Doamnele scenei și ecranului

views
0

Pe 13 iunie, la exact 10 ani de la lansarea regală, la propriu, la Institutul Francez din București aflându-se Majestățile lor Regele Mihai și Regina Ana atunci când Editura Humanitas tipărea în românește prima ediție cărții lui Gabriel Badea Păun: „Carmen Sylva – Uimitoarea Regină Elisabeta a României”,  la Mall-ul Liberty, în direct de la Teatrul Național din Londra a putut fi urmărit spectacolul senzațional „Audiența”, la Light Cinema.

E vorba despre o piesă semnată de Peter Morgan, cel care a scris scenariul multiplu oscarizatului și premiatului, pe toate continentele, „The Queen” în regia lui Stephen Frears, cu aceeași magnifică Helen Mirren. De data aceasta punerea în scenă îi aparține Stephen Daldry, cel care pentru cinema este sinonim cu marile reușite: „Billy Elliot” (2000), „Orele” (2002), „The Reader”/„Cititorul” (2008) și recentul „Extrem de tare și incredibil de aproape”.

Subiectul este unul mai mult decât incitant, Regina Angliei, actuala Elisabeta a II-a, împreună cu prim-miniștrii săi, pe care i-a primit (și o face în continuare) în fiecare marți, vreme de 20 de minute, într-o audiență mai mult sau mai puțin oficială. Spectacolul preluat în direct, a beneficiat și de un interviu cu autorul, care a mărturisit că dialogurile sunt inventate pornind, însă, de la biografii oficiali ai Suveranei. Sigur că am fi fost curioși să aflăm părerea protagonistei, dar se pare că n-a fost la vreo reprezentație, cel puțin oficial, iar în privința prim-miniștrilor, puțini mai sunt în viață, iar textul este adaptat întâmplărilor, recenta variantă cuprinzând și funeraliile lui Margaret Tatcher și schimbarea Papei.

O adevărată magie o constituie faptul că, Helen Mirren reușește cu o viteză amețitoare, să se schimbe de la o scenă la alta în doar câteva secunde, ba mai mult, trecând cu ușurința unei actrițe de geniu de la 25 la 75 de ani, cât ai clipi. Costumele sunt uluitoare, bijuteriile în ton cu moda distinsă a Reginei, nu lipsesc perlele și broșele… Pantofii n-au niciodată tocuri prea înalte, fapt pentru care Helen Mirren declara, cu umor, că îi este foarte recunoscătoare. Două dintre întrevederi rămân memorabile: firește cea cu Margaret Thatcher (interpretată de Haydn Gwynne, care face față cu brio comparațiilor, inevitabile, cu Meryl Streep) și cea cu Harold Wilson (Richard McCabe) venit dintr-un mediu foarte simplu, firește laburist inițial, ulterior înnobilat și spre finalul vieții total schimbat și rafinat. Baroana (pentru că așa cum am aflat, trăgând cu urechea, fără să vreau la proiecția extraordinarului documentar despre Emil Racoviță „Exploratorul”, acesta este termenul corect, cum sublinia, pe bună dreptate, o profesoară din Cluj că o calchiere a termenului baroneasă, duce spre o conotație peiorativă, gen croitoreasă, bucătăreasă, spălătoreasă…), deși e foarte categorică și chiar ușor arogantă, reușește s-o cucerească pe Regină cu inteligența sa! Și când te gândești că între ele nu erau decât 6 luni, Margaret fiind mai mare! Dialogul pe parcursul celor două ore de vis este un ping-pong de replici spuse, scrise și regizate cu mare, mare măiestrie. Tabloul final e o imagine virtuală în care barierele de timp dispar și Elisabeta a II-a e înconjurată de toți cei care de fapt dau tonul în Regat.

Cum știm bine că de fapt o americancă a dus la schimbarea succesiunii la Tronul Marii Britanii, mă voi opri și la tulburătoarea și tulburata „Zelda”, scriitoarea, soția lui F. Scott Fitzgerald, (căruia i se mai spunea și Scotch, firește de la băutura cu multe grade), pe care o aduce pe scenă reînviind-o, la Teatrul Foarte Mic într-un spectacol de o oră și jumătate, Ioana Pavelescu, în regia Lianei Ceterchi și costumele, chiar de Marele Gatsby (scris în doi ani), semnate de Maria Marinescu (fiica protagonistei). Intensitatea jocului te face să te simți la rândul tău într-un ospiciu din care n-ai scăpare, ba și incendiul de la final tinde să pară realitate. Un tren care se aude la un moment dat pare o aluzie fină la rolul Ioanei din „Anna Karenina”, montat cândva la  Teatrul Național bucureștean de Alice Barb. Întreaga seară care e o călătorie în timp, spre anii nebuni și un destin deopotrivă, îndeamnă la o revizionare a peliculei lui Woody Allen „Midnight in Paris”, de care ți se face dor și unde Zelda era Allison Pill, pe care, mai apoi, new-yorkezul a luat-o și în „Din dragoste pentru Roma”.

Câte vieți descoperite într-o după amiază plină de farmec!

Irina –Margareta Nistor 

(388)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Your email address will not be published. Required fields are marked *