Nigeria – sărăcie, corupție, petrol (III)

384 views
0

Armata şi forţele de ordine nu sunt în stare să apere cetăţenii de  fărădelegi din motive de indeferenţă, dar şi din cauza corupţiei. Corupţia este atât de mare, încât apar situaţii absurde, unde forţele de ordine – pentru sume „modice”- permit trecerea grupărilor extremiste prin punctele de control (foarte dese în Nigeria), pentru a se răfui între ele sau cu populaţia din varii motive. Aceste puncte de control au ca scop descoperirea, oprirea şi dezarmarea grupărilor extremiste şi criminale de tot felul.

Nigeria este monoeconomie, petrochimia este industria „rege” în stat, dar, cu toate acestea, chiar dacă 90% din exporturi sunt hidrocarburi şi 80% din PIB este obţinut din valorificarea acestora, în jur de 10% din producţia zilnică de barili de petrol este sifonată de către „antreprenorii” locali. Fenomenul ia amploare şi tot mai multe companii petroliere se plâng de acest fapt. Delta Nigerului, pe lângă grupări paramilitare de tot soiul, este plină de instalaţii ilegle şi rudimentare de rafinare a petrolului. De fapt este clar că miza acelor luptători, până la urmă, tot petrolul este. „Rafinăriile” sunt instalaţii construite în mocirlă unde petrolul sifonat din ţevi de înaltă presiune este transformat în benzină care se vinde pe piaţa internă sau se exportă în ţările vecine. Unii „antreprenori” sunt atât de bine organizaţi încât îşi permit să exporte cantităţi industriale de petrol.

Nu de puţine ori au loc accidente. Acum câţiva ani 200 de persoane au ars de vii când a avut loc o explozie la o conductă Shell. Chiar dacă peste tot sunt atenţionări, chiar dacă majoritatea conductelor transportă petrolul la peste 100 de atmosfere, presiune mult mai mult decât suficientă pentru a reteza un om în jumătate, oamenii, împinşi de foame sau de sete de profit tot timpul „înţeapă” conductele. De multe ori poliţia care e trimisă să-i aresteze pe cei care se ocupă de asta le oferă protecţie şi închid ochii la acţiunile compatrioţilor.

Cert este că delta a suferit enorm şi suprafeţe întinse sunt contaminate cu petrol, ecosisteme întregi au fost ditruse şi desişurile de mangrove, atât de bogate în vieţuitoare odinioare sunt acum nişte locuri dezolante, negre de petrol scurs şi lipsite de viaţă.

Nigeria de foarte puţin timp a devenit cel mai mare producător de filme din lume, Nollywood cum i se mai zice. Peste 1200 de filme turnate în 2012, datorită preţului tot mai scăzut la tehnologiile de filmare şi editare video. Un film nigerian are un buget de maxim 15.000 USD, iar temele predilecte sunt, dragostea, prostituţia, vrăjitoria şi corupţia. Încasările de pe urma acestor producţii se ridică la cel puţin 200 mil USD pe an.

Lagosul nu este numai cel mai mare oraş din Nigeria, ci este şi cel mai mare megapolis din „Africa Neagră”. În urma prăbuşirii serviciilor comunitare fiecare supravieţuieşte cum poate în „jungla urbană”, unde privatizările s-au făcut haotic şi toate întreprinderile distribuitoare de apă sau curent au fost privatizate în feluri necunoscute şi în consecinţă suferă din plin de lipsa calităţii şi fluxului constant de servicii către populaţie. Oraşul este supra-aglomerat, hoţii şi bandiţii constant îi atacă pe cei care se plimbă în taxiurile lovite şi clar aflate în afara oricărei inspecţii tehnice. Poliţia şi alte forţe de ordine îşi fac apariţia pentru a lua mită sau pentru a alunga cu forţa sutele de mici vânzători care-şi oferă bunurile şoferilor aflaţi în trafic. Trafic care oricum mai mult stă decât rulează.

Străzile din Lagos se umplu la propriu de autovehicole încă de la orele 4 dimineaţa, când traficul este infernal. De multe ori au loc ambuteiaje monstru din cauza participanţilor la trafic. Aceştia se plictisesc să aştepte în coloană şi intră pe contrasens, acaparând astfel toate benzile, fapt regăsit şi din sensul opus. Transportul public se află şi el în aceiaşi situaţie. Sunt prezente pe străzi un soi de „ricşe” de tip indian, maşini taxi şi autobuze, dar toate sunt private, pentru că transport public oferit de administraţie nu există. Preţul unei călătorii se negociază, autobuzele în mare parte nu au geamuri şi nici uşi, iar pentru ca oamenii să nu cadă la curbe sunt sudate nişte bare metalice cam la înalţimea unui brâu de om. Există şi maxi-taxi, de asemenea fără uşi. „Taxatorul” serveşte pe post de uşă, el se ţine cu mâinile de acoperiş şi se fixează cu picioarele pe trepte, încasând bani şi urlând destinaţia maşinii încontinuu.

Nu demult autorităţile locale au anunţat arestarea conducerii companiei Barewa Pharmaceuticals Ltd., companie care producea şi comercializa soluţia antinevralgică destinată copiilor pentru durerile provocate de creşterea dinţilor, numită My Pikin. Din datele oficiale 84 de copii au murit după ce le-a fost administrat preparatul, pentru că acesta avea o concentraţie absolut ridicată de dietilenglicol, folosit de obicei în producţia de antigel. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu proprietarii companiei.

Pe de altă parte, membrii Boko Haram au omorât 12 medici care se ocupau de vaccinarea copiilor din nord împotriva poliomelitei, o boală considerată a fi eradicată în restul lumii şi care afectează măduva osoasă în special a copiilor pe care-i transformă în invalizi pentru tot restul vieţii.

familie-nigeriaCopiii nu duc deloc o viaţă uşoară în Nigeria, pe lângă faptul că pe mulţi dintre ei părinţii nu-şi permit să-i trimită la şcoală, de cele multe ori nu au nici măcar cu ce să-i hrănească. Foarte des aceştia devin victima traficanţilor de carne vie, organe, abuzurilor sexuale, violenţelor în familie şi pe stradă. În ultimul timp, pe fondul unei creşteri a activităţii religioase în ţară, copii au fost omorâţi, fiind acuzaţi de vrăjitorie. Au fost raportate destul de multe cazuri pentru ca fenomenul să devină alarmant. În condiţiile în care bisericile se înmulţesc, multe fiind chiar foarte prolifice în a-şi atrage „clienţii” prin sloganuri precum: „Credinţa va arde Sărăcia”, sau „Cei care se roagă cu ardoare se vor îmbogăţi”, dar şi pe fondul unei educaţii tot mai slabe, foarte mulţi nigerieni se orientează către biserică. Nu este un fapt rău şi nu intru în polemici pe această temă, doar că atunci când, pentru a-şi atrage enoriaşi, un pastor acuză copii de vrăjitorie, putem să zicem că lucrurile au scăpat de sub control. A fi acuzat de vrăjitorie nu ar fi un lucru îngrozitor la noi, să zicem. Acolo, insă, da, din moment ce o sesiune completă de exorcizare costă în jur de 60 de dolari, de multe ori acesta fiind venitul unei familii pe un an de zile. Adiţonal, când pastorul susţine că răul nu a plecat din copil şi că mai este necesar un numar de sedinţe, de multe ori părinţii preferă să folosească metode mai „laice”, cum ar fi băile în soda caustică, acidul sulfuric pe post de „sirop de exorcizare”, arsul pe rug pentru purificare, sau hrănitul cu ciment pentru „întărirea credinţei”… Astfel se scapă lejer de încă o gură de hrănit. În ultimii 10 ani se estimează că în jur de 15.000 de copii au fost acuzaţi de vrăjitorie şi cel puţin 1.000 dintre ei au fost omorâţi.

Forţele de ordine folosesc tortura pentru a obţine confesiuni şi declaraţii, iar acestea, obţinute prin chinuri, sunt luate în considerare de către judecători – contrar normelor de drept internaţional. Permanent apar ştiri sau zvonuri despre oameni care au fost bătuţi, torturaţi sau chiar violaţi de poliţie în timpul controalelor de rutină, pentru că nu au avut suficienţi bani sau pentru că au refuzat să dea mită. În 2012 se presupune că în jur de 270 de persoane au fost pur şi simplu omorâte de poliţie în urma unor controale de rutină sau doar pentru că refuzaseră să dea mită.

În 2008 un grup al forţelor de ordine a făcut o incursiune într-o mică localitate unde au omorât fără discrimnare, bărbaţi, femei, bătrâni şi chiar copii; au incendiat maşini şi case pe motiv că cineva din acea comunitate ar fi omorât un poliţist. Şeful acelui „grup al forţelor de ordine”, adjunctul comisarului regiunii, a fost pur şi simplu mutat la un alt departament de poliţie şi nu a fost deschisă nici o anchetă.

Închisorile nigeriene sunt pline până la refuz şi sunt, probabil, unele dintre cele mai de demut închisori. În primul rând, cei închişi nu au dreptul să primească vizite din exterior, niciodată, pentru a nu „distruge disciplina”. Sunt închişi în camere supra-aglomerate, fără paturi sau apă curentă. Nu sunt medicamente şi mâncarea se primeşte foarte rar şi de calitate mai mult decât îndoielnică. Au fost semnalate de multe ori cazuri în care şi copii de 12 ani au fost închişi împreună cu adulţi.

Dar, cu toate acestea, în Nigeria există şi o clasă de mijloc, care nu-şi permite maşini scumpe, iahturi şi case de vacanţă cu paznici înarmaţi (nu, aceea este elita ţării), dar care este totuşi în formare şi funcţionează ca o speranţă a ţării în normalitate şi ca reducere a prăpastiei dintre săraci şi bogaţi. Un reprezentant al clasei de mijloc nigeriene totuşi nu se pate lăuda cu cine ştie ce. Acesta are un salariu în jur de 485-565 USD pe lună, în condiţiile în care un meniu la KFC este în jur de 20 de USD. Dar cam 55% dintre reprezentanţii clasei medii au maşină şi se străduiesc să le ofere copiilor o educaţie cât mai bună pentru ca aceştia să-şi facă un rost în viaţă, de preferinţă în afara ţării.

Speranţa este slabă, mai ales dacă luăm în considerare creştrea accelerată a populaţiei, lipsa de interes a autorităţilor pentru dezvoltarea învăţământului şi a agriculturii pentru a hrăni populaţia în creştere. Generaţiile din urmă, crescute fără educaţie nu vor reuşi să-şi facă un viitor şi e probabil să ia arma în mână, mai ales că este posibil să aibă motive în foarte scurt timp: Boko-Haram a devenit ilegală şi există şansa unei scindări a nordului de sud după model Sudanez. Şi totul pentru că puterea politică se află în nord, unde nu există nimic în afară de o foarte întinsă savană şi o tradiţie militaristă veche şi pentru că sudul este contribuitor la „bunăstarea” întregii ţări prin extracţia de petrol.

În încheiere vă rog să trageţi concluziile bazate pe motto-ul naţional : „Unitate şi Credinţă, Pace şi Progres”şi voi adăuga cuvintele rostite de către o însoţitoare de bord, care printre multele ei călătorii a ajuns şi în Lagos, unde, a trecut peste toate atenţionările colegilor şi a ieşit să vadă oraşul împreună cu nişte localnici. Domnişoara relatează că oamenii acolo par destul de agresivi până le zâmbeşti, apoi devin şi ei mai calzi şi mai primitori. Dacă un nigerian îţi spune că-i eşti prieten, chiar crede asta, dar Dumnezeu să te ferească să-i devii duşman. În Nigeria totul e să ştii unde să mergi, cu cine să mergi şi ce locuri să eviţi, fie ele în oraşe, fie în nordul ţării, ocolit de majoritatea celor din sud.

Nicolae Lupu

(1529)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *