Femeile se cred de pe Venus, barbatii nu se mai simt de pe Marte (IV)

0

– Frumoasele compromisuri  –

„Stiu  ca trebuie sa accept si compromisuri”,spun venusienele, cu o unda de dezamagire in glas. „Stiu ca e normal  sa fac  si compromisuri”, spun , cu picioarele pe pamânt, martienii.

Si pentru ele si pentru ei  compromis e asociat cu o pierdere. O pierdere legata de abandonarea sperantei unei  povesti perfecte (pentru ele), sau de limitarea libertatii de a cuceri (pentru ei).

Compromis e un cuvant frumos. Atunci cand revine la sensul sau de baza: a promite impreuna.

cuplu Promisiunile se fac pentru un viitor deschis. Nu poti promite ca nu o sa te schimbi.  Or el, martianul, tocmai asta spera: ca ea, venusiana, va ramane neschimbata, asa cum era atunci cand ii spunea ca el e tot ce si-a dorit.

Cand ea, venusiana, spunea asta, sigur ca vedea ca el, martianul, e cam mic si cam verde, dar spera ca, pentru ca o iubeste se va da de trei ori peste cap si va intra in scenariul ei care ajungea destul de repede la „si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Cam asta ar fi deosebirea principala la capitolul mijloace magice pentru fericirea in cuplu intre venusiene si martieni: ei incearca in mod repetat sa gaseasca fata care nu se schimba, ele asteapta prea mult timp marea schimbare.

El vrea sa opreasca, faustic, timpul ea vrea sa il grabeasca. Prezentul ii incurca pe amandoi. Pentru ca nu se potriveste nici cu trecutul vazut de pe Marte, nici cu viitorul zarit de pe Venus. Daca ar accepta prezentul ca singurul timp real, ar putea sa vada ca toti suntem in relatii care sunt, in diverse feluri, „nepotrivite”.

Mitul alegerii perechii potrivite e doar un mit (stiti, acela cu merele care au fost taiate in doua si se cauta prin lume). Adevarul e ca si in cele mai fericite relatii exista multe arii de nepotrivire. Una dintre artele  prin care pot fi fericit in nepotrivire e arta compromisului. A compromisului frumos.

Doua sunt preconditiile pentru a ajunge intr-o pozitie favorabila pentru a face promisiuni comune: empatia si o buna gestionare a conflictelor.

Empatia e capacitatea de a vedea lumea din papucii celuilalt. Nu inseamna a simti impreuna cu celalalt (asta se numeste simpatie sau compasiune), ci a intelege ce simte celalalt. Nu e ceva ce unii au (celebra „intuitie feminina” in care cred venusienele) si altii nu (martienii sunt descrisi ca lipsiti de empatie de venusiene, iar unii dintre ei chiar ajung sa creada asta). Empatia se invata.

Exista  5 arii in care se poate exersa  empatia:

  1. Respect si  incredere (Îl respect. Mă respectă. Îmi povesteşte despre preocupările lui. Crede în mine.)
  2. Placere si destindere (Ne putem distra împreună.Ne plăcem.Nu e nevoie să-mi pun masca. Ne simţim bine împreună.)
  3. Deschidere si comunicare(Sunt deschisa faţă de el. Discutăm.Îi înţeleg punctul de vedere chiar şi atunci când nu sunt de acord cu el.Îmi ascultă păsurile.)
  4. Acceptare si intelegere (Nu trebuie să fiu perfecta în relaţia cu el. Nu trebuie să fie perfect în prezenţa mea. Mă va ierta dacă voi greşi cu ceva. Îl iert când greşeşte faţă de mine)
  5. Pretuire si colaborare(Îl preocupă persoana mea şi ceea ce gândesc eu. Îmi preţuieşte opiniile. Nu mă va ignora atunci când vrea să întreprindă ceva. Îmi cere sfatul.)

E adevarat ca educatia martiana face foarte dificila comunicarea intelegerii empatice (nu e suficient sa inteleg cum se vede lumea din papucii tai, mai trebuie sa-ti spun si tie ce am inteles), pentru ca presupune si exprimarea unei emotii asociate. E la fel de adevarat ca venusiana ajunge adesea la acelasi rezultat (negativ) pe o cale diferita: nu deschide gura pentru ca se asteapta ca martianul sa „ghiceasca” ce-si doreste; orice este mai putin decat o „intelegere din priviri” i se pare dezamagitor.

Exercitiile de empatie va pot ajuta sa definiti un inceput de proiect comun. Pana la parafarea unui compromis mai aveti de rezolvat o problema: cum gestionati conflictele.

Prima idee de care trebuie sa scapati e ca solutia ar fi evitarea conflictelor. Bine, la inceput, in faza de indragostire, ideea e si mai radicala: noi nu vom avea conflicte, pentru ca suntem facuti unul pentru altul. Apoi incep sa apara si le negam (sunt doar ”neintelegeri”, „accidente”, „prostii”). Cand nu le mai putem nega, nutrim speranta ca vom gasi pana la urma metoda de a scapa pentru totdeauna de ele. Dar nu. Conflictele sunt inevitabile pentru ca suntem deosebiti si , asa cum am mai zis, „nepotriviti”.

„Nu stiu cum poti sa fii atat de calm cand eu iti vorbesc de lucruri atat de importante!” zice venusiana. Martianul nu e calm, ci retinut: isi retine emotiile pentru ca asa a fost invatat si nu intelege de ce nu le invata nimeni si pe venusiene acelasi lucru. Si, desi emotiile sale au o presiune care va arunca in aer capacul din clipa in clipa, martianul nu pune la indoiala ideea ca daca amandoi si-ar pastra calmul nu ar exista conflicte. De fapt, „calmul” lui s-a trensformat deja in bosumflare…

Cand facem o promisiune comuna (=compromis), ca sa fie realizabila e bine sa avem in minte ce am aflat despre lumea celuilalt prin empatie, sa ne acceptam si sa ne pretuim diferentele si sa fim pregatiti cu reguli functionale de gestionare a conflictelor care vor aparea inevitabil ca urmare a acestor diferente. Iar arta compromisului e o arta pamanteana.

De fapt, povestea cu venusienele si martienii a fost scrisa cand asa-zisele trasaturi „feminine” si „masculine” se amestecasera deja foarte mult. A fost o poveste scrisa de un barbat (John Gray – Men Are from Mars, Women Are from Venus), dar citita si, in buna masura, crezuta mai ales de femei. In masura in care ii pot reprezenta pe barbati, eu v-as spune ca barbatilor le e din ce in ce mai putin clar rolul lor in povestile „feminine”. Eu nu ma mai simt de pe Marte, desi am crescut pe acolo.

Femeile se cred de pe Venus, barbatii nu se mai simt de pe Marte.

Dan Ghenea, psihiatru

(1688)

About author

RaLix

"Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani."Einstein

Comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *