De departe insa relatia de iubire si prietenie dintre Virginia Woolf si Vita Sackville-West este cel mai intens exploatata. Este adevarat ca in jurnalele sale Virginia Stephen, devenita dupa casatorie Woolf, recunostea ca „numai femeile ii starneau imaginatia” fara, asa cum specifica cercetatoarea Louse DeSalvo, a-si declara lesbianitatea.

Si totusi Virginia a ales sa se casatoreasca cu un barbat: Leonard Woolf. Scriitor, eseist, membru activ al Partidului Laburist din Anglia, editor, autor al unui numar impresionant de articole pe teme economice si politice de o vadita orientare de stanga si care au stat la baza textelor Ligii Natiunilor, Leonard Woolf este vazut in primul rand ca sot al Virginiei Woolf.

Strachey Lytton, un prieten comun al lui Leonard si al Virginiei, a caror prietenie a inceput odata cu fondarea Grupului Bloomsbury, el insusi indragostit de tanara Virginia, ii scria in anul 1909 lui Leonard, pe atunci functionar public in Ceylon:

In anul 1909 Leonard si Virginia urmau sa se intalneasca din nou. Prima data s-au vazut in anul 1900, cand Virginia i-a facut o vizita fratelui sau Thoby care invata la Trinity College. Thoby si Leonard erau buni camarazi. Vestimentatia Virginiei, rochie lunga, stransa in talie, palarie cu boruri largi si umbreluta de soare toate de culoare alba, in stil fidel victorian l-au impresionat pe Leonard. „Arati mai victoriana decat oricare domnisoara din acea epoca!”, ii spuse fara ocolisuri Leonard, student la Universitatea Cambridge. Virginia, daca e sa o parafrazam pe ea insasi, era „aproape prea eleganta”. Dar cum altfel ar fi putut sa se comporte si imbrace o tanara crescuta si scolita de un tata, renumit critic literar, eseist, biograf si de o mama aristocrata „pur sange”?

Atmosfera victoriana si spartana  in acelas timp in care a crescut Virginia si sora sa Vanessa au marcat atat viata cotidiana a scriitoarei cat si stilul ei literar. Inteligenta sclipitoare a Virginiei a fost insa cea care l-a fascinat pe Leonard. Atractia fizica sau emotionala a lipsit atat din partea lui Leonard cat si din partea Virginiei. „Grija lui pentru mine aproape ca ma copleseste”, scria ea intr-o scrisoare catre Violet Dickinson. Intr-adevar, ce putea vedea o aristocrata, o erudita, o tanara care si-a consumat energia erotica aproape in exclusivitate cu femei si, nu in ultimul rand, o fiinta incercata de ganduri antisemite, atat de frecvente in societatea engleza a acelor timpuri, la un evreu sarac, „evreul fara niciun banut”, cum l-a supranumit Virginia pe Leonard, care se afla mereu intr-un antagonism al trairilor feroce de negare a etniei sale si, concomitent, de mandrie ca fiu al „poporului cartii”?

Virginia nu doar ca nu era indragostita de Leonard ci nu simtea fata de el nicio minima atractie fizica. „Asa cum ti-am mai spus, nu simt mai mult decat o stanca atunci cand ma saruti”, ii scria ea lui Leonard. Atractia intelectuala a fost cea care i-a adus pe Leonard si Virginia intr-o relatie de casatorie in care sotul era admiratorul si sustinatorul talentului literar incontestabil al sotiei, iar sotia, a carei viata se consuma in a trai „evadand in imaginar” si in „a scrie”, aprecia cu adanca consideratie efortul lui de a avea grija de ea. S-au casatorit in anul 1912.

–Ce fericita sunt: eu si cu Leonard! – scria ea in jurnalul sau.

Inainte de a-i fi primul cititor, inainte de a-i fi primul critic – „Aceasta carte este o capodopera!” sau „O carte uimitor de bine scrisa, fara nicio filosofie a vietii” ii spunea el dupa ce Virginia ii inmana vreun manuscris de-al ei – , Leonard era omul care avea grija de starea sanatatii ei. Poate prea multa grija!

Leonard Woolf a fost fascinat de inteligenta si talentul literar al Virginiei atunci cand frecventau impreuna Grupul Bloomsbury, dar habar nu avea de labilitatea psihica a acesteia. Nu stia ca moartea mamei, June Prinsep Stephen si a surorii sale vitrege, Laura, a adus-o pe Virginia de numai 13 ani, in pragul nebuniei, ca moartea tatalui, Leslie Stephen, in 1904, i-a provocat tinerei un serios colaps emotional in urma caruia a fost internata in spital. Mai mult, Leonard nu stia ca Virginia si sora sa Vanessa au fost in copilarie abuzate sexual de cei doi frati vitregi ai lor: George si Gerald Duckworth. Multi biografi pun pe seama acestui abuz frigiditatea in relatia cu Leonard si atractia Virginiei fata de femei.

A fost o casatorie asexuata, scrie Stanford Patrick Rosenbaum, bazata pe o afectiune profunda si de durata.

Mariajul lor a inceput cu o prelungita calatorie in Franta, Spania si Italia, calatorie in timpul careia proaspatul sot si-a dat seama ca Virginia traieste o viscerala desconsiderare a oricarei apropieri fizice cu un barbat (Leonard a descris-o pe Virginia ca fiind frigida in romanul sau The Wise Virgins)  si cu … o infidelitate conjugala a lui Leonard. Violenta crizei nervoase prin care a trecut Virginia la aflarea tradarii din partea sotului si tentativa ei de suicid (1914) in urma careia sanatatea Virginiei devenea de la un an la altul tot mai precara, l-au socat pe Leonard. Internarea intr-un azil, apoi supravegherea stricta la domiciliu de catre o multime de doctori, precum si retragerea cu traiul la tara (Rodmell, Sussex. Monks House), departe de zgomotoasa Londra, unde au si infiintat, in salonul casei unde locuiau, editura Hogarth Press, asa a inteles Leonard sa aiba grija de Virginia. Leonard traia cu amenintarea mortii Virginiei si incerca sa o protejeze, asa cum ii spunea adesea, de „daunele ireparabile pe care ti le-ai produce singura, lasandu-te prada vocilor, starilor, dispozitiilor si migrenelor”. Pentru Virginia, terorizata constant de migrene, a inceput perioada sufocanta a unei supravegheri stricte din partea tuturor: sot, medici, sora, prieteni, personalul din casa.

Intr-o casnicie, intre oamenii care traiesc zi de zi in aceeasi casa, mediteaza Virginia Woolf prin personajul sau Doamna Dalloway, trebuie sa existe un dram de libertate, un dram de independenta … Virginia insa era total dependenta de Leonard, iar aceasta stare de lucruri au inceput sa o sufoce.

Incepand cu anul 1922, Virginia devine tot mai deprimata, mintea ii era permanent agasata si „ademenita de ideea mortii”. Cu totii putem muri era pentru Virginia nu doar o idee pentru un nou roman, ci un crez si o metoda a ei de a se impaca cu moartea. Leonard stia ca mintea Virginiei nu este doar „un gol peste care este pusa o placa de piatra” asa cum scria Virginia in jurnalul sau, ci un loc unde prezenta mortii este mai dorita decat prezenta vietii.

Calatorii prin Franta si Viena sau plimbari prelungite pe campurile si padurile din Rodmell Sussex, lecturi, corectari, discutii in doi sau cu cei cativa rari invitati in casa lor, Monks House, era partea frumoasa a vietii cuplului Woolf. Migrenele si tentativele de suicid ale Virginiei, oboseala cronica a lui Leonard, animozitatile cu personalul din casa era partea cea intunecata. Virginia „detesta duritatea batranetii”, deoarece o simtea apropiindu-se, dar mai mult ca orice detesta si ii era frica de neputinta de a avea idei si de a scrie. Depresiile sau migrenele devenite deja „obisnuite” ii storceau tot mai mult mintea. Ca scriitoare, scria ea in 1937, mai sunt capabila sa scriu 2 carti. Anii 30’ au fost pentru Virginia Woolf un melanj de „apogeu literar” si „provocari repetate ale mortii”, iar Leonard era acela care stia ca fara el Virginia putea fi mai aproape ca oricand de sinucidere.

Anii 40’, inceputul razboiului, Virginia scria: ”In strafundul mintii mele, firele sunt inca strans legate”. Munca istovitoare in editura si teroarea permanenta a grijii pentru viata Virginiei au accentuat starea depresiva a lui Leonard, care suferea de ani buni de aceasta boala. Si el avea ganduri suicidale. Planificau sa se sinucida impreuna. „Leonard spune ca are destula benzina in garaj pentru a ne putea sinucide in caz ca Hitler ar castiga razboiul…”, scria Virginia in jurnalul sau in data de 13 mai 1940. Doar ca viata continua, cu toata „imensitatea” si „micimea” ei.

In 28 martie 1941 Virginia Woolf i-a refuzat vietii dreptul de a mai fi.

„Dragul meu. Sunt sigura ca imi pierd din nou mintile. Cred ca nu voi mai putea trece peste aceste momente si ca nu-mi voi mai reveni de data asta…. Asa ca fac acum cel mai bun lucru in situatia asta…” In acea zi de martie râul Ouse era parca mai furios ca in alte dati. I-a fost usor sa duca trupul Virginiei infasurat intr-un palton in buzunarele caruia erau indesate pietroaie.

„Nu cred ca doi oameni puteau fi mai fericiti decat am fost noi”. Scrisoarea de adio a Virginiei catre Leonard nu este o scrisoare de dragoste ci una de recunostinta pentru grija lui nemarginita pentru ea, iar sinuciderea ei pare a fi un dar de eliberare adus lui. „Stiu ca iti irosesc viata si ca fara mine ai putea sa muncesti si ca o vei face”. Si Leonard a muncit: si-a scris biografia in 5 volume, a publicat numeroase editoriale si articole, a continuat munca la editura sa, Hogarth Press.

Leonard Woolf a locuit pana la moarte sa ,14.08.1969, in aceiasi casa din Rodmell, Monks House. Relatia cu Trekkie Parsons, ilustratoare de carti, mai tanara decat Woolf cu 20 de ani si sotia unui militar din Royal Air Force a fost o prelungire tihnita a vietii amoroase a lui Leonard fara Virginia.

Galina Turtureanu

(1325)