Sunt clipe când toate le am…

Tăcute, duioase psihoze-
Frumoase poveşti ca visuri de roze…

Zicea Bacovia cu o nostalgie mustacioasa în vremea în care nu stia ca toti avem psihozele noastre. Concurenta, jobul sau lipsa lui, amprenta stresului si-a anilor, dezamagirile, acadelele de fericire care se consuma repede- toate ne aduc macar o data în viață ,temeri si idei obsedante.

Nu sunt chiar „femeia tipica“ ce urmeaza traseul cu care ne-a obisnuit societatea. Nu vreau sa mă mărit, nu vreau copiii care sa-mi poarte sofisticatul ADN  si n-am o familie numeroasa . In plus îmi cunosc vreo 4 rude. Am mai aflat de alte 8 pe cand aveam profil de facebook cu numele real. Teoretic nu sunt în masura sa trag concluzii despre relatiile intrafamiliale.

Practic……

Traseul vietii sociale , îl parcurgem oarecum în allegro ca-ntr-o sonata care duce spre batranete. Daca am sti ca o mierlim la 40 de ani poate că viziunile despre viata s-ar schimba radical.

Si cel mai protuberant supliciu ar fi sa aflam cum si  unde îmbatranim.

Exista în toate relatiile o fisura care se produce cu reflexul spastic al societatii. Cand mai avem spiritualul cordon ombilical si facem primele achizitii , în sensul ca stim diferenta dintre tata, caca si vaca, ne iubim parintii  neconditionat. La pubertate  ei devin deodata sau pe rand insuportabili: îi deranjeaza mizeria, delasarea, dezordinea, lenea si vor sa ne puna la punct. Coplesiti de hormoni, în adolescenta   ni se pare  ca prin luneta altora, parintii par mai cool si facem comparatii. Iar cand întalnim un Iubi  care ne face viata mai mlăstinoasa gasim interventiile parintilor la fel de binevenite ca herpesul țuguiat sus pe buze cand noi suntem sus pe toc.

La maturitate  îi vizităm mai rar ,  nu locuim cu ei deoarece  ne prăfuiesc intimitatea si mai aduc în bagaj 2-3 mileuri . Si cu cat descoperim ca  în proportie de 50 % le copiem defectele cu atat ne declaram mai diferiti. Cand ne roaga sa le activam optiunile cu 3000 de minute incluse si 100 de sms-uri le sugeram pe-alea mai ieftine, cu 4 euro.

Exista modalitati uimitoare de-a arăta ca-ti iubesti parintii.

Un amic mai extravagant  i-a renovat maică-sii bucataria folosindu-si ultimele doua salarii spre disperarea nevestei care spera sa plece în concediu la Mombasa si nu la Moneasa. Normal ca mămicuța a fost extaziata, pana ce-a vazut în bucataria mult iubita gresia neagra antracit-Pasado. Camera mortuara a lui Kefren, arătată  la Teleenciclopedia  era mai luminoasă.

De necaz  maicuta nascatoare s-a pompat cu antidepresive  si statea toata ziua în fereastra uitandu-se cum cresc cartofii. Nu gatea, nu spăla, nu cuvânta.

Ca sa-i repare nervii si ciorba de ardei anticipată, băiatul mamei a mai investit înca pe-atat în corpuri de iluminat iar nevasta s-a mutat acasa la parintii  ei, sa uite de Mombasa si de bucataria lu soacra-sa.

Dincolo de elanul fecioresc al unora se aplica  la frecvente batraneti  „ ce-i mai bine pentru tine si mai comod pentru mine“.

O cunostinta si-a transportat mamica reumatica într-un „stabiliment de odihna“ , dotat cu un lac mare -la capatul caruia numai Hades  astepta.

Nepotii erau marisori, aduceau prieteni în casa iar mamaia  ce-i spalase la fund ani ce par ca veacuri, era acum suficient de ramolita încat sa-i faca de rusine . Intr-o zi femeia de 82 de ani uitase pisica închisa în pivnita  si pe cand au gasit felina, semana cu bufnita europeana: ochii bulbucati, în loc de  blana parea ca are pene. Urechile erau mai mici si-si întorcea capul într-o parte si-n alta de parca era trasă cu cheia.

Ca urmare, au dus mâța la veterinar  si pe mamaie la  stabilimentul  în care niste necunoscuti o ridicau de trei ori pe zi ca s-o aseze într-o curte pe scaun.

Răzmerita vietii ne face sa ignoram faptul  că buni sau nebuni, la orice varsta, parintii sunt acele entitati care ne-au adus pe lumea asta în care nu am cerut sa venim. Ei ne-au fost dati noua si noi-lor. Drumul nu exista fara calator .

Daca plecati de la premisa ca am o familie perfecta ati putea crede c-am scris acest articol îmboldita de credinta naiva ca toti parintii îsi iubesc si-si respecta copii, ca-i îndrumă catre bine si catre frumos.

„Iata, sunt clipe cand toate le am …
Viata se duce-n sir de cuvinte „ (Bacovia, In Fericire)

Pentru clipele binecuvantate în care le-ai avut pe toate-chiar daca au fost putine- instinctul de a-ti respecta  parintii imperfecti, simpli, nestiutori de carte, bolnavi, agasanti sau darnici si devotati nu poate fi o favoare pentru ei. Ci o onoare pentru tine.

Hapi. Riverwoman

(1960)