot se punea întrebarea în filmul regizat de Stere Gulea, după romanul lui Dan Lungu: „Sunt o babă comunistă”. Am aflat că nimic, pentru că secretarul general nu știa să facă o simplă conversație, ceea ce englezii numesc small-talk și oricum protocolul nu permitea nicio adresare).
Mai spre prânz, un documentar „În spatele cortinei” despre oroarea închisorilor comuniste și bestialii torționari (și asta înainte să-l incrimineze în sfârșit pe Ficior). Bogdan Mustață e curajosul regizor și 
Alin Mureșan e cel care a susținut sesiunea de Q& A. Cu ocazia asta am aflat că unul dintre finanțatori e un cântăreț dintr-o trupă celebră, care a cântat și pe la Anonimul: Robin and the Backstabbers. Jos pălăria! Și să nu uit de cursanți, din România și Basarabia, dintre care un băiat cu barbă tuciurie și privire intensă, Emilian, a pus cele mai interesante întrebări, adesea anticipându-le pe ale mele, ceea ce m-a făcut să cred că Festivalul va face istorie, în continuare, cu asemenea generații brici. În „7 zile la București” Marcela Feraru ne-a reamintit de prezența lui Bernard Kouchner, pe vremea când încă nu era ministru și venise în România cu Médicins Sans Frontières, în zilele Revoluției.
Seara, târziu în noapte, în Cetate, proiecție cu „Nunta în Basarabia” a lui Nap Toader. Decisesem să rămân doar 5 minute. Îl văzusem de nenumărate ori. În România și peste Ocean. Și totuși, cu tot frigul, am rămas până la capăt. Constantin Take Florescu, unchiul din scenariu, e de vină! Pe 6 august a început seria din „Adio, tovarăși” un documentar strălucit, Germania, Franța, Finlanda, în care i-am regăsit pe Sergiu Celac, diplomatul și la propriu și la figurat și pe Paul Cozighian, cu amintiri de pe vremea când era student.
Desertul de la miezul nopții (după papanașii Maricicăi) a fost „Saving Mister Banks”, cu rapel la Mary Poppins, urmărit din scaunele de regizor, marca Vodafone. Joi, am văzut cum s-a construit și cum a căzut, în sfârșit, Zidul Berlinului, cum era cu războiul binoclurilor și încercările de evadare de la Est la Vest, cu balonul, barca sau prin tunele. Sever Voinescu ni l-a descris, fermecător, pe Ronald Reagan, omul căruia îi datorăm în mare parte libertatea.
O franțuzoaică măritată cu un râșnovean Marie Thomas Penette ne-a arătat, în imagini, ce se întâmplă în Rwanda, Iulian Fota, Sorin Ducaru și Dan Dungaciu (pe care l-am descoperit fascinată) ne-au explicat ce înseamnă sfârșitul vacanței și noua ordine internațională, ca mai apoi, seara, după o ploaie nedorită, să sfârșim, în loc de Cetate, în cinematograf pentru un unic experiment de (re)construire a coloanei sonore a filmului „Tabu”, semnat în 1931 de Murnau (despre care a scris o carte Tudor Caranfil, care s-a născut în 1931), realizat de Foley’Ala uluitoare prin sincronicitatea cu imaginea și varietatea de instrumente dintre cele mai rare (interpreți- creatori: Alin Zăbrăuțeanu, Marian „Rufi” Cîtu, Alexandra Andrieș șu Radu Rădescu, cel care m-a ispitit acum 3 ani cu Râșnovul) .
Apropo de coincidențe, Murnau a murit într-un accident de mașină, înainte să apuce premiera acestei pelicule, iar cu o zi înainte Valentina Vătămanu, ne-a proiectat documentarul său, produs de Virgil Mărgineanu : „Te iubesc, Ion și Doina” despre cuplul Aldea Teodorovici. Pentru că una dintre temele lui 2014 a fost sfertul de veac din ’89 încoace, s-au proiectat două titluri cult despre perioada de dinainte „Good-bye Lenin” și „Barbara”. Ion Caramitru a venit încântător cu „Rezistența prin cultură” și spiciul său londonez despre teatrul românesc, dincolo de Cortina de Fier, „U-mor” de Mihai Pârcălabu despre Divertis Grup (printre intervievați magistralul C.T.P.), și o mărturie în direct a lui Ioan Gyuri Pascu.
O prezentare tulburătoare a fost a disidentului Radu Filipescu, cu un film de la lansarea cărții despre el, scrisă de o nemțoaică, publicată inițial la Universal Dalsi (o ocazie de a o revedea pe Maria Marian, dar și pe poliglota de la cinematecă, dr.Mathilde Kofflen) prezența sa venea în pandant cu „Război pe calea undelor” a lui Alexandru Solomon și prelegerea lui Liviu Tofan despre Radio Europa Liberă. Despre enigma lui decembrie : „Piepturi goale și buzunare pline” de Corneliu Mihalache a mai descurcat un pic ițele . Vineri, un medalion despre Olimpiada de la Los Angeles, din 1984, prefațat de o animație a lui Gopo și povestit charismatic de Ivan Patzaichin (lotci erau și în „Tabu”, chiar dacă le zicea pirogi!).
În ultima zi, „Lawrence al Arabiei”, ca să ne întoarcem spre cei 100 de ani de la Primul Război Mondial, fără a o uita pe Regina Maria și al său Balcic iubit, filmat cu dragoste de Corina Tudose, Dan Romeo și Luiza Barcan, documentare despre Roșia Montană și în încheiere, pe lună plină, cu adevărat „Closer to the Moon”, pentru că era mai aproape ca niciodată de Pământ, britanicul „The Flamenco Thief” a încercat să „Shoot the Moon”, noroc că în englezește „Shoot” e cu două sensuri, de împușcare și turnare…pe film . Și așa cum se cuvine, la fiecare întâlnire ce aduce atâta bucurie celor veniți în vacanță sau râșnovenilor, o listă a unei echipe devenite o familie, vreme de 10 zile: Liviu, Nicu, Mihai, Voichița, Sorin, Bogdan, Adi, Radu, Daniel, Irina Dana, Remus,Maricica, Ionela, Lenuța și cel mai mic Andrei.
Irina –Margareta Nistor
Corespondent de… Festival
(597)
