Divortat de sotia sa, Erica (Jennifer Connelly), care intre timp s-a recasatorit cu un tip tanar si aratos, cunoscutul romancier Bill Borgens (Greg Kinnear) refuza sa-si ascunda sentimentele pe care inca le mai are fata de aceasta. Alaturi de copiii sai, romanticul adolescent, Rusty (Nat Wolff) si nonconformista, Samantha (Lily Collins), scriitorul se retrage si-si plange de mila intr-o casa situata pe malul marii. Dupa ce intampina un adevarat blocaj al scrisului, acesta incearca sa le ofere tot sprijinul sau tinerilor, pentru a-si trai propria viata, sa experimenteze si sa-i urmeze pasiunea. Pe parcursul unui singur an protagonistii filmului intampina tot felul de dificultati legate de complexitatea vietii, a psihicului uman si a nelinistii sufletesti, ajungand in cele din urma sa se descopere atat pe ei, cat si pe cei din jur si sa  inteleaga lumea asa cum e ea in realitate.

E unul dintre acele filme care-ti pune sufletul pe loc repaus, oprindu-l din drumul sau spre cele mai nebanuite trepte ale existentei, dincolo de bine si de rau, dincolo de crud si de bland. Dragostea e cel mai bun medicament al tuturor bolilor lumesti. Te vrei iubit, te simti iubit, dar uneori ti-e teama chiar doar sa te gandesti ca asta te face fericit. De unde pleaca, oare, toata aceasta frica? Gandul la neplacerile provocate de necunoscut pune stapanire pe tine, simtindu-te incatusat de propria viata, in propriul trup, ramas fara speranta, fara puterea de a invinge teama. Daca iubesti e obligatorie prezenta suferintei? Vei putea sa te bucuri si tu putin de durerea ce te paste? Sau vrei sa-ti transformi prezentul in suferinta, crezand ca astfel vei scapa de ea pe viitor? Din pacate nu poti alege singur. El o iubeste, insa ea, de frica suferintei si a dezamagirii, refuza sa se increada in dragostea lui si sa-i ofere inima pe tava. Sunt atat de multe greseli pe care le facem fara sa constientizam asta. Unii invatam din ele, unii nu le descoperim la timp iar altii nu le considera ca atare. Dar sunt si ceilalti. Ceilalti care nu pot trai fara ele. Suntem mai putin importanti decat boabele de nisip de pe fundul oceanului, dar asta nu ne impiedica sa ne simtim unici. Suntem pretutindeni si suntem nicaieri. Traim pentru a fi si suntem pentru a trai. Tocmai de asta nu renuntam niciodata la fericirea noastra, chiar daca va fi doar de moment, chiar daca ne va aduce o si mai amara suferinta in sufletul deja ranit.

Raymond Carver este prozatorul preferat al personajulul principal din acest film. Undeva spre final, acesta tine un discurs, cu prilejul lansarii primei carti a ficei sale, citand dintr-o carte de povestiri intitulata Despre ce vorbim  cand vorbim despre iubire, si spune: Puteam sa-mi aud inima cum bate. Puteam sa aud cum bat inimile tuturor. Puteam sa aud galagia umana pe care o faceam stand acolo.



Niciunul dintre noi nu s-a miscat. Nici macar cand camera s-a scufundat in intuneric. Ceea ce e si scrisul – sa asculti acea inima cum bate, si cand o auzim, e datoria noastra s-o descifram cat de bine putem. Singuratatea nu e o solutie sa scapi de suferinta. Nu traim vesnic. Tocmai de aceea nu putem lasa timpul sa ne fure bucuria de a trai. Iubirea i-a redat increderea in sine, increderea ca nu o poate pierde niciodata, si nici macar pe ea. Si pentru ca speranta si dorinta l-a facut sa o redescopere, acum isi poate auzi inima, o poate auzi pe a tuturor, chiar daca in camera nu s-a lasat inca intunericul. Prin Stuck in Love ne vom aminti cum e sa fi prins in mrejele dragostei si implicit ale suferintei, sa nu-ti pierzi nici o clipa speranta si increderea in tine si in ceea ce simti, sa poti transforma tu durerea in fericire, sa nu te lasi invins de frica suferintei. De ce sa ne chinuim sa complicam ceva ce poate fi atat de simplu uneori, de ce sa ne mintim?

 Violeta Marinescu

(320)