Prieteniile din  adolescență sunt si mai greu de potrivit pe-un calapod. Sugrumate, deportate, exilate – putine  trec proba anilor si-a rămanerii împreuna.

Pe Ely o stiam de vreo 15 ani. Am băut primele pahare de  Caponne împreuna cantând  „When the boys come into town“ ,am dansat amandoua pe o scenă înainte s-ajungă Cristina Rus la concert .Ne minteam reciproc  părinții , mergeam în excursii si viata era roz ca un plămân neafumat.

Cand a venit din Italia a saptea oara, trecusem de  etapa  în care suspinam săptămanal  așteptând iesirea în club. Intelegeam  ca iluminata sintagmă „traieste-ti viata“ nu înseamna sa flirtezi ametita de Martini cu cel mai interesant  tip . Si nici sa te lasi condusa acasa de cretinu care si-a cumparat BMW ca sa circule cu 220 pe autostrada Nasaud-Spermezeu.

Ely m-a pupat în vant pe amandoi obrajii, si-a aranjat ochelarii cu rame Gucci , a sorbit suc de morcov  cât sa acceadă la cateva miligrame de vitamina si m-a întrebat ce fusta e aia de pe mine si cu ce ma îmbrac diseară . I-am spus ca fusta e de la Promod  si-a scos un „aha“ ca la dentist cand nu  te aspiră bine  si-ti ajunge apa  în gât.

Seara mă îmbrăcam în trening , n-aveam de gând sa ies. Era toamna si-mi cărasem acasa la iubit numai treningul, niste blugi si vreo doua plăsute  cu lenjerie sa n-o sperii pe maica-sa. Cardiopata cu acte de la institutul inimii, atasata de fiu-so si de Gaviota din Cafea cu parfum de femeie  , sociopata în rest.

Ely voia  sa iesim în club ca pe vremea în care eram Fecioare la mamele noastre . Si evident fără iubit ca doar „nu te ține în lesa“ .

S-a suparat pe mine si m-am suparat pe ea dupa ce ne-am mai revazut de doua ori ,  doua șanse-  doua eșecuri.

Iubitul „nu mi se potrivea deloc“ si „nu era genul meu“.Culmea, era si nebun pe deasupra, nu dădea lesa aia nimanui desi nu scria Gucci pe ea. Ma plimba prin Europe si Africi dar nu mă lăsa sa ma destrăbălez noaptea în cluburi . Urât din partea lui!

Despartirea mea de Ely s-a produs oarecum fortat , ca o cezariana . Vechi si noi asteptari  n-au mai putut fi cusute laolalta si-am sangerat amandouă până a murit ceea ce fusese odinioara o prietenie frumoasă.

Si de Mia îmi e dor din cand în când desi probabil că n-o sa mai vorbim vreodată.

Era o fata atat de frumoasa, dulce , sincera  si atenta încat n-aveam cum sa nu o îndrăgesc. Avea un iubit atat de brutal, de urat si de inferior încat n-aveam cum sa nu îl trimit la dracu cel putin o dată pe luna, protejata de oareșce motive superioare,  datorită cărora individul nu îmi putea da în cap cu o lopată.

Mia n-avea prietene, doar cateva cunostinte , era nesigura pe ea , o năluca eleganta  înconjurata de fantome urâte si primitive.Iubitul viitor sot ucidea în ea fiecare rază  si ea venea la mine în noptile sau diminetile în care fusese umilita. Si vorbeam orice dar poate ca vobeam codat pentru ca ea si-a lepadat lumea frumoasa si l-a ales pe el. Au fugit amandoi ca într-o poveste slută, abandonand tot: el nimicul pe care îl avea si ea iubirea de care era înconjurata, scoala,familia si pisica siameza.Pe mine.  N-am mai vorbit de atunci.

Majoritatea prieteniilor se pierd natural si nu din vina părților. Unii oameni stau în viata noastra exact cat e nevoie  sa învătam pe propria piele  renuntarea. Altii ne reflectă ca o oglinda si cand nu ne place imaginea, o schimbăm. Si cu cativa  ne putem identifica de-a lungul vietii. Acestia raman cei mai buni prieteni.

 Hapi.Riverwoman

(2208)