Anul 1883 ,20 august.

În acea zi călduroasă de sfârșit de vară, într-un adăpost insalubru pentru săraci din Seymour, Franța o anume moașă pe nume Gabrielle ajută o biată femeie să aducă pe lume un copil. Viitoarea mamă, croitoareasă, Jeanne Devolle și tatăl, negustorul ambulant, permanent gonit de săracie, Albert Chanel parcă au fost luați pe nepregătite de venirea celui de-al 2-lea copil al lor. Nu știau ce nume ar putea să poarte acea ființă plăpândă, o altă gură de hrănit, o fetiță, care urma, credeau ei, să aibă aceeași soartă plină de chinuri și neajunsuri ca mulți alți copii sărmani ai Franței din acea vreme. Moașa Gabrielle s-a îndurat și i-a oferit numele ei. În certificatul de naștere al fetiței familiei Chanel funcționarii adăpostului au trecut în grabă numele Gabrielle Jeanne Chasnel. Chasnel? Evident acel “s” era o greșeală, doar o literă în plus.

Viața, debutată cu o  scriere incorectă a numelui de familie, părea să-i fi predestinat acelui copil sărman întotdeauna ceva în plus: o soartă amară, ternă, aruncată în anonimat. Doar că acea fetiță nu a fost de acord cu planurile vieții, a sfidat-o prin visul ei nestrămutat de a fi altfel decât ceilalți. Vorbim despre cea care a fost femeia definitorie a timpului în care a trăit, cea a cărui nume a dat naștere nu doar unui brand, a unui nou curent în moda vestimentară, ci a creat un adevărat stil de viață: Gabrielle (Coco) Chanel.

„Nu-ți pierde timpul bătând într-un perete sperând că îl vei transforma într-o ușă”, scria mai târziu Chanel.

Ambiția, perseverența, hotărârea, dar mai presus de orice, visul de a fi unică, de neînlocuit, au purtat-o pe Chanel de la cele mai joase trepte ale existenței umane până la apogeul gloriei și bogăției. Primul lucru pe care l-a schimbat, sau mai bine spus, corectat a fost numele greșit trecut în certificatul de naștere: Chasnel a devenit Chanel.

Mai mult, vechiul certificat, precum și alte documente care ar fi atestat săracia și originile sociale de jos ale viitorului designer, au dispărut pur și simplu. Născută într-un adăpost pentru săraci, la 11 ani, după moartea mamei sale, lăsată împreună cu celelete surori și frați ai săi (2 surori și 3 frați) de către tatăl său, disperat că nu-și poate hrăni copiii, în custodia Bisericii catolice Abbaye, angajată mai târziu ca asistent pentru vânzări de lenjerie intimă, apoi ca dansatoare și cântăreață în cafenele, sunt doar câteva amintiri dureroase pe care Chanel și le-a amputat pur și simplu din memorie.

Chanel niciodată nu a vrut să-și amintească și să vorbească despre anii copilăriei sale. Luată în contextul istoric al societății franceze din acea perioadă, începutul sec.XX, decizia lui Chanel de a-și ascunde originile umile este de înțeles: proveniența ei din păturile sociale de jos nu i-au permis niciodată, chiar și în anii ei de glorie și bogății fabuloase, să fie acceptată ca egală, în straturile superioare, aristocratice ale elitei franceze. Chanel acceptă cu durere acea nedreptate stânjenitoare, iar crezul său că “Exista destule ducese în lume, dar o singură Coco Chanel” au transformat-o dintr-o fată săracă și singură într-o femeie puternică, bogată, curtată de crema societății pariziene, de actori, artiști, pictori și regizori celebri ai timpului. Picasso, Apollinaire, Andre Breton, Henri Matisse, Serghei Diaghielev, Renoir, Stanislavsky sunt doar câteva nume celebre a căror traseu existențial a fost punctat de prezența fenomenului Chanel.

 De ce Coco?

Numele  Coco, mai curând un apelativ, Chanel l-a primit de la obișnuiții cafenelei Rotond (1901) în care lucra cu verișoara sa și unde cântau cântecele “Qui a vu Coco?” și “Ko Ko Ri Ko”. Coco este versiunea prescurtată a cuvântului francez “cocotte” ceea ce înseamna “femeie întreținută”. Nume predestinat sau o oportunitate de a a-ți face din nume un destin?

Coco Chanel nu a fost soția legitimă a nimănui, dar, la fel de adevărat e ca toată viața ei s-a ferit să fie “femeie întreținută”. Despre Coco Chanel s-au vehiculat zvonuri care mai de care mai șocante: amanta “căsătoritului” Salvador Dali, a compozitorului Igor Stravinscky, a ducelui de Westminster și a altor multor personalități importante din acea vreme, consumatoare avidă de droguri, bisexuală, colaboratoare cu regimul nazist în cel de-al II-lea război mondial, concubinaj cu un spion nazist (Hans Grinther von Dincklage) etc.

Cert rămâne faptul că accesul lui Coco în lumea societății de vârf a Franței s-a făcut prin intermediul baronului Etienne Balsan, un industriaș extrem de bogat a cărui amantă recunoscută a devenit în anul 1904.

Într-unul din castelele lui Balsan, Coco și-a realizat visul de a confecționa  pălării pentru doamnele din înalta societate și de designer vestimentar. Aici , în anul 1909, Coco l-a cunoscut pe prietenul baronului, tânărul, șarmantul și irezistibilul industriaș englez Arthur (“Boy”) Capel. Întâlnirea dintre cei doi a fost acea rarisimă unire tainică dintre două jumătăți rătăcite prin lume și care în final și-au găsit perechea.

Pentru Coco întâlnirea cu Capel a însemnat mai mult decât marea iubire: inteligența și șarmul tânărului și ambițiosului englez au influențat plenar stilul de haine abordat de Coco în anii următori. Multe elemente din vestimentația masculină au fost adoptate de către Coco în designul hainelor sale clasice pentru femei. Amprenta masculină este prezentă mai ales în acel stil de rochii , tip tricou lung, ce pot fi purtate pe timp mai răcoros și care au îndepărtat de pe piață incomodele rochii cu corset.

Averea mea, scria mai târziu Coco Chanel, este făcută pe baza acelui tricou larg și vechi al lui Artur, pe care l-am îmbrăcat în Deauville deoarece… era frig.

Iubit, izvor de inspirație, susținător financiar Capel sau “Boy”, așa cum l-a supranumit Coco, a fost totul pentru ea.  Dintre toți iubiții pe care i-am avut, recunoștea mai târziu Chanel, Capel a fost singura mea dragoste adevărată. Dragostea era reciprocă, consemnează istoricul Daniel Hainaut, poate și din simplul motiv că atât Chanel cât și Capel au trebuit să lupte din greu pentru a fi acceptați de către înalta societate, iar tot ce au obținut în viață , au obținut prin forțe proprii. Din momentul întâlnirii și până la tragicul accident de mașină din 1919 în care Capel își pierde viața, relația dintre cei doi a fost o fină și puternică țesătură de iubire, prietenie, întâlniri tainice și corespondență neîntreruptă. Încadrarea căpitanului  Capel în Armata engleză din Primul Război Mondial nu a influențat cu nimic iubirea dintre ei.

 Din nou, bariera statutului social a aruncat-o pe Coco într-un fel de nepotrivire a unei căsătorii dintre ea și aristocratul englez. În acele timpuri iubirea nu era suficientă pentru a te căsători cu ființa dragă. Capel, devenit între timp mare magnat industrial, s-a angajat în 1918 într-o căsătorie aranjată cu tânăra văduvă de razboi, aristocrata Diane Lister. De această căsătorie depindea direct accesul lui Capel în industria cărbunelui a cărei proporții luase amploare. Fiecare epocă istorică iși are raționamentele ei în ceea ce privește dragostea, iar căsătoria aranjată, de interes, cu un partener de același rang, făcea parte din conjunctura socială  (nu financiară) a începutului de secol XX.

“Coco” și “Boy” nu și-au pus niciodată problema despărțirii. Ambii au acceptat existența unei relații “de condamnat” , continuând să se întâlnească , să-și scrie. Mai mult, la un moment dat Capel plănuia să cumpere o casă special pentru ei doi. În dimineața zilei de 22 decembrie 1919, o superbă mașină Rolls Royce rula cu viteză pe drumul de țară RD –N7 din zona Puget-sur-Argens. La o mică curbă, roata din față, de pe partea dreaptă a automobilului explodează ,iar aceasta intră cu viteză într-un șanț de pe marginea drumului. Arthur Capel, aflat la volan, este declarat mort. El se grăbea la întâlnirea cu Coco Chanel cu care urma să sărbătorească Craciunul. Coco ajunge prea târziu la locul tragicului accident pentru a-și vedea iubitul. Automobilul distrus și esarfa albă de mătase, pe care Coco i-a dăruit-o lui Capel ceva timp în urmă și care rămăsese agățată de ramura unui copac era tot ce o mai  aștepta. Durerea pierderii celui drag o reține să participe  la înmormântarea acestuia în Frejus, dar nu o împiedică să-i înalțe mai târziu un momument la locul accidentului. Coco se resemnează creând din nou și din nou haine, genți, parfumuri …

O singură creație din acea perioadă de fulminant succes rămâne însă dovada vie a durerii ei: LBD (The Little Black Dress). Rochia neagră,de o croială simplă a devenit un articol aproape de neînlocuit în garderoba unei femei care iși dorește simplitatea, eleganță și un plus de mister adus  de șiragul de perle albe ce-și impune obligatoriu prezența.

Să fie oare “micuța rochie neagră”, asistată subtil de perlele albe, metamorfoza acelui Rolls Royce negru al lui Capel și a eșarfei sale albe de mătase?! Greu de spus, ușor de bănuit.

Coco Chanel, născută cu 87 de ani în urmă ,într-un adăpost pentru săraci, moare, singură, într-o dimineață de duminică (10.01.1971) în luxosul ei apartament din hotelul Ritz din Paris. Visul ei de a fi “altfel decât ceilalți” a fost realizat , iar viața nu a avut nici o șansă să i se opună.

Galina Turtureanu

(10779)