Anamaria
„Toţi oamenii îşi pot depăşi condiţia şi pot dobândi succesul, dacă sunt pasionaţi şi dedicaţi cauzei lor.” — Nelson Mandela
Ralix the others. Discover Yourself
Există filme și preparate complexe care mi-au plăcut odată, dar de care nu vreau să mai aud. De exemplu, Titanicul va rămâne un mit al lui Di Caprio însă eu nu mă voi mai scufunda cu el, plângând. Fardul de pleoape cu sclipici. Cu sclipici din acela care cade și pe obraji, pentru care folosești încă un strat de pudră să-l dai la o parte, pe acela știu că nu-l voi mai pensula deasupra genelor lungi. Rujurile mov înspre negru, conturul vizibil și aspru al buzelor, sprâncenele desenate cu creionul negru. Acestora le-am spus demult adio. Lor și vârstei de 20 de ani.
Însă am câteva preferințe care au rămas în top în ultimii… să spunem 3 ani. Așadar le iau cu mine oriunde merg pentru simplul fapt că îmi dau o stare de bine iar dacă eu sunt bine. Omul cu al sau card raman in siguranta.
Astăzi puteți alege între un luciu de buze simplu, organic, cu miros discret, acesta este recomandat mai ales pentru buzele uscate. Dar balsamul de buze, indiferent dacă folosiți sau nu luciu peste el, ar trebui purtat destul de des din mai multe motive. Nu numai iarna atunci când avem impresia de buze crăpate e nevoie să hidratăm buzele. Ci și vara când pierdem multă apă prin transpirație iar machiajul intens nu rezistă la căldură. Astăzi un produs poate fi multifuncțional și e o chestiune de timp până îl descoperiți pe cel preferat.
La un moment dat primisem o sticluță cu apă parfumată de la Victoria s Secret. Nici nu știu dacă e originală sau nu, dacă chiar există apa aceea parfumată în model original dar îmi plăcea senzația de refresh. Nu era nici apă de parfum, nici parfum deci abia lăsa o boare pe piele, mai mult răcorea. Un fel de apă termală dar fără proprietățile pe care le are apa termală.
Înainte de-a folosi așa ceva -și folosesc doar vara- am neapărată nevoie de antiperspirant. Știu, majoritatea nu transpirați mult dar cunoașteți bine senzația aceasta: aveți o discuție importantă sau un interviu, o întâlnire și simțiți un strop rece cât un bob de mazăre, în axilă. Nu miroase, nu se vede dar e destul să vă umezească puțin bluza și să vă strice starea de spirit pentru că simțiți rece din când în când, într-un punct atât de sensibil. Căutați antiperspirantul potrivit care să se potrivească PH-ului pielii dumneavoastră.
Uneori simt că mă usuc ca o stafidă fără ea dar alteori îmi este extrem de enervantă. Nu poți găsi o cremă ideală din prima, una care să aibă grijă de aspectul mâinilor tale dar să nu te facă să te simți de parcă tocmai ai scos mâinile din borcanul cu untură!
Crema de mâini ideală este aceea cu care te dai și nu-ți transpiră mâinile după ce ai folosit-o. Nu degeaba există anume cremă de mâini, altfel am putea folosi loțiunea pentru corp, hidratarea este aceeași! Dar nu-i așa că dorești un produs care se absoarbe repede și poți tasta imediat pe telefon după ce l-ai folosit?
Totuși, dacă crema nu ți se potrivește deși ai încercat mai multe, imediat după ce ai aplicat-o pe mâini, masează-ți gâtul și umerii cu palma și buricele degetelor. Astfel, crema din partea interioară a palmei nu se absoarbe aproape deloc iar mâinile rămân totuși hidratate și parfumate. Pielea gâtului capătă un refresh și umerii o ușoară relaxare musculară datorită automasajului.
Fondul de ten îmi este absolut necesar oricât de îngrijită mi-ar fi pielea feței cu creme, anticearcăn, antiage sau chiar fillere. Un fond de ten ușor care lasă porii să respire îți conferă eleganță și naturalețe. Uniformizarea aspectului plăcut este, evident, ceea ce urmărim majoritatea. La fel cum tot majoritatea… știm că pozele acelea în care apărem absolut, absolut nemachiate conțin… fond de ten!
Am scris parfumul pentru că am nevoie de o mireasmă pe care o asociez vreunui loc și după ani de zile! Nu e necesar să car după mine o sticlă cu parfumul preferat, uneori poate să fie mirosul loțiunii de corp. Sau al săpunului natural cu lavandă cumpărat din Eze, de lângă Monaco, atunci demult. Ce frumos era împachetat, îți era milă să-l deschizi…
Parfumul produsului tău poate fi cocos, trandafir, ciocolată, pot fi arome fructate, un parfum poate reînvia anotimpuri preferate sau clipe pe care credeai că le-ai pierdut.
Ce produse cosmetice vă oferă vouă starea de bine?
(245)